joi, 18 aprilie, 2024
10.2 C
Chișinău
HomepageAdvertoriale7 elemente de bază pentru optimizarea site-ului în afacerile online

7 elemente de bază pentru optimizarea site-ului în afacerile online

Recomandate

Dacă ai decis să începi sau ai deja o afecere online în domeniul agriculturii, e bine să știi câteva tehnici cu ajutorul cărora vei putea face site-ul tău mult mai vizibil în lista de căutări pe Google ori Yahoo și mai popular în rețelele sociale. Știința care răspunde de optimizarea site-urilor în motoarele de căutare se numește SEO și învățând câteva reguli simple, ai putea să mărești numărul de vizite și volumul vânzărilor online. Înainte să te apuci de aplicarea strategiilor de marketing online, ar trebui să știi un lucru important – SEO este un proces continuu. La fel cum sportul ajută organismul să se mențină sănătos, așa și optimizarea site-ului trebuie realizată treptat și permanent, pentru a avea un efect pe termen lung.

Să zicem că ai lansat afacerea ta acum doi ani și unica optimizare realizată a fost făcută la început. În cazul în care nu ai mai făcut SEO pentru site-ul tău de atunci, să nu te mire faptul că traficul a scăzut iar vizibilitatea în motoarele de căutare e tot mai mică. Nu uita – lumea online este una extrem de dinamică și dacă vrei să faci față concurenței – ai grijă de situația site-ului tău.

Iată câteva sfaturi de optimizare a site-ului care te vor ajuta să obții rezultate pe termen lung:

1. Corectează codul

Organizația mondială W3C (World Wide Web Consortium) susține că paginile web trebuie proiectate în conformitate cu standardele menținute. Există mai multe coduri de programare, însă trebuie să fie respectat un anumit standard în aplicarea fiecăruia. Google susține cu fermitate această idee, prin urmare, solicită ca toate paginile web vechi ori create recent să se conformeze cu standardele W3C. În acest caz, ar fi bine să verifici dacă pagina ta îndeplinește standardele W3C.

2. Folosește un indicator de limbă

Motoarele de căutare sunt capabile de a decide în mod automat în ce limbă este scrisă pagina. Cu toate acestea, atunci când textul este scurt, rezultatele pot fi imprecise. De aceea, este necesar de afișat în cod limba și regiunea dorită. Acest lucru este extrem de important atunci când site-ul are mai mult de o singură limbă.

3. Personalizează-ți site-ul

Știi cum Google află despre pagina ta? Iată elementele principale pe care trebuie să le iei în considerație:

  • Titlul paginii;
  • Adresa URL;
  • Tagurile HTML –   h1, h2, h3, h4, etc.;
  • Conținutul și cuvintele cheie;
  • Datele structurate (Schema.org);
  • Harta site-ului (SiteMap);
  • „Alt” textul imaginilor de pe site.

4. Oferă caracter indexabil pentru pagina ta

Fiecare pagină ar trebui să aibă un fișier robots.txt. Acest fișier spune motoarelor de căutare care informații ar trebui să le citească și care ar trebui să le evite. Există mai multe tipuri de comenzi recogniscibile pentru motoarele de căutare, cum ar fi atributele nofollow, noindex, atribute canonical. Foarte util în acest caz este sitemap.xml – schema paginii specială pentru motoarele de căutare (nu trebuie de confundat cu harta site-ului pentru vizitatori).

5. Simplifică navigarea pe site

Vizitatorilor le place când pot găsi rapid și ușor datele de care au nevoie – asta e bine știut. De aceea, link-urile interne sunt foarte importante pentru structurarea informației pe site și influențează în mod direct succesul optimizării interne. Dacă site-ul are un număr mic de pagini, nu ar trebuie să existe probleme, dar pentru proiecte complexe, trebuie să atragi o atenție deosebită la plasarea corectă a link-urilor de pe o pagină a site-ului către alta. Gândește-te în ce mod clienții tăi ar putea ajunge cel mai ușor la informațiile pe care le oferi și creează o structură clară pentru ei.

6. Actualizează-ți conținutul

Din punct de vedere SEO, este recomandabil ca o dată pe lună, pe site să apară informații noi. Textele vechi ar trebui să fie ajustate și în plus, dacă ai conținut care necesită actualizări (de exemplu „Noi lucrăm timp de 5 ani”), trebuie să îl modifici – pentru a prezenta userilor informații veridice și proaspete.

De asemenea, este foarte important să schimbi periodic metadescrierile și titlurile din motoarele de căutare.

7. Folosește link-uri de calitate

Toți experții din acest domeniu sunt susțin că o bună optimizare a site-ului este imposibilă fără link-uri de calitate, care sunt foarte utile dacă dorești să creezi o imagine bună și o autoritate în motoarele de căutare.

Dacă ai un conținut de valoare, actualizezi periodic datele, respecți principiile SEO și știi să promovezi afacerea, link-urile externe către site-ul tău ar trebui să apară în mod natural. Linkurile pot fi adăugate în mod artificial, dar prima variantă este una mai recomandabilă pentru tine.

Nu știi cum să faci asta? Apelează, în acest caz, la sfaturi profesionale de la experți SEO.

Îți place acest articol? Împărtășește-l cu prietenii tăi.

Citește și ›

Advertoriale