‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 19 aprilie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAnunţ de selectare a participanţilor la expozițiile internaționale FRUIT LOGISTICA 2015 și GulFood 2015

Anunţ de selectare a participanţilor la expozițiile internaționale FRUIT LOGISTICA 2015 și GulFood 2015

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Proiectul ACED va continua şi în anul care vine acordarea suportului pentru sectorul agricol de valoare înaltă din Republica Moldova. Accentul major se va pune pe extinderea pe noi pieţe de desfacere, inclusiv cea europeană precum şi a Orientului Mijlociu, care s-a dovedit a fi una destul de promițătoare.

Astfel, spre deosebire de anii precedenţi, în 2015 ACED nu va organiza un stand în cadrul ProdExpo (Moscova), în schimb va organiza standuri naţionale personalizate în cadrul a două dintre cele mai importante expoziţii pe plan internaţional în scopul promovării producţiei din Republica Moldova sub brandul „Moldova – Un gust deosebit – Taste makes the difference”:

1. Fruit Logistica 2015, care se va desfăşura în perioada 4-6 februarie 2015 în or. Berlin, Germania, fiind cea mai importantă expoziţie din domeniul fructelor şi legumelor în stare proaspătă pe plan mondial.

2. GulFood 2015, care se va desfăşura în perioada 8-12 februarie 2015 în Dubai, EAU. Această expoziţie pe bună dreptate este considerată ca fiind una ce poate deschide porţile spre pieţele Orientului Mijlociu.

În acest context Proiectul ACED, în colaborare cu asociaţiile de profil în domeniul agriculturii de performanţă, lansează procedura de selectare a candidaţilor pentru participare în cadrul acestor expoziţii. Aici dorim să menţionăm că dacă la Fruit Logistica 2015 sunt invitaţi să participe doar producătorii de fructe, legume şi struguri de masă, în cadrul GulFood 2015 pe lângă aceştia pot participa procesatorii de fructe şi legume, precum şi producătorii de nuci şi miere de albine.

Organizatorii vor selecta reprezentanţii producătorilor în conformitate cu următoarele criterii:

‹ adv ›

• Motivaţia de a participa la expoziție;
• Oferta de fructe, legume şi/sau struguri de masă (produse procesate, nuci, miere) pentru pieţele de export;
• Dorinţa de a exporta şi capacitatea tehnică pentru a face faţă cerinţelor pieţelor de export;
• Aptitudinile, competenţa şi personalitatea personalului propus pentru a reprezenta compania în cadrul expoziţiei ;
• Gradul de pregătire pentru participare (existenţa materialelor de comunicare/promoţionale, disponibilitatea mostrelor pentru expoziţie);
• Performanţele în cadrul expoziţiilor anterioare organizate în cadrul ACED;
• Apartenenţa în cadrul asociaţiilor de profil;
• Gradul de implicare în cadrul evenimentelor organizate de ACED.

Proiectul solicită de la participanţi:

• Să fie pregătiţi pentru expoziţie din punct de vedere profesional, informaţional şi al dispunerii de materiale de comunicare (broşuri, oferte, cartele de vizită);
• Să lucreze activ (energic) la stand pe parcursul expoziţiei;
• Să-şi acopere cheltuielile de deplasare, cazare, precum şi diurnele;
• Să prezinte mostre de o calitate înaltă la stand.

‹ adv ›

Pentru a asigura pregătirea cuvenită pentru expoziţiile următoare, în a doua parte a lunii ianuarie proiectul va oferi un seminar de instruire de cca 1-2 zile. Acest seminar va fi deschis pentru toţi producătorii agricoli care vor să afle despre particularitățile pieţelor ţintă pentru produsele moldoveneşti, doresc să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare şi să facă cunoştinţă cu tehnicile de maximizare a eficienţei participării în cadrul expoziţiilor. Participarea la acest seminar va fi obligatorie pentru candidaţii pre-selectaţi pentru lucrul în cadrul expoziţiilor organizate cu suportul ACED.

Pentru a participa la selecţie candidaţii trebuie să completeze Formularul de solicitare a participării pentru expoziţia respectivă şi să-l trimită la adresa organizatorilor ([email protected]) nu mai târziu de 3 decembrie 2015.

Formularele pentru fiecare dintre aceste expoziţii pot fi descărcate mai jos:

Anunţul (format MS Word)
Formularul de solicitare a participării la FruitLogistica
Formularul de solicitare a participării la GulFood

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›