‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 29 martie, 2024
20.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFOTO. Fermierii francezi au blocat Parisul pentru a obține ajutor de la Guvern

FOTO. Fermierii francezi au blocat Parisul pentru a obține ajutor de la Guvern

‹ adv ›
‹ adv ›

Centrul oraşului luminilor, Paris, a fost ocupat joi dimineaţa de peste 1.000 de tractoare. Potrivit presei franceze, agricultorii acuză că politica agricolă impusă de autorităţi nu le mai permite să trăiască decent de pe urma muncii lor şi au ocupat centrul Parisului, cerând implicarea Guvernului, scrie The Epoch Times.

Agricultorii au mobilizat joi dimineaţă 1.365 de tractoare, 91 de autobuze şi aproximativ 50 de maşini, pentru a intra în Paris. Alţi 4.000 – 5.000 de agricultori urmau să ajungă la Paris cu autocarul sau trenul.

Protestatarii, care au ajuns cu tractoarele până în Place de la Nation din centrul Parisului, acuză că sunt copleşiţi de taxe iar preţurile mici la care sunt achiziţionate produsele au adus în jur de 20.000 de agricultori francezi în pragul falimentului.

FOTO: twitter.com/gregplou
FOTO: twitter.com/gregplou

„Hollande este Pilat din Pont, Le Foll (ministrul agriculturii ) este Iuda. Au crucificat agricultura, nu-şi mai dau seama ce fac”, se putea citi pe un banner adus de agricultori, în timp ce pe alte tractoare se putea citi mesajul „Agricultori înfuriaţi.”

Pe iarba din centrul Parisului pasc două vaci, aduse de fermieri. Pe spatele animalelor, protestatarii au agăţat tricouri roşii cu mesajul „Producătorii de carne de bovine sunt înfuriaţi.”

„Vacile sunt un simbol al acestei manifestări căci crescătorilor de animale le merge foarte rău. Preţul cărnii de vită nu ne permite să ne acoperim costurile.” a declart Chiristian, un agricultor de 45 de ani.

Protestul din Place de Nation este programat să dureze toată ziua. În piaţă au fost instalate două ecrane mari, pentru ca manifestanţii să poată vedea şi auzi eventualele mesaje de la primul ministru al ţării, Manuel Valls.

„Nu ajutoare financiare este ceea ce cerem, ci un plan de redresare real. Până când nu ni se va prezenta unul, nu ne mişcăm de aici.”, a declarat un fermier.

„Le asigurăm hrana oamenilor şi noi abia ne ducem zilele”, a mai declarat fermierul.

protest-franta11

‹ adv ›

Fermierii francezi, care în cursul acestei veri au organizat peste 500 de acțiuni de protest prin blocarea mai multor siteuri turistice celebre din Franța precum mănăstirea Mont-Saint-Michel sau castelul Chambord, așteaptă un angajament din parte guvernanților în favoarea exploatațiilor agricole afectate de scăderea prețurilor.

Guvernul francez a anunțat la data de 22 iulie un plan de urgență pentru crescătorii de animale în valoare de 600 milioane de euro. Însă sectorul agricol cere ca, pe lungă măsurile pe termen scurt, să fie luată o ‘pauză’ în procesul de reglementare care îi afectează pe producătorii francezi în beneficiul concurenților lor europeni.

‘Guvernul lucrează la un set de măsuri de răspuns’, a anunțat ministrul francez al Agriculturii, Stéphane Le Foll, citat de Agerpres, adăugând că reuniunea de lunea viitoare a miniștrilor europeni ai Agriculturi va permite completarea lor.

‹ adv ›

Contextul global este unul nefavorabil pentru fermierii francezi în condițiile embargoului introdus de Rusia pentru produsele agroalimentare occidentale, eliminării cotelor la lapte în Europa și încetinirii economice a Chinei, care duce la diminuarea achizițiilor sale de produse agricole. În plus, fermierii sunt nemulțumiți și de războiul prețurilor dintre marile grupuri de distribuție, care trage în jos întregul lanț de producție.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii