‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 19 martie, 2024
10.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriFOTO. De la un roi de albini prins din întâmplare, la o afacere profitabilă...

FOTO. De la un roi de albini prins din întâmplare, la o afacere profitabilă cu zeci de stupi

‹ adv ›
‹ adv ›

Ion Rău, un tânăr din satul Talmaza, raionul Ștefan-Vodă, și-a început afacerea de la un roi de albini pe care l-a prins din întâmplare. Grantul oferit de către Uniunea Europeană prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, l-a ajutat ca această afacere sa devină una de succes.

Tânărul a încercat să câștige bani peste hotare, dar a revenit la soție și cei trei copii ai săi pe care voia să-i vadă crescând. A încercat mai multe afaceri, dar acestea n-au oferit rezultatul scontat. Acum însă prisaca lui numără câteva zeci de stupi, care adăpostesc 130 de familii de albini, iar îndeletnicirea pe care o practică deja îi aduce profit.

„Îmi place mult această meserie și deja pot afirma cu încredere că merită tot efortul, timpul și resursele financiare pe care le investesc în această afacere, care îmi permite sa muncesc acasă, alături de soție și copii,” a povestit Ion pentru Agrobiznes.

Ion Rău este unul dintre cei 70 de tineri de pe ambele maluri ale râului Nistru care au obținut granturi europene în valoare de până la 13.500 de euro pentru a-și dezvolta afacerea. Pe parcursul a 14 luni a beneficiat de serviciile unui consultant personal, cu ajutorul căruia a însușit regulile de bază de gestionare a afacerii. Cei 9400 de euro câștigați prin concurs i-au oferit posibilitatea de a achiziționa o sută de stupi, o centrifugă apicolă și alte utilaje necesare.

Familia îl ajută pe apicultor în dezvoltarea afacerii.

Soția, Veronica Rău este cea care contribuie la procesul de producere a mierii.

 „Este o muncă foarte grea, ce necesită mult efort și timp, dar muncim împreună pentru a asigura un trai decent familiei noastre și pentru a fi împreună, acasă.”

‹ adv ›

Una dintre dificultățile de bază cu care se confruntă tânărul apicultor este lipsa brațelor de muncă grație condițiilor specifice dificile ale sferei în care își desfășoară activitatea.

Programul finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, realizat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii înte locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri, al societății civile și autorităților locale în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și infrastructurii sociale.

‹ adv ›

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii