‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 19 aprilie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMIEPO: Fluxul de investiții rusești trebuie redirecționat spre agricultură și industrie

MIEPO: Fluxul de investiții rusești trebuie redirecționat spre agricultură și industrie

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Pentru a obţine o creştere progresivă a economiei Moldovei, este necesar ca fluxul de investiţii directe ruseşti să fie redirecţionat spre dezvoltarea industriei şi agriculturii, consideră expertul Organizaţiei de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), Vasile Şoldan.

Potrivit agenţiei INFOTAG, marţi, în cadrul unei mese rotunde, desfăşurată în contextul expoziţiei industriale internaţionale „Expo Russia-Moldova 2017”, el a spus că la momentul actual mai mult de o treime (33,8%) din investiţiile ruseşti sunt direcționate către sectorul energetic, în timp ce ponderea industriei este de 17,8%, iar a agriculturii – numai 1,76%”.

„Rusia este unul dintre cei mai mari investitori în economia moldovenească. În anul 2016, volumul total al investițiilor s-a ridicat la $746,5 mil. MIEPO desfăşoară o politică activă de atragere a investițiilor rusești în producția de bunuri industriale și agricole. Această politică se bazează în primul rând pe avantajele Moldovei: o poziție geografică avantajoasă, proximitatea piețelor vestice și estice; acorduri internaționale privind zonele de comerț liber cu țările CSI, UE și Turcia, care asigură accesul Republicii Moldova la pieţe cu un potențial de 880 de milioane de oameni”, a spus expertul, care s-a pronunţat pentru dezvoltarea tehnologiilor informaţionale în republică, fabricarea pieselor auto, dezvoltarea industriei uşoare şi a agriculturii.

Reprezentanta Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Olga Badanova, a menţionat că „pentru dezvoltarea climatului investițional, guvernul realizează consecvent politici menite să sporească încrederea între stat și mediul de afaceri: numărul instituțiilor de control pentru afaceri a scăzut cu 70%, pachetul de documente necesare pentru înregistrarea propriei afaceri a fost redus cu un sfert, controlul financiar-fiscal de fond la noile întreprinderi mici și mijlocii se efectuează cel mult o singură data într-o perioadă de trei ani”.

Reprezentantul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală din Moldova (AGEPI), Andrei Popa, a menționat că „Agenția lucrează în strânsă colaborare cu omologul său rus – Rospatent. Rusia și Moldova au o legislație foarte asemănătoare în domeniul protecției proprietății intelectuale și aceasta este folosită ca o platformă eficientă în dezvoltarea celor mai avansate tehnologii”.

Directorul Centrului de susţine a exporturilor din regiunea Rostov, care este reprezentată la expoziție de șapte companii, Iuri Şcekaturin, a remarcat faptul că „regiunea este interesată în primul rând de stabilirea relațiilor cu Moldova în domeniul sectorului agrar”.

„Regiunea Rostov are un mare potențial – 78% din combinele de recoltat din Rusia sunt produse aici. Suntem pe locul al doilea după producerea de cereale, floarea-soarelui și ouă. Volumul anual al comerțului exterior este de $7,7 mlrd. Prin urmare, regiunea Rostov și Moldova pot și trebuie să coopereze în domeniul agriculturii, inclusiv viticultură și vinificație”, a spus el.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›