Agrobiznes

Doi dintre marii furnizori de imputuri pentru agricultură, Bayer și Syngenta, au prezentat un plan de îmbunătățire a sănătăţii albinelor, în încercarea de a preîntâmpina o eventuală decizie a Comisiei Europene privind interdicția utilizării insecticidelor pe bază de neonicotinoide.

Cele două companii au propus creşterea suprafeţelor cultivate cu flori în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, pentru a oferi un habitat şi hrană pentru albine, precum şi elaborarea unui program de monitorizare a sănătăţii acestor insecte.

„Interzicerea acestor produse nu ar salva nici măcar un singur stup. Este timpul ca toata lumea să se concentreze pe abordarea cauzelor reale ale declinului populațiilor de albine", a declarat unul dintre specialiştii Syngenta.

Comisia Europeană a propus în luna ianuarie suspendarea utilizării pentru o perioadă de cel puţin doi ani a trei pesticide folosite în culturile de floarea-soarelui, porumb, rapiță și bumbac.

Potrivit Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, utilizarea neonicotinoidelor reprezintă "un risc acut mare" pentru albine, afectând sistemul central nervos al insectelor prin contactul cu nectarul şi polenul plantelor tratate.

Bayer a catalogat propunerea CE "prea conservatoare" şi chiar "draconică", în timp ce reprezentanţii Syngenta au declarat că substanţele chimice respective nu au nici un efect asupra coloniilor de albine, iar cauza declinului populaţiei de albine este de fapt Varroa destructor, un parazit acarian extern care transmite insectelor un virus letal.

Sursa: agroinfo.ro

Moldova a lansat un coridor maritim-feroviar de transportare a mărfurilor între Marea Neagră şi Marea Baltică. Transportarea va avea loc prin prin intermediul trenului de containere ZUBR, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, creşterea estimată a volumului de containere transportate prin intermediul acestei platforme noi este de circa 3,5 ori, de la 1160 containere în 2012 la circa 4000 containere în 2013.

În decembrie 2012, Calea Ferată din Moldova şi „Danube Logistics" au devenit parteneri ai proiectului regional ZUBR – trenul de cursă regulată de transportare a containerelor din porturile din Marea Neagră spre porturile din Marea Baltică.

Premierul în exerciţiu, Vlad Filat, a asistat marţi, 2 aprilie, la o demonstraţie a procesului de încărcare a containerelor transportate din China, care urmează a fi expediate pe cale ferată spre Belarus, Ucraina, alte ţări.

Premierul în exerciţiu a menţionat importanţa participării ţării noastre în asemenea proiecte, care demonstrează modul în care două tipuri de transport pot contribui la reducerea costurilor de transportare şi atragerea de fluxuri de tranzit extern, care până în prezent ocoleau Republica Moldova.

Includerea Republicii Moldova în itinerarul trenului ZUBR a devenit posibilă datorită identificării potențialului de cerere pentru acest coridor din partea companiilor de transport din Turcia, urmare a vizitei oficiale în Turcia în noiembrie 2012, dar şi prin asigurarea unei colaborări eficiente dintre Calea Ferată din Moldova, întreprindere de stat, şi „Danube Logistics", administrator al Portului Internațional Liber Giurgiuleşti.

Sursa: ipn.md

Într-o dimineaţă de iunie, în 2010, eram în faţa unităţii de cercetare "Aquaponics" de la Universitatea de Ştiinţe Aplicate, ridicată pe un deal înverzit, în Wadenswil, Elveţia, la 20 de minute de oraşul Zurich. Directorul de laborator, Andreas Graber, a cedat în sfârşit la telefoanele mele insistente, în care îl rugam să îmi permită să fac o vizită în laboratorul său.

Graber, cel mai renumit cercetător în acvaponică din Elveţia, a început să publice lucrări pe acest subiect în urmă cu opt ani (o perioadă foarte lungă în acest domeniu aflat la început de drum), povesteşte Roman Gaus pentru TheAtlanticcities.com.

Graber m-a întâmpinat şi m-a invitat înăuntru. În interiorul serei, descopăr laboratorul său, care conţinea câteva rânduri de bazine de peşti, fiecare cu un diametru de 1,8 metri. O serie de instrumente şi de senzori, conectaţi la un ecran mic, transmiteau date privind nivelurile de oxigen şi de dioxid de carbon din apă. Ţevi mari de PVC făceau legătura între bazinele cu peşti şi o "grădină cu apă", o zonă de dimensiunea unui dormitor mic, cu un baldachin din frunze uriaşe de banane. Sub acestea creşteau în jur de zece plante diferite, inclusiv cafea şi lemongrass (iarbă de limon).

Acvaponica este o metodă combinată de agricultură vegetală şi de creştere a peştilor, care nu necesită niciun tip de sol. Agricultorul cultivă peşti de apă dulce (acvacultură) şi plante (hidroponică) într-un sistem de recirculare a apei, care schimbă substanţele nutritive între cele două. Apele reziduale de la peşti servesc ca şi îngrăşământ organic pentru plante, în timp ce plantele curăţă apa de fecalele şi urina peştilor.

Rezultatul net: o reducere de 90% în utilizarea de apă dulce, în comparaţie cu agricultura convenţională a peştilor, şi o diminuare semnificativă în ceea ce priveşte substanţele nutritive adăugate, cum ar fi îngrăşămintele fosile. Sistemul poate funcţiona fără pesticide şi fără antibiotice, deoarece mediul în care trăiesc peştii este spaţios şi curat.

Am auzit prima dată de agricultura acvaponică de la un prieten din Nashville, Tennessee, unde am condus filiala nord-americană a companiei Franke, un furnizor de echipamente de espresso elveţian. Am fost intrigat de eficienţa metodei în ceea ce priveşte utilizarea resurselor naturale şi de potenţialul său pentru o cultivare urbană a legumelor la scară largă.

Însă, de abia acum, în laboratorul lui Graber, am înţeles cu adevărat că metoda acvaponică ar putea schimba radical modul în care se hrănesc locuitorii oraşelor din întreaga lume.

În laborator, pompele scoteau un sunet la intervale regulate. Apa picura. Pe măsură ce frunzele plantelor evaporau umezeală, puteam auzi cum respiră întreaga unitate. Acest laborator se putea transforma într-o oază urbană: un organism bogat, care respiră, în interiorul oraşului. Spre deosebire de spaţiile verzi statice, cum ar fi parcurile, această unitate ar fi o fermă, dar şi un loc liniştit într-un oraş mare şi agitat, nemaivorbind de spaţiul care produce alimente ce ar putea hrăni respectivul oraş, cu daune minime la nivelul sănătăţii mediului sau omului, la doar câţiva paşi de mesele rezidenţilor.

Agricultura urbană de astăzi nu mai este un hobby practicat de câţiva entuziaşti dedicaţi, care cresc alimente pentru ei înşişi.

Acest domeniu a devenit un departament inovativ în care societăţile pionere creează soluţii reale pentru cultivarea alimentelor pentru un număr mare de persoane, direct la punctul de consum. Acestea sunt nişte veşti minunate pentru proiectanţii, arhitecţii şi inginerii în construcţii din zonele urbane, dar şi pentru rezidenţii şi comunităţile care vor să crească gradul de securitate alimentară şi să devină mai rezistenţi la schimbările climei.

Aşadar, agricultura acvaponică, care a fost utilizată de civilizaţii antice, precum aztecii, apare din nou în oraşele moderne. Faptul că metoda nu necesită niciun tip de sol face acest tip de agricultură foarte potrivit pentru mediile urbane. Cantităţi mari de alimente proaspete şi sănătoase, inclusiv peşti, pot fi crescute acum într-un mod sustenabil pe acoperişurile urbane, în parcări sau pe orice loc vacant din oraş.

După ce am văzut ferma lui Graber, m-am hotărât să scot această viziune din laborator şi să o aduc în oraşele reale, începând cu al meu.

Împreună cu Graber am înfiinţat compania UrbanFarmers (Agricultori Urbani) în 2011, cu scopul de a dezvolta pe acoperişurile din oraş ferme comerciale, productive la scară largă. Până atunci, acvaponica urbană a fost o practică încercată de unele societăţi mici, cu rezultate amestecate. Noi am considerat că sosise momentul pentru ca această tehnică să se dezvolte.

Pentru a testa şi pentru a dovedi ideea, am analizat opţiunile de ferme urbane şi am descoperit un proiect francez pentru un container de vapor cargo de şase metri, cu un modul de seră construit deasupra. Structura părea că poate găzdui un sistem acvaponic.

Containerul era relativ mic şi portabil, de dimensiunea a două spaţii de parcare, şi putea fi transferat cu uşurinţă în spaţiile publice: în faţa şcolilor, a supermarketurilor sau a spaţiilor de parcare. Tot ce avea nevoie erau diferite conexiuni electrice şi de apă. Mi-a plăcut caracterul robust al containerului de transport combinat cu frumuseţea înverzită a cultivării.

Aşa s-a născut Cutia UrbanFarmers. Două containere au ajuns din Hamburg, versiuni mai vechi, ruginite, care şi-au petrecut ultimii 11 ani pe mare, pregătite acum să înceapă o nouă viaţă.

Cutia a fost un succes la convenţia internaţională a Federaţiei Arhitecţilor de Peisaje, din Zurich. Am construit cutia astfel încât vizitatorii să poată intra înăuntru. Aceştia au fost încântaţi de idee. Era momentul ca agricultura acvaponică urbană să se extindă.

Nevoia pentru soluţii alimentare urbane este una profundă. Potrivit datelor prezentate de guvernul elveţian, metoda actuală de creştere a alimentelor în Elveţia generează aproximativ o treime din amprenta totală de emisii de dioxid de carbon a ţării şi de utilizare a apei şi resurselor naturale. Consumul altor naţiuni occidentale este aproape la fel. Acest lucru înseamnă că producerea alimentelor din farfuriile noastre are un impact asupra mediului de două ori mai mare decât alimentarea maşinilor sau încălzirea locuinţelor.

De asemenea, sunt din ce în ce mai multe temeri privind sănătatea din cauza alimentelor. Scandalurile alimentare ne-au reamintit cât de dependenţi suntem de fermele care funcţionează departe de ochii noştri.

Mai mult, utilizarea extensivă a aditivilor chimici, îngrăşămintelor, pesticidelor şi antibioticelor a devenit o parte indispensabilă din agricultura convenţională de astăzi. Această practică are o productivitate mai mare, dar în detrimentul sănătăţii animalelor şi oamenilor. Agricultura urbană are tendinţa de a utiliza cu adevărat practici organice şi, prin urmare, este mult mai puţin predispusă la astfel de riscuri.

Conceptul de bază al afacerii pentru un agricultor urban este simplu: creşte alimente locale în oraş, evită intermediarii şi distanţele mari de livrare, şi exploatează marjele mai mari de profit, prin vânzarea produselor direct către consumatori. Agricultorul evită sistemul complex, costisitori şi poluant de distribuţie şi de refrigerare, prin care este transportată mâncarea urbană. De aceea, agricultorul se bucură în acelaşi timp şi de un avantaj competitiv în livrarea unor alimente proaspete, gustoase şi bogate în substanţe nutritive la uşa consumatorilor.

Agricultura urbană ajută de asemenea şi la reducerea cantităţii de deşeuri alimentare, care în acest moment reprezintă aproximativ o treime din toate alimentele produse la nivel global, potrivit datelor furnizate de programul "Gândeşte. Mănâncă. Economiseşte" al ONU.

Cutiile solitare pe care le-am prezentat prima dată pe trotuarele oraşului se multiplică acum, dar se şi transformă. Construim momentan o seră agricolă de 250 de metri pătraţi pe un acoperiş din oraşul Basel, din Elveţia. Am început să vindem produse proaspete la cinci restaurante locale în ianuarie 2013, la doar şase luni după ce am început construcţia. Această grădină pe acoperiş ar trebui să producă peste cinci tone de legume proaspete şi aproape o tonă de peşte pe an, susţinând o comunitate de o sută de persoane timp de 365 de zile.

Acoperişurile reprezintă o oportunitate minunată pentru agricultură: acestea sunt spaţii mari, neexploatate, în interiorul oraşului. Un acoperiş comercial standard într-un oraş occidental este de aproximativ patru ori mai mare decât dimensiunea fermei noastre de test, ceea ce înseamnă că ar putea produce până la 20 de tone de legume şi patru tone de peşte, o recoltă anuală care ar putea hrăni 400 de persoane pe tot parcursul anului.

Societăţile acvaponice urbane au început să apară şi în alte locuri din lume. În SUA, acest tip de ferme joacă un rol important în ceea ce priveşte agricultura urbană promiţătoare: au apărut ferme din Milwaukee şi până în Chicago, furnizând locuri de muncă ecologice în zone industriale sărace. Investitori majori şi firmele tehnologice din Silicon Valley şi-au îndreptat atenţia spre această practică şi ajută la "fertilizarea" aşa numitei Agriculturi Acvaponice 2.0, o tehnică care este folosită şi în Cuba şi Coreea de Nord.

În ciuda entuziasmului, trebuie să ne amintim şi de faptul că agricultura acvaponică la scară comercială este o tehnologie delicată care are nevoie de un echilibru sensibil între creşterea peştilor şi cultivarea legumelor. Nu poţi maximiza randamentul pentru niciuna din părţi fără a crea probleme.

Menţinerea siguranţei şi calităţii alimentelor în aceste sisteme este un aspect esenţial. Pe viitor, această practică va avea nevoie de timp, ingeniozitate şi investiţii semnificative pentru a perfecţiona metodele, pentru a deveni profitabilă şi pentru a avea un impact major asupra populaţiei urbane.

De abia începem să înţelegem potenţialul imens pe care agricultura acvaponică pe acoperiş îl are pentru oraşe. Sunt convins că se va dovedi a fi o soluţie funcţională pentru hrănirea centrelor urbane în continuă creştere, în secolul 21. Nu va înlocui sistemul convenţional, dar ar putea atinge o cotă de piaţă urbană de dimensiuni semnificative.

Având în vedere că populaţiile sunt deja extrem de mari, creşterea alimentelor în oraş pentru oraş are sens, nu doar din punct de vedere ecologic, ci şi din punct de vedere comercial.

Sanctuarul urban pe care mi l-am imaginat în laboratorul lui Graber începe să prindă viaţă. Ferma noastră şi altele asemănătoare pot transforma comunităţile urbane din deşerturi alimentare în oaze pline de viaţă, unde alimentele proaspete sunt crescute, livrate şi consumate într-un mod direct.

Acum este momentul pentru ca pionerii şi antreprenorii din întreaga lume să extindă această realitate şi să pornească o revoluţie a prospeţimii în oraşele aglomerate.

Sursa: financiarul.ro

Uniunea Vamală (UV) Rusia-Belarus-Kazahstan ar putea să instituie taxe speciale la zahărul din Moldova, până la sfârșitul anului 2013.

Potrivit agenției "Infotag", despre probabilitatea acestor evoluții în relațiile dintre UV și R. Moldova se spune într-o scrisoare a directorului executiv al Asociației Producătorilor de Zahăr din Țările-membre ale UV către conducerea Uniunii Producătorilor de Zahăr din Moldova (UPZM).

Motivul instituirii potențiale a taxei de salvgardare la zahărul moldovenesc este contrabanda la scară largă cu zahăr ucrainean pe piața moldovenească.

În prezent, întreprinderile moldovenești exportă zahăr în țările UV în regim de liber schimb. În decembrie 2012 și ianuarie 2013, 1,6 mii tone de zahăr din Moldova s-au livrat în Rusia. Totodată, se știe că volumul de producție al zahărului moldovenesc în anul 2012 nu acoperă necesarul pieței interne pentru anul de marketing 2012-2013. În plus, și prețurile la zahăr în R. Moldova sunt mai mari decât în țările UV.

Directorul executiv al Asociației Producătorilor de Zahăr din UV, Andrei Bodin, susține că exporturile de zahăr din R.Moldova către UV sunt posibile numai în cazul în care pe piața internă a Moldovei zahărul de fabricație autohtonă "este înlocuit cu zahărul de contrabandă, introdus ilegal din Ucraina".

Până la începutul anului 2013, în Ucraina s-a acumulat o rezervă de zahăr de aproape 1 mil.t. Pentru acest motiv, prețurile pe piața internă a Ucrainei sunt la un nivel minim din ultimii cinci ani - $500/t (fără TVA). Acest fapt creează premise pentru livrările de zahăr ilegale nu doar către R.Moldova, dar și pe teritoriul țărilor UV, în condițiile în care prețurile pe teritoriul acesteia, în trimestrul I, 2013, constituie $630-650/т (fără TVA).

În scrisoarea lui Andrei Bodin adresată președintelui UPZM, Alexander Koss, se spune că "intrarea zahărului ucrainean la prețuri de dumping în R.Moldova fără achitarea taxelor conduce la scăderea competitivității producției de sfeclă și zahăr nu numai în Moldova, dar și în țările UV, la reducerea semănăturilor de sfeclă, la pierderi financiare la producătorii agricoli și fabricile de zahăr din R.Moldova și țările UV".

Potrivit concluziilor Consiliului Asociației Producătorilor de Zahăr din Țările-membre ale UV, citate de agenția "Infotag", "cauzele principale sunt lipsa controlului cuvenit pe teritoriile de la frontiera cu Ucraina, dar și pe teritoriul Transnistriei".

Consiliul Asociației Producătorilor de Zahăr din Țările-membre ale UV a propus UPZM "să solicite Guvernului Republicii Moldova asigurarea controlului intrărilor de zahăr din Ucraina, inclusiv tranzitul acestuia prin Transnistria".

În caz contrar, Asociația Producătorilor de Zahăr din Țările-membre ale UV "va fi nevoită să solicite Comisiei Economice Euro-asiatice instituirea, până la sfârșitul anului 2013, a unor măsuri de salvgardare speciale în vederea neadmiterii accesului zahărului provenind din Moldova, ca formă ascunsă de tranzit cu zahăr ucrainean, în țările UV, precum s-a mai aplicat între țări în comerțul cu zahăr în anii 2002-2005".

"Infotag" precizează: Potrivit datelor Uniunii Producătorilor de Zahăr din Moldova (UPZM), în trimestrul I, 2013, cota zahărului de contrabandă ucrainean pe piața moldovenească depășea 56%.

Sursa: infotag.md

Republica Moldova a exportat, în anul 2012, producţie alcoolică în valoare de 201,65 milioane de dolari SUA sau cu 18,5% mai mult, comparativ cu anul precedent.

Potrivit informaţiei acordate NOI.md de surse din cadrul Biroului Naţional de Statistică, cel mai mare consumator de producţie alcoolică moldovenească, în anul 2012, a fost Federaţia Rusă, unde Moldova a exportat producţie în valoare de 61,02 mil. dolari sau cu 27,4% mai mult faţă de anul 2011.

Pe locul doi se situează Belarus, care a importat din Moldova producţie alcoolică în valoare de 46,04 mil. dolari, cu 19,5% mai mult, decât în anul 2011. Volumul exportului de producţie alcoolică moldovenească în Ucraina s-a redus cu 8,3% şi a constituit 29,29 mil. dolari, iar în Kazahstan – cu 15,9% - până la 19,49 mil. dolari.

Printre statele UE cei mai mari importatori ai producţiei alcoolice din Moldova, în anul 2012, au fost Polonia, Cehia şi România.

Astfel, exportul de vinuri şi divinuri în Polonia a crescut cu 14,9% - până la 7,85 mil. dolari, exportul în Cehia s-a micşorat cu 13,6% - pînă la 4,84 mil. dolari, iar exportul în România a crescut cu 26% - până la 4,26 mil. dolari.

Exportul producţiei alcoolice moldoveneşti în SUA a crescut de 2,1 ori (până la 12,37 mil. dolari), în Georgia – cu 57,4% (6,28 mil. dolari), în China – de 1,9 ori (5,75 mil. dolari), în Kîrgîzstan – cu 6,4% (1,67 mil. dolari), în Lituania – cu 5% (1,06 mil. dolari), în Slovacia – cu 40,5% (1,04 mil. dolari).

De menţionat, că exportul de producţie alcoolică moldovenească în Nigeria s-a majorat cu 17,9% - până la 1,12 mil. dolari. Totodată, exportul în Germania s-a redus cu 35,6% şi au constituit 1,95 mil.dolari.

Sursa: noi.md

Republica Moldova se numără printre primele şase ţări din lume care au cunoscut cea mai mare scumpire a grâului în perioada octombrie 2012 – februarie 2013, cu o creştere a preţurilor de 10 la sută, potrivit analizei trimestriale a evoluţiei preţurilor la produsele alimentare realizată de Banca Mondială, comunică moldpres.

Cele mai mari majorări ale preţurilor la grâu au fost consemnate în Belarus, respectiv 17%, India – 13%, Pakistan şi Brazilia câte 13 la sută şi Bolivia unde grâul s-a scumpit cu 11%. În Ucraina preţurile la grâu au crescut cu 9 la sută.

Raportul Băncii Mondiale mai arată că în perioada februarie 2012 – februarie 2013, preţurile la grâu în Belarus cu crescut cu 45 la sută, Brazilia şi Republica Moldova cu câte 43 la sută. Acestea sunt cele mai mari scumpiri a grâului în lume în valoare anuală. Ucraina a înregistrat o creştere a preţurilor cu 31 la sută, mult peste media globală.

Preţurile la alimente sunt în scădere a şasea lună consecutiv, însă rămân foarte înalte şi aproape de maximele istorice, constată Banca Mondială. În ultimele cinci luni preţul grâului pe plan internaţional a scăzut cu 11%, însă preţurile la cereale din februarie au rămas cu mult peste cele de acum un an.

Experţi de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare explică creşterea preţurilor la grâu prin seceta severă din anul trecut care a compromis circa 40 la sută din recoltă, producţia de grâu a coborât la 494 mii de tone, faţă de 795 mii tone în anul precedent, iar producţia de cereale, în general, a scăzut la jumătate.

Preţurile producătorului la grâu au crescut în anul 2012 cu 23,7 la sută, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică. Este cea mai mare scumpire a unor produse după struguri şi floarea soarelui, care au cunoscut creşteri a preţurilor cu 32,1 şi 38,6 la sută.

Sursa: moldpres.md

Creşterea raţelor de carne este activitate foarte profitabilă în condiţiile în care sunt îndeplinite cele mai importante caracteristici tehnologice privind furajarea şi asigurarea condiţiilor de microclimat.

Creşterea raţelor se face în 2 faze:

Faza 1, durează 2 săptămâni, când densitatea de populare este de 15-20 cap./mp.

Faza 2, durează din săptămâna 3 când densitatea este de 10-12 capete la 3 săptămâni scăzând la 8, 6 şi respectiv 4 capete la sacrificare, la vârsta de 2 luni.

Aşternutul: se pot folosi ca aşternut paie (curate, fără mucegai) sau talaj de lemn, care se aşează într-un strat de 5-10 cm grosime. Periodic aşternutul se completează pentru a preveni formarea unor zone umede (înainte de instalarea aşternutului, adăpostul se va dezinfecta obligatoriu). În perioadele călduroase (cu temperatura de peste 20 grade C) bobocii pot fi scoşi afară, însă atenţie la razele soarelui care pot afecta ochii bobocilor mici.

NICIODATĂ NU FOLOSIŢI CÂRPE SAU HÂRTIE ca aşternut. Menţin umiditatea şi sunt mediul perfect pentru dezvoltarea bacteriilor.

Temperatura: în primele 7 zile se asigură 30-32 grade C, după care se reduce cu câte 2-3 grade C/săptămână până se ajunge la 16-18 grade C. În prima lună de viaţă bobocii sunt mai sensibili la temperaturi scăzute deoarece sistemul de termoreglare nu este încă bine dezvoltat, însă după ce se îmbracă în pene pot suporta temperaturi mai joase. Pentru asigurarea temperaturii necesare se recomandă folosirea becurilor de căldura în infraroşu 150, 250 W.

Lumina: în prima săptămână se asigură lumina 24h/zi, după care se reduce cu câte o jumătate de oră/zi, până la 14 zile, când ajungem la 17h/zi, durata care se menţine până la sacrificare. Dacă însă doriţi să sacrificaţi bobocii mai repede, este recomandat să menţineţi 24h lumina /zi pe toată durata creşterii deoarece lumina stimulează consumul de apă şi furaje.

Adăparea: se asigură permanent apă proaspătă la discreţie. Pentru adăpare se pot utiliza adăpătorile de la pui sau adăpători tip jgheab (se calculează un front de adăpare de 5 cm / boboc). Este recomandat ca adăpătorile să fie amplasate în locuri în care se poate schimba mai uşor aşternutul (sau) chiar pe o suprafaţa betonată, cu gratar sau nisip, deoarece frecvent suprafaţa din jurul adăpătorilor va fi umedă.

Furajarea: pentru furaje se pot folosi hrănitori circulare ca şi cele pentru pui sau hrănitori tip "jgheab" (când se calculează un front de furajare de 2,5 cm/boboc). Se poate folosi de asemenea şi furaj măcinat, însa acesta se lipeşte de ciocul bobocului, caz în care este nevoie de un vas cu apă unde îşi pot spăla ciocul. Această practică atrage după sine umezirea aşternutului, iar furajele rămase în acest vas cu apă pot fermenta, astfel devenind sursa de îmbolnăvire. Pentru evitarea acestor neplăceri, vasul cu apă va fi mereu curăţat şi amplasat într-un loc mai uşor de curăţat.

O alta varianta de administrare a furajelor măcinate este sub formă umedă. Umezirea furajului se face chiar înainte de administrare şi doar cantitatea care urmează a fi consumata în următoarele 2-3 ore. Atenţie! Furajul se alterează uşor, fapt care obligă să fie consumat repede.

De asemenea, în furajarea raţelor se poate folosi şi masa verde proaspătă şi pălită care se administrează de la două săptămâni în completarea raţiei şi nu înlocuind furajele de bază.

Sursa: agroland.ro

 

În vederea realizării de blănuri de culoare albă, mult mai avantajoase pentru industrie, crescătorii americani au creat rasa de iepuri de casă Neozeelandezul Alb. La formarea acestei rase a concurat şi Uriaşul alb. Forma sa corporală arată evident caractere ale tipului de iepure destinat producţiei de carne.

Raportul dintre carne şi oase este de 5,7:1. Blana este foarte deasă şi deosebit de elastică, calitate ce constituie elementul important care recomandă blana iepurelui Neozeelandezul Alb drept o materie primă excelentă atât pentru producţia de blănuri, cât şi pentru industria de pălării.

Iepurele "super"

În America este crescut aproape în toate fermele producătoare de carne de iepuri. În ultimele decenii ale secolului trecut, ţările europene au intensificat creşterea Neozeelandezului alb, întrucât se dezvoltă foarte repede. O calitate deosebită este aceea că, în condiţiile de întreţinere şi furajare intensivă, suportă bine exploatarea forţată şi, în general, depăşeşte cu mult rezultatele obţinute la celelalte rase, în condiţii de întreţinere similare.

În cazul asigurării unei furajări bine echilibrate, femela fată de 5-9 ori pe an. Mamele cresc până la înţărcare circa 8 pui şi chiar mai mulţi la o fătare. Puii sunt foarte viguroşi şi au un ritm de creştere rapid. Din această cauză, multe exploataţii înţarcă puii la vârsta de 4 săptămâni.

În California, această rasă se bucură de o foarte bună apreciere atât din partea crescătorilor cât şi a consumatorilor, motiv pentru care este desemnat drept "iepure super".

Creşterea intensivă

Trebuie arătat însă că, în cazul exploatărilor intensive, este necesar ca întreţinerea şi furjarea să fie impecabile. Datorită acestui fapt, ţările mari consumatoare de carne de iepure hrănesc iepurii numai cu nutreţuri combinate granulate, unde raportul dintre principii nutritivi este studiat şi pus la punct în funcţie de vârstă, sex, anotimp etc. Din cauza formei sale plăcute, are o popularitate deosebită la marile expoziţii, precum şi în cercurile crescătorilor sportivi.

În ultima vreme, în multe ferme de creştere intensivă, se încrucişează albul Neozeelandez cu una din cele mai precoce rase americane - rasa Californiană. Când femelele metise au devenit adulte, acestea se încrucişează fie cu masculi albi Neozeelandezi, fie cu masculi Californieni, obţinându-se astfel metişi F2 deosebit de precoci şi, totodată, foarte valoroşi.

Precocitate

Ultimele exemplare de iepuri albi Neozeelandezi importate în ţara noastră au dat rezultate remarcabile. Atâta vreme cât animalele au fost crescute conform vechilor metode de creştere şi furajare, rezultatele nu s-au arătat mai bune decât cele obţinute cu Chinchilla sau cu vechile rase existente.

În momentul în care au fost introduse nutreţurile combinate, de bună calitate, s-a constatat că iepurele Neozeelandez manifestă o precocitate mult mai mare decât alte rase, valorificarea furajului făcându-se în condiţii de mare rentabilitate.

Dinamica greutăţii corporale:

Vârsta (în luni):      1     2    3     4     5     6
Greutatea (în kg): 0,6  1,4  2,2  3,2  3,7  4,1

Greutatea normală a rasei Neozeelandez Alb se consideră a fi de 4,0 kg, cu limita minimă de 3,5 kg, iar cea maximă de 5,0 kg.

Fenotipul rasei şi armonia de ansamblu

Prezintă un cap relativ mic, cu frunte şi bot lat, cu profilul uşor berbecat. Prezintă urechi scurte, a căror lungime este de 10-11 cm, pe care le poartă în sus, în formă de V. Urechile, cărnoase, sunt bine acoperite cu păr şi rotunjite la vârf. Gâtul este scurt şi bine ataşat de cap şi trunchi. Trunchiul este potrivit de lung, larg, cu forme rotunjite, bine îmbrăcate în muşchi (mai ales linia superioară a corpului). Membrele sunt relativ scurte, puternice, cu aplomb corect.

Calitatea blănii

Corpul este acoperit cu păr foarte des, a cărui lungime medie este de 3 cm.

Culoarea de acoperire

Culoarea de acoperire este de un alb pur. Ochii sunt de un roşu-palid, iar pupila este de un roşu-intens. Ghearele sunt incolore. Culoarea de bază este identică cu aceea de acoperire.

Defecte uşoare

• Greutatea corporală sub limita normală prevăzută de standard.
• Uşoare abateri de la fenotipul rasei şi a lungimii urechilor sau existenţa unor urechi subţiri, acoperite cu puţin păr.
• Abateri faţă de culoarea albă pură a blănii (nuanţe cenuşii, gălbui etc.).
• Diferenţe privind culoarea ochilor sau a ghearelor faţă de prevederile standardului.

Defecte grave

• Greutatea corporală se situează sub limita minimă sau peste cea maximă admise de standard.
• Corp disproporţionat, deşirat, membre lungi şi subţiri.
• Urechi lungi, de 13 cm (mai mari).
• Existenţa unei prea mici densităţi a părului sau a unei prea mari diferenţe a lungimii lui în raport de prevederile standardului.
• Existenţa unei structuri lânoase a blănii.
• Ochi sau gheare de altă culoare decât cea prevăzută de standard.

Un articol de Marian Bura

Sursa: revista-ferma.ro

 

În ultimul raport, FAO caracterizează producția agricolă mondială din acest sezon ca având o \"perspectivă de ansamblu favorabilă\", iar recolta de grâu din acest sezon este estimată la 690 milioane tone, al doilea record mondial, depășit numai în 2011

În același timp, Consiliul Internațional al Cerealelor prognozează o recoltă mai mică, de 682 milioane tone grâu.

Principalele creșteri înregistrate în raportul FAO includ o creștere cu 15 milioane tone a producției de grâu din Rusia. Tot în Rusia se așteaptă ca suprafața cultivată cu grâu de primăvară să fie mult mai mare decât cea de anul trecut. Și în Ucraina se așteaptă o creștere cu 19,5 milioane tone a producției de grâu de iarnă față de nivelul înregistrat anul trecut.

Pentru Uniunea Europeană, cel mai mare producător mondial de grâu, FAO prognozează o creștere a producției cu 6 milioane tone, astfel că producția totală va ajunge la 138 milioane tone. Această creștere importantă a producției vine ca răspuns la prețurile ridicate, dar și ca o recuperare a randamentului sub medie înregistrat în unele regiuni anul trecut. Prognoza FAO este totuși cu puțin mai mică față de producția de 140 de milioane tone de grâu avansată de Comisia Europeană.

Dintre producătorii de top, singurele state unde se estimează că producția va fi mai mică sunt India și Statele Unite, unde seceta din toamnă a afectat dezvoltarea timpurie a culturilor. Deși vremea bună din luna februarie a îmbunătățit foarte mult perspectivele privind producția de grâu în zonele anterior afectate de secetă, este probabil prea târziu pentru o recuperare completă, se precizează în raportul FAO.

Conform raportului USDA din martie curent, producția mondială de grâu este estimată la 655,48 milioane tone, cu 2 milioane tone mai mult decât la precedentul raport, cele mai mari creșteri fiind observate în UE și India. Cererea mondială pentru grâu este mai mare, dar este bine compensată de creșterea producției.

Estimările privind producția mondială de porumb au cunoscut mici schimbări față de raportul precedent. Producția globală a fost revizuită în jos cu 0,31 miiloane tone, în principal ca urmare a unei scăderi cu 0,5 milioane tone a producției în Argentina și Africa de Sud, dar care este compensată aproape în totalitate de creșterile înregistrate în alte regiuni.

Producția mondială de soia este estimată de USDA la 268 milioane tone, cu 1,5 milioane tone mai puțin decât în raportul precedent. Reducerea producției se înregistrează în Argentina, iar în Brazilia estimarea privind producția rămâne neschimbată.

FAO - previziuni privind producţia de grâu

(milioane tone)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: revista-ferma.ro

Comisia Europeană este pe punctul de a interzice utilizarea pesticidelor pe bază de substanţe chimice neonicotinoide, despre care se crede că pun în pericol viaţa albinelor.

Circa 20 la sută din coloniile de albine din Anglia nu au suprafieţuit iernii, iar specialiştii se tem că dacă nu se vor lua urgent măsuri de protejare a populaţiei de albine, consecinţele vor fi devastatoare asupra culturilor de plante, care nu vor mai putea poleniza.

Pentru fiecare borcan de miere produsă, albinele trebuie să parcurgă o distanţă de 80.000 de kilometri și să colecteze nectarul de la aproximativ patru milioane de flori. Din cauza substanţelor chimice folosite în agricultură, randamentul acestora este din ce în ce mai scăzut.

Potrivit unui raport semnat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), declinul populaţiei de albine este legat de utilizarea continuă şi necontrolată a pesticidelor din clasa neonicotinoide. Acestea atacă sistemul nervos al albinelor, provocând paralizia şi chiar moartea insectelor.

Comisia Europeană a propus deja restricționarea temporară o pesticidelor respective, dar deocamdată doar Franța, Germania și Spania au răspuns pozitiv acestei solicitări.

Potrivit Asociaţiei Britanice a Crescătorilor de Albine, aproximativ 70% din culturile agricole din Regatul Unit sunt dependente de albine. Dispariţia tuturor albinelor ar fi un adevărat dezastru pentru omenire. Ar putea însemna chiar sfârşitul lumii, susţin unii specialişti.

Grupurile de mediu au salutat cu entuziasm demersul autorităţilor de la Bruxelles, în timp ce producătorii de pesticide solicită dovezi argumentate ştiinţific care să ateste că utilizarea substanţelor chimice respective afectează cu adevărat sănătatea albinelor.

Sursa: agroinfo.ro