‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 29 martie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleA fost lansat primul sistem de încălzire pe biomasă în cadrul Proiectului Energie şi...

A fost lansat primul sistem de încălzire pe biomasă în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă 2

‹ adv ›
‹ adv ›

Primul sistem de încălzire pe biomasă în cadrul celei de-a doua etape a Proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă” a fost lansat astăzi în satul Ciumai, Taraclia. Grădiniţa este cea de-a doua instituţie din comunitate încălzită cu energie verde după şcoala profesională ce a fost conectată la energia din biomasă în 2014, prima etapă a Proiectului Energie şi Biomasă. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

„Ne bucurăm că atât şcoala cât şi grădiniţa sunt  încălzite cu energie verde şi cu siguranţă nu ne vom opri aici. Din fonduri proprii sau cu sprijinul donatorilor vom face paşi  siguri spre autonomia energetică locală ce aduce pe lângă siguranţă şi independenţă energetică,  noi investiţii şi oportunităţi de dezvoltare a comunităţii”, spune Tatiana Ţurcan, primarul comunei Vinogradovca din care face parte satul Ciumai.

Astfel, cei 152 de copii şi educatori vor resimţi din iarna viitoare avantajele încălzirii sigure, cu energie curată, produsă în Republica Moldova. Centrala termică are o capacitate de 150 kW şi va încălzi o suprafaţă de circa 1.200 m2.

Grădiniţa din satul Ciumai se alătură astfel celor peste 160 de instituţii publice din toată ţara conectate, din fonduri europene, la sisteme de încălzire pe biomasă în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă.

„Sunt bucuros că raionul Taraclia este un participant activ în proiectul nostru. Sistemul de încălzire pe biomasă va oferi un mediu mai confortabil pentru copiii şi educatorii de aici. El creează de asemenea oportunităţi pentru economii financiare şi stimulează utilizarea energiei verzi produse local”, susţine Aneil Singh, Şeful Secţiei Cooperare în cadrul Delegaţiei Uniunii Europene din Republica Moldova.

Investiţiile totale ale Proiectului Energie şi Biomasă pentru grădiniţa şi şcoala profesională din satul Ciumai sunt de 138,377.00 EUR comunitatea contribuind suplimentar cu peste 15.000 EUR.

Şcoala profesională nr. 13  a fost racordată la încălzirea pe biomasă în prima etapă a Proiectului Energie şi Biomasă. De aceste investiţii beneficiază 120 de copii şi 38 de profesori, iar avantajele resimţite au determinat comunitatea să lanseze noi proiecte de energie regenerabilă.

„Împreună am depăşit obstacole şi am realizat paşi concreţi spre dezvoltarea durabilă. Sunteţi parte a dezvoltării unui nou sector  – cel al energiei din biomasă – care pe lângă reducerea importului de energie, lansează noi afaceri, noi locuri de muncă şi readuc R. Moldova pe calea unui viitor energetic sigur şi curat”, a declarat Dafina Gercheva, reprezentanta permanentă PNUD Moldova şi coordonatoarea rezidentă ONU în Moldova.

Cea de-a doua etapă a proiectului Energie şi Biomasă este o replicare a primei şi îşi propune să asigure în total 80 de instituţii publice cu sisteme de încălzire pe bază de biocombustibil, produs în R. Moldova, şi cu 21 de colectoare solare ce vor asigura grădiniţele şi centrele de sănătate cu apă caldă. De asemenea,  proiectul  relansat în 2015 va veni cu noi măsuri de sprijin în dezvoltarea pieţei de producere a biocombustibilului şi de livrare a serviciile energetice în acest sector.

‹ adv ›

În perioada 2011-2016, consumul de energie produsă în R. Moldova, din surse regenerabile, a atins cota de 13% din total, cea mai mare pondere revenind energiei din biomasă.

„În anul 2011, producerea de regenerabile era de doar 4%, iar dependența de importuri – quasi-totală.  O contribuție semnificativă la creșterea consumului de energie termică din biomasă solidă au avut-o cele 144 de centrale termice instalate în instituții publice cu sprijinul Proiectului Energie și Biomasă, precum și oferta de biocombustibil din partea companiilor producătoare de pelete și brichete”, consideră Mihail Stratan, directorul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică.

Proiectul Energie şi Biomasă, faza a doua, este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. El continuă prima etapă a proiectului , implementat în 2011-2014, cu un buget total de 14,56 milioane Euro, oferiţi de Uniunea Europeană (14 milioane Euro) şi PNUD (560 000 Euro).

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii