‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 23 aprilie, 2024
8.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriLiberalizarea pieței petroliere pentru fermieri: Care va fi procedura de obținere a autorizației de...

Liberalizarea pieței petroliere pentru fermieri: Care va fi procedura de obținere a autorizației de import

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

După intrarea în vigoare a modificărilor la Legea pieței produselor petroliere pe data de 31 martie, agricultorii vor avea posibilitatea să importe motorină pentru consum propriu, fără a dispune de licență. O precizare în acest sens a fost făcută de către directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Sergiu Ciobanu, după ședința Comisiei Economie, Buget și Finanțe, anunță bani.md.

Astfel, conform noului articol al legii menționate, numit „Importul de motorină pentru consum propriu”, „Nu se supun licenţierii importurile de motorină pentru consum propriu efectuate de către producătorii agricoli, înregistrați ca persoane juridice, în baza autorizației de import al motorinei în calitate de carburant pentru utilaj, transport sau tehnică agricolă, utilizate nemijlocit în activitatea agrară.

Autorizația de import al motorinei se eliberează de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, la cererea scrisă a producătorului agricol. Aceasta se va întocmi conform unui model prestabilit. În termen de 15 zile de la înregistrarea cererii, ANRE va elibera autorizația în cazul în care agentul economic îndeplinește umătoarele condiții:

a) deține în proprietate sau în arendă terenuri agricole;
b) deține în proprietate sau folosință depozite de păstrare a motorinei;
c) deține în proprietate sau folosință tehnică agricolă care consumă motorină.

În autorizaţia de import al motorinei, Agenția stabilește cantitatea motorinei ce urmează a fi importată în funcție de suprafața terenurilor agricole deținute în proprietate sau în arendă și de normele de consum al motorinei pe 1 ha de teren agricol. Este interzis importul unei cantități de motorină mai mare decît cea indicată în autorizația de import al motorinei.

Cât despre retragerea autorizației, Agenția poate purcede la această măsură în următoarele cazuri:
a) producătorul agricol a comis în mod repetat fapte ce constituie încălcări ale regimului mărfurilor accizate conform Codului fiscal al Republicii Moldova;
b) producătorul agricol a utilizat motorina importată în alte scopuri decît pentru consum propriu.

‹ adv ›

Decizia de retragere a autorizaţiei de import al motorinei se comunică titularului și produce efecte de la data comunicării sau de la o altă dată cuprinsă în aceasta.

O nouă autorizaţie de import al motorinei va putea fi obţinută după 24 de luni de la data retragerii autorizaţiei.

Eliberarea autorizaţiei de import al motorinei, prelungirea valabilității, reperfectarea, suspendarea, reluarea valabilităţii sau retragerea, precum şi eliberarea duplicatului acesteia se efectuează în condiţiile prezentei legi şi în conformitate cu Legea privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

‹ adv ›

Agenția, în termen de 5 zile de la data eliberării sau retragerii autorizațiilor de import al motorinei, în vederea monitorizării utilizării motorinei, prezintă Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal, Inspectoratului Fiscal Principal de Stat informații privitor la autorizațiile de import al motorinei eliberate sau retrase.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›