‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 19 aprilie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaEste oare Moldova inundată cu produse agroalimentare din Europa?

Este oare Moldova inundată cu produse agroalimentare din Europa?

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

În ajunul primei sale vizite la Bruxelles în calitate de președinte de țară, Igor Dodon a publicat pe blogul său un articol destul de pesimist vizavi de Acordul de Asociere cu UE. Toate argumentele înșirate în acest articol au pus în lumină negativă Acordul de Asociere. Atunci șeful statului declara că „există o tendință de creștere a importului din țările europene al unui șir de mărfuri agroalimentare”. Autorii unui nou articol Sic!, care este însoțit și de un clip de animație, au analizat dacă este oare Moldova inundată cu produse agroalimentare din Europa.

În articol se menționează că exporturile moldovenești reprezintă un subiect destul de sensibil pentru opinia publică din țară. Or, acestea asigură practic o treime din PIB și reprezintă un factor stimulator pentru agricultură (sub 15% din PIB în 2015). Anume din acest considerent, cred autorii articolului, președintele Dodon exploatează cu regularitate acest subiect, precum și fobiile conexe existente în societate. Prin urmare, în continuarea discursului electoral, președintele Dodon a scris pe blog că „există o tendință de creștere a importului din țările europene al unui șir de mărfuri agroalimentare”.

„Este însă corectă această afirmație? Datele statistice arată o realitate puțin diferită. Mai mult ca atât, există explicații logice cu privire la unele produse agroalimentare ale căror importuri din UE chiar au crescut”, menționează autorii articolului.

Deși președintele se referă la un „șir de mărfuri” agroalimentare din UE, acesta specifică o listă foarte scurtă de produse agroalimentare. „Lista include o serie de legume (roșii, ceapă, porumb, varză, salată, morcovi etc.), un singur tip de fructe (merele) și trei produse de origine animală (ouă, lapte și smântână), precum și zahărul. Președintele a ales să critice UE, chiar dacă importurile din CSI, din care face parte și Federația Rusă, la fel s-au majorat”.

Referindu-se la motive, autorii menționează drept consecință indirectă a acestei sporiri embargoul comercial introdus de Federația Rusă contra UE. În acest fel, Moscova a penalizat europenii pentru sancțiunile economice introduse față de statul rus pentru acțiunile contra Ucrainei (Crimeea, Donbas). În consecință, piața europeană a devenit supraaglomerată cu propriile bunuri agroalimentare, ceea ce a împins prețurile în jos. Astfel, acestea au devenit mai atractive pentru importatorii moldoveni.

Autorii consideră important de reținut că importurile din UE au scăzut cu circa 15% în 2016 față de cifrele înregistrate în 2014, când Acordul de Asociere a intrat provizoriu în vigoare. Acest fapt dezminte profețiile euroscepticilor moldoveni despre afluxul de bunuri europene chipurile provocat de Acord. „Din cauza înghețurilor și ninsorilor din această primăvară, în Moldova ar putea să existe deficit de anumite fructe și legume. De aceea, importurile din Europa vor fi necesare sau chiar vitale pentru consumatorii moldoveni, chiar dacă ulterior acestea ar putea deveni din nou ținta euroscepticilor de la Chișinău”.

‹ adv ›

Articolul integral poate fi citit pe pagina sic.md.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›