- Publicitate -
Bayer

Pagubele cauzate săptămâna trecută de ninsorile abundente şi vânturi în regiunea transnistriană sunt estimate la $6 mil. Despre aceasta a comunicat la un post de televiziune local viceministrul Agriculturii şi Resurselor Naturale al autoproclamatei RMN, Oleg Diligul.

Potrivit agenţiei INFOTAG, el a spus că temperatura aerului a coborât până la minus 3 grade, iar pe alocuri şi mai mult.

„Conform datelor preliminare din teritoriu, au avut de suferit plantaţiile de vişini, cireşi. În unele gospodării agricole aceste culturi au fost compromise în proporţie de 50-90%. Caişii, piersicii, prunii au fost afectaţi în proporţie de 30-50%. Culturile semincere, mai ales merii au fost afectaţi la nivel de 10-30%. Cele mai multe livezi au fost compromise în raioanele Grigoriopol şi Slobozia”, a spus Diligul.

Potrivit acestuia, au avut de suferit şi plantaţiile de rapiţă care au ajuns la etapa de înflorire.

„Din fericire, o bună parte din culturile cerealiere au fost acoperite cu un strat de zăpadă. Sperăm că culturile cerealiere de iarnă și de primăvară nu au fost afectate, căci ele sunt mai rezistente la temperaturi joase, iar zăpada a avut în acest caz rolul de strat protector”, a informat acesta.

- Publicitate -
Timac Agro East

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here