‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 29 martie, 2024
20.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMoldova şi China ar putea semna un acord bilateral de comerţ liber

Moldova şi China ar putea semna un acord bilateral de comerţ liber

‹ adv ›
‹ adv ›

Republica Moldova şi China ar putea semna un acord bilateral de comerţ liber. Despre aceasta a discutat vicepremierul, ministrul economiei, Octavian Calmâc cu ambasadorul Chinei la Chişinău, Zhong Yinghong. Cei doi oficiali au convenit ca iniţierea discuţiilor referitor la semnarea unui asemenea acord să fie inclusă în agenda şedinţei Comisiei moldo-chineze privind cooperarea economică, care urmează să fie organizată până la finele anului curent la Chişinău, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, Zhong Yinghong a accentuat că autorităţile chineze acordă o atenţie sporită dezvoltării relaţiilor bilaterale cu Republica Moldova şi optează pentru extinderea acestora pe diferite domenii, în special comerţ, transporturi, infrastructură, etc.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre dezvoltarea relaţiilor comercial-economice dintre Republica Moldova şi Republica Populară Chineză şi procesul de realizare a trei proiecte finanţate din grantul nerambursabil de 60 milioane de yuani (peste 2,6 milioane de euro) oferit de Guvernul de la Beijing.

Totodată, Octavian Calmâc şi Zhong Yinghong au convenit asupra formării unui grup de experţi, care va dirija procesul de perfectare a documentaţiei tehnice pentru realizarea proiectelor de modernizare a sistemelor de control vamal, a sistemului informaţional al Ministerului Afacerilor Interne, precum şi de construcţie a unui Parc Fotovoltaic, implementate în contextul oferirii de către Guvernul Chinei a asistenţei tehnice Moldovei.

În opinia ministrului Economiei, acest grup va monitoriza, impulsiona şi simplifica procedurile de realizare a angajamentelor asumate de părţi şi va permite realizarea celor trei proiecte până la finele anului curent.

„Guvernul Republicii Moldova este interesat în realizarea acestor trei proiecte, deoarece ele contribuie la implementarea angajamentelor asumate de autorităţile centrale în procesul de modernizare şi reformare a diferitor domenii social-economice din ţară. Mai mult, aceste proiecte vor constitui un semnal bun pentru iniţierea unor proiecte investiţionale în ţara noastră, cu atragerea companiilor din China”, a menţionat Octavian Calmâc.

Volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Republica Populară Chineză în anul 2015 a înregistrat circa 375 milioane de dolari SUA, deţinând o pondere de 6,2% în comerţul total al Moldovei. În anul 2015, exportul Republicii Moldova în China a crescut cu 3,9% comparativ cu 2014.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii