‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
9.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriDouă acorduri de finanţare în sumă de 14 milioane USD au fost semnate cu...

Două acorduri de finanţare în sumă de 14 milioane USD au fost semnate cu Banca Mondială

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Două acorduri de finanţare adiţională de către Banca Mondială (BM) a proiectelor privind ridicarea competitivităţii agriculturii şi managementul dezastrelor și riscurilor climatice, în sumă totală de 14 milioane de dolari SUA, au fost semnate astăzi la Chişinău, informează MOLDPRES.

Acordurile au fost semnate la numai două zile după ce consiliul directorilor executivi al BM a aprobat un credit de 12 milioane de dolari SUA pentru susţinerea producătorilor mici în vederea atenuării dificultăților cu care se confruntă la exportul producției către Rusia. Alte două milioane de dolari vor fi oferite pentru consolidarea capacităţii Serviciului Hidrometeorologic de Stat de a prognoza vremea adversă și îmbunătățirea capacităţii generale a țării de pregătire și răspuns la dezastrele naturale.

Documentele au fost semnate de către ministrul Finanţelor, Anatol Arapu, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ion Sula, şi Alex Kremer, director pentru Moldova în cadrul Băncii Mondiale.

„Este un proiect important pentru Moldova. Banii oferiţi de Banca Mondială vor acoperi parţial pierderile suportate de micii producători de struguri, mere şi prune care au fost afectaţi de restricţiile impuse în anii 2013 şi 2014 de către Federaţia Rusă”, a declarat Alex Kremer. Finanțarea adițională pentru Republica Moldova în cadrul proiectului Agricultura competitivă îi va ajuta pe „mici producători să nu sufere în urma acestor restricţii”.

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ion Sula, a precizat după ceremonia de semnare a Acordului de finanţare că banii primiţi de la BM vor fi oferiţi producătorilor mici, plantaţiile cărora nu depăşesc 15 hectare. Suma compensaţiilor va constitui pînă la 50 la sută din diferenţa creată între preţul la fructe pînă la impunerea embargoului în 2014 şi preţul cu care acestea au fost date la procesare.

„Deja săptămîna viitoare va fi aprobat la şedinţa Guvernului proiectul de lege privind ratificarea Acordului, astfel ca în maxim două săptămîni creditul să devină operaţional, iar agricultorii să poată să primească banii”, a mai spus ministrul. Compensaţiile vor fi acordate prin intermediul Agenţiei Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură.

‹ adv ›

În anul 2014, în cadrul Programului de granturi investiţionale post-recoltă au fost aprobate spre finanţare 12 grupuri de producători de fructe şi legume, proiectele investiţionale ale cărora depăşeşte suma de 109 milioane de lei, dintre care 41,6 milioane sînt granturi. În acest an va fi susţinută crearea a 15 grupuri de producători horticoli, care să poată accesa granturi de pînă la 350 mii de dolari, a menţionat ministrul Finanţelor, Anatol Arapu.

El a precizat că suma de 2 milioane de dolari acordată de Banca Mondială în cadrul proiectului Managementul dezastrelor și riscurilor climatice va fi utilizată pentru consolidarea capacităţilor Serviciului Hidrometeorologic de Stat de a prognoza situaţiile meteorologice severe. Finanțarea nouă complementează proiectul în sumă inițială de 10 milioane de dolari SUA, care are drept obiectiv reducerea susceptibilității Moldovei la dezastrele naturale, în special în sectorul agricol și în sectoarele aferente. De asemenea, diminuarea vulnerabilității economice a țării la secete, inundații și alte șocuri naturale.

De la momentul aderării Republicii Moldova la Banca Mondială în 1992, peste un miliard de dolari SUA au fost alocați țării pentru aproximativ 60 de proiecte. În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include nouă proiecte active, totalul angajamentelor însumînd 246 milioane de dolari SUA.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›