‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 28 martie, 2024
17.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCum pot obţine fermierii moldoveni finanţare prin proiectul nipon 2 KR?

Cum pot obţine fermierii moldoveni finanţare prin proiectul nipon 2 KR?

‹ adv ›
‹ adv ›

Succesul unei afaceri în agricultură constă în tehnologizare şi modernizare, însă veniturile mici şi puterea financiară scăzută ale agricultorilor fac din aceştia o ţintă mai puţin atractivă pentru instituţiile de creditare.

Deși la ora actuală, sectorul agricol din țară cunoaște un nivel extrem de scăzut de tehnologizare, din 2000 încoace agricultorii moldoveni au putut achiziționa tehnică agricolă în sistem de leasing prin intermediul Proiectului Creșterii Producției Alimentare din contul Programului Japonez 2KR, notează portalul eco.md.

Scopul proiectului este de a facilita accesul producătorilor agricoli autohtoni cu mijloace financiare limitate la tehnică agricolă performantă. Beneficiarii tehnicii agricole rambursează costul utilajului agricol în trei rate, în decurs de doi, maxim patru ani. Deoarece granturile acordate de guvernul nipon sunt nerambursabile, mijloacele financiare obținute din valorificarea tehnicii agricole beneficiarilor sunt depozitate în Fondul Partener 2KR, destinat pentru dezvoltarea agriculturii naționale.

Pe lângă faptul că beneficiarilor proiectului 2KR le este pusă la dispoziție achitarea în rate a tehnicii agricole la dobânda zero, acestora le sunt de asemenea prestate servicii de mentenanță, consultanță și instruire. Astfel, colaboratorii Unității de Implementare a Proiectului de Asistență pentru Fermierii Neprivilegiați 2KR consultă subiecții eligibili privitor la tehnica cea mai potrivită pentru a fi procurată în dependență de pământul sau de culturile pe care le prelucrează și le cultivă producătorul agricol autohton.

Cine poate beneficia de finanţare

Publicul țintă sau beneficiarii direcți ai Proiectului 2KR pot fi producătorii agricoli înregistrați ca persoană juridică, indiferent de forma organizatorică de activitate sau de tipul de activitate pe care îl practică. Potențialii beneficiari ai creditelor 2KR sunt puși în situația de a îndeplini o serie de condiții pentru a deveni eligibili. Condiţiile de eligibilitate sunt agreabile și nediscriminatorii, totuși fermierii, speriați de birocrație renunță uneori să aplice la acest proiect.

‹ adv ›

Condițiile de eligibilitate a beneficiarilor 2KR

Astfel, producătorul agricol care dorește să procure tehnică agricolă în sistem de leasing va adresa Unității de Implementare a Proiectului de asistență pentru fermierii neprivilegiați 2KR o cerere privind intenția de a procura tehnică agricolă, unde va indica numărul de unități și denumirea tehnicii care urmează a fi achitată în rate. De asemenea, producătorul agricol va prezenta copiile statului și contractului de constituire a agentului economic, certificatele de înregistrare și de atribuire a codului fiscal, toate autentificate notarial. Potențialul beneficiar va prezenta extrasul din Registrul de Stat al Întreprinderilor și Organizațiilor, eliberat de Camera Înregistrării de Stat, la data depunerii dosarului, iar conducerea va fi nevoită să confirme printr-o hotărâre luarea deciziei de procurare a bunurilor.

Pe lângă aceste acte, subiecții eligibili vor prezenta rapoartele financiare pe anul precedent și pe perioada anului în derulare, întocmite de Direcția teritorială pentru statistică. Potențialii beneficiari vor obține de la Inspectoratul fiscal teritorial fișa contului personal, cu semnătura și ștampila inspectorului, iar conducătorul va semna listele datoriilor debitoare și creditoare, întocmite la data depunerii cererii.

‹ adv ›

Pentru asigurarea riscului de neplată, producătorii agricoli vor elabora lista bunurilor propuse spre gajare, cu indicarea costului de bilanț al acestora. În plus, aceștia vor fi nevoiți să elaboreze și un business-plan pe toată perioada de răscumpărare a tehnicii. Prioritate li se va acorda beneficiarilor tehnicii care nu au restanțe și care și-au îndeplinit toate angajamentele contractuale asumate anterior, dar care doresc în continuare să își mărească potențialul tehnologic. Pretendenții care sunt dispuși să achite cea mai mare parte a primei rate din costul de răscumpărare a utilajului agricol vor avea de asemenea prioritate.

Beneficiarii sunt obligați, în termen de cinci zile de la data semnării procesului-verbal cu Unitatea, să achite prima rată, în valoare de 50% din costul tehnicii. În cazul în care această condiție nu se îndeplinește, dreptul de acordare a tehnici trece la următorul pretendent. Beneficiarii care vor încălca prevederile contractului riscă să le fie retrasă tehnica procurată și propusă noilor pretendenți. Cererea, însoțită de actele menționate mai sus vor fi prezentate la adresa str. Calea Basarabiei, 18, mun. Chișinău, MD 2023. Pentru mai multe detalii puteți suna la numărul de telefon (22) 27-84-63.

Impunerea TVA-ului frânează implementarea proiectului 2KR

Deși în cadrul ceremoniei de transmitere a celei de-a noua tranșe de tehnică agricolă, care este și ultima până la momentul dat, oficialii japonezi au intenționat să continue implementarea proiectului agricol în RM pentru intensificarea industriei alimentare 2KR, totuși la ora actuală încă nu au fost inițiate negocieri privind acordarea unei noi tranșe de tehnică agricolă pentru anul în curs.

Directorul de Unitate, Valeriu Bulgari, fost ministru al Agriculturii, ne-a declarat că Unitatea este în proces de reorganizare, în condițiile în care nu mai sunt scutiți de taxa pe valoare adăugată la achiziția și importul echipamentului, ceea ce implică costuri suplimentare din partea beneficiarilor. În același context, Bulgari este de părerea că lucrurile ar putea să se miște în sens pozitiv și noi negocieri ar putea fi demarate într-o lună.

Corneliu Golban, responsabil de monitorizare și comunicare cu clienții din cadrul proiectului, a declarat că 2KR îi inspiră pe producătorii agricoli autohtoni să investească mai mult și să își dezvolte afacerile. Acesta spune că dacă la început, fermierii ținteau spre popularele în perioada sovietică modele de tractoare „Belarus”, acum aceștia își permit să procure tehnică agricolă performantă provenită din Germania, Franța, Finlanda, etc. În cazul în care anul agricol se dovedește a fi unul secetos, se recurge uneori la prelungirea termenului de răscumpărare a tehnicii agricole de către beneficiari.

2KR – cel mai mare distribuitor de tehnică agricolă

Pe parcursul celor 12 ani de activitate, guvernul Japoniei a acordat granturi privind proiectul de asistență tehnică pentru creșterea producției agricole în valoare de peste 26,54 mil. dolari americani, ultima tranșă, în valoare de 1,6 mil. dolari, fiind acordată în aprilie 2012. Proiectul 2KR a devenit unul dintre cei mai mari distribuitori de tehnică agricolă din Moldova, în această perioadă fiind semnate peste 3000 de contracte.

Timp de 12 ani în jur de 3 mii de agricultori moldoveni au cumpărat unităţi agricole în condiţiile proiectului, astfel încât în medie fiecare sat din Moldova a primit câte 4 unităţi de tehnică agricolă. Prin urmare, au fost procurate peste șase mii de echipamente agricole moderne, au fost create 18 mii noi locuri de muncă și se cultivă cu acest echipament peste 400 mii ha de suprafeţe agricole.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii