‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 28 martie, 2024
19.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleFOTO. La Comrat s-a desfășurat „Ziua Vinului 2015”

FOTO. La Comrat s-a desfășurat „Ziua Vinului 2015”

‹ adv ›
‹ adv ›

Pe data de 8 noiembrie, la Comrat a avut loc Festivalul „Ziua Vinului 2015” („Gagauz Șarap Yortusu”), organizat de către Direcția Generală a Complexului Agro-Industrial al Găgăuziei. Evenimentul s-a desfășurat pentru al doilea an consecutiv sub brandul națonal vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”, cu susținerea Oficiului Național al Viei și Vinului. În cadrul evenimentului, vinificatorii din sudul țării și-au prezentat produsele publicului, în scopul popularizării vinurilor de calitate din Găgăuzia.

La festival au fost prezenţi viceministrul Agriculturii și al Industriei Alimentare Eduard Grama,  bașcanul Găgăuziei Irina Vlah, președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, reprezentanți ai instituțiilor de stat și ai corpului diplomatic,  oaspeți din țară și de peste hotare.

Eduard Grama, viceministrul Agriculturii și al Industriei Alimentare: „Industria vinicolă din Găgăuzia are o contribuție foarte importantă la vinificația Republicii Moldova. Ne bucurăm că Ziua Vinului a adunat atât de mulți vizitatori, care se pot bucura de produsele locale, apreciate nu doar de concetățenii noștri, ci și de cunoscătorii din zeci de țări ale lumii.”

Dumitru Munteanu, directorul ONVV: „Pentru ONVV este foarte important să susțină și să participe activ la promovarea brandului de țară Vinul Moldovei, din care fac parte și vinificatorii din partea de sud a țării. Acest eveniment, devenit o tradiție, este o bună ocazie de a populariza cultura vinului și de a demonstra că în Găgăuzia sunt produse vinuri de calitate, care merită să ne reprezinte țara.”

Cele 12 companii producătoare participante au avut ocazia de a-şi promova cele mai bune vinuri, dar și de a participa în concursul dedicat vinurilor din regiune. Juriul a examinat 117 probe de vin și a premiat vinificatorii în cadrul a 28 de categorii distincte. În rezultatul jurizării, întreprinderea „Vinuri de Comrat” s-a ales cu 14 premii, „Bostavan”  a primit 5 premii, alte distincții revenind companiilor „DK-Intertrade”, „Kazayak-Vin”, „Tartcomvin”, „Ciok-Maidan-Vin” și „CGL-PRIM”. Companiei „Kazayak-Vin” i-a fost oferit și premiul mare al concursului, pentru „contribuția deosebită la formarea și promovarea imaginii Găgăuziei, pentru cele mai mari investiții în extinderea capacității de producție, pentru realizări stabile în domeniul economiei”.

Festivalul a găzduit peste 5000 de vizitatori, care au degustat băuturile şi bucatele specifice zonei, au admirat expozițiile meșterilor populari și au dansat pe ritmuri tradiționale. Programul a inclus un recital de versuri și legende cu tematica vinului, care a adus premii poeților locali Petru Moise și Fiodor Marinoglu.

Momentul culminant al evenimentului a fost o uriașă „horă a prieteniei”, pe care au încins-o participanții, vinificatorii, reprezentanții autorităților locale și centrale, diplomați, precum și vizitatori din 12 state ale lumii.

Festivalul a fost o bună ocazie de a marca reactualizarea relațiilor de export cu Federația Rusă. În anul curent, 5 companii din Găgăuzia („Vinuri de Comrat”, „Tomai Vinex”, „Invinprom” , „Kazayak-Vin” și „Bostavan”) au exportat în Rusia peste 1000 de loturi de produse vinicole, cu un volum de peste 4,8 milioane de litri. Pentru a continua livrările în Rusia, se află în curs de examinare informațiile privind măsurile de asigurare a calității și siguranței produselor, întreprinse de companiile „Nexovin”, „Moldyugvin”, „Aurnekvin”, „CGL-Prim”, „Negvin Prod” și „Grape Alliance”.

‹ adv ›

„Ziua Vinului” este sărbătorită în fiecare an la Comrat, în prima duminică a lunii noiembrie. Pentru festivalul din 2015 bugetul alocat de către comitetul organizatoric a constituit 91.468 lei, iar ONVV, în calitate de partener al evenimentului, a contribuit cu suma de 183.985 lei.

Mai multe imagini de la eveniment găsiți pe pagina noastră de facebook…

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii