‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 29 martie, 2024
20.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleAgricultura viitorului la Antonești. Cum a scăpat de secetă fermierul Alexandru Malancea

Agricultura viitorului la Antonești. Cum a scăpat de secetă fermierul Alexandru Malancea

‹ adv ›
‹ adv ›

Apropierea de agricultură a avut loc în anul 1996. Atunci, Alexandru Malancea a început, cu ajutorul părinţilor, să prelucreze pământul. Proprietar de teren agricol a devenit mai târziu, şi anume în momentul în care au fost repartizate cotele funciare. Deoarece a simţit chemare şi vocaţie pentru lucrările câmpului, şi-a extins suprafaţa prin achiziţionarea unui lot, pe care anterior era amplasată ferma satului. Investiţia s-a dovedit a fi una cu bătaie lungă, căci toate terenurile au prins parcă viaţă după ce antreprenorul a început să le prelucreze. Acum, gospodăria ţărănească „Alexandru Malancea” are în gestiune un teren agricol cu suprafaţa de 14 ha, pe care cultivă cereale, iar pe 12 ha – legume şi cartofi.

Deoarece nu a avut o pregătire specifică în domeniu, a trebuit să înveţe din mers mai multe lucruri. De la experţi, de la părinţi şi din cărţi: „Sunt fermier din anul 1996, ne ocupăm cu creşterea cartofului, legumelor şi cerealelor – grâu, orz, mazăre. Mai am în gestiune o livadă de nuci cu o suprafaţă de 2 ha. Terenul pe care îl prelucrăm a ajuns la peste 20 ha”.

În debutul afacerii era descurajat doar de un singur lucru – dependenţa de condiţiile climaterice, spune antreprenorul. Chiar dacă avea acces la surse de apă pentru irigare, din lipsa energiei electrice, pomparea acesteia era foarte costisitoare. Respectiv, şi preţul final al produselor creştea. Alexandru Malancea era în căutarea unei soluţii practice şi moderne de irigare a plantaţiei: „Viaţa mea a fost legată mai mult de tehnică. Din copilărie m-am ocupat de asta, am lucrat chiar strungar o perioadă. M-am interesat de energia solară, am făcut cu puterile proprii anumite utilaje care produc energia electrică de la vânt. De aici mi-a venit şi ideea”.

A decis să facă pasul al doilea şi a apelat la consultanţii Agenţiei ACSA din cadrul proiectului RISP, cu care a discutat o idee inovatoare, şi anume de a folosi puterea soarelui şi a vântului pentru a obţine energie renovabilă ieftină: „Am observat că în proiect se promovează şi aşa direcţii cum ar fi folosirea energiei solare şi eoliene pentru diminuarea secetei. Am venit cu ideea respectivă şi a fost acceptată”.

ferma-antonesti-2
Seceta nu mai este o provocare şi un risc pentru Alexandru Malancea//FOTO:RISP II

Sistemul a costat, în total, 120.000 de lei, 40 la sută din resurse fiind oferite în cadrul proiectului, restul reprezentând contribuţia financiară a antreprenorului. Banii proprii au fost investiţi în utilajul pentru irigarea prin picurare a 2,5 ha de plantaţii legumicole, care cuprinde pompa, magistrala, filtrele, ustensilele pentru fertilizare, benzile cu picurători etc. Contribuţia proiectului RISP a fost generatorul cu capacitatea de 1 kWt, bateriile solare cu capacitatea de 600 W şi transformatorul de energie a vântului şi a soarelui în energie electrică: „Utilajul respectiv constă dintr-un generator de vânt, care este instalat pe un turn cu înălţimea de 18 metri şi care încarcă acumulatoarele. Din acest punct, energia continuă se transformă în energia alternativă la 220V, ca să poată fi folosită o pompă electrică, un televizor, un calculator. Sistemul mai include 4 baterii solare care, de asemenea, au menirea să încarce acumulatoarele”.

“Acum, seceta nu mai este o provocare şi un risc pentru agricultor. În perioada de primăvară-vară efectuează irigarea: cu ajutorul unei pompe direcţionează apa în bazinul de acumulare situat pe un dâmb, din care apa, prin sistemul de irigare prin picurare, este distribuită la plantele cultivate. Pe câmpul irigat au crescut deja diferite soiuri de cartofi şi ardei dulci. Cu un efort fizic mai mic şi făcând o mare economie de energie şi apă”, adaugă antreprenorul.

‹ adv ›

Antreprenorul visează să obţină de la instalaţia de producere a energiei electrice 10 kWt pe oră. Instalaţia îi permite obţinerea acestei energii, ceea ce înseamnă că va avea o capacitate de irigare mai mare, deci şi venituri mai bune. Tot ceea ce câştigă reinvesteşte, ca să reuşească să organizeze o afacere de familie în adevăratul sens al cuvântului, una bazată pe agricultura performantă şi rentabilă.

Alexandru Malancea este unul dintre antreprenori care a demonstrat prin exemplul propriu că o afacere trebuie abordată cu inteligenţă, chiar dacă este o activitate legată de muncile câmpului.

Material editat și publicat în cadrul broșurii Istorii de succes, care a fost realizată în cadrul Proiectului Investiţii şi Servicii Rurale RISP, gestionat de CAPMU.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii