FOTO: ©FAO/Vladimir Valishvili
- Advertising -
Bayer
- Advertising -

Prețurile globale la alimente au coborât uşor în luna august, în principal datorită prognozelor la recoltele de cereale care au generat așteptări optimiste privind creșterea rezervelor de cereale.

Indicele FAO pentru prețurile la alimente a scăzut cu 1,3% față de luna iulie, ajungând în medie la 176,6 puncte pentru luna august.

Această scădere a fost determinată, în mare măsură, de scăderea cu 5,4 la sută a indicelui FAO pentru prețurile la cereale, reflectând o cădere puternică a prețurilor la grâu, pe măsură ce perspectivele producției din regiunea Mării Negre s-au îmbunătățit.

FAO a prezentat perspective majorate pentru producția globală de cereale – 2 611 milioane de tone, un record neînregistrat până acum. De asemenea, este de așteptat ca stocurile mondiale de cereale să atingă un nivel record spre sfârșitul lui 2018, potrivit ultimului Raport FAO privind Cererea şi Oferta de Cereale, de asemenea lansat astăzi.

Noile estimări indică recolte de grâu mai mari, pe măsură ce perspectivele de producție îmbunătățite în Federația Rusă au avut un impact mai mare decât revizuirile descendente pentru Canada și Statele Unite ale Americii, precum și datorită producțiilor mai mari de porumb și orz din Brazilia și Federația Rusă. Producția globală de orez în 2017 este de asemenea estimată acum să atingă un nivel record, potrivit FAO.

O scădere ușoară a prețurilor

Scăderea ușoară a Indicelui FAO pentru prețurile la alimente din luna august a încheiat trei luni de creșteri consecutive. Totuși, în ciuda acestui fapt, indicele – un indice calculat în baza tranzacțiilor care urmărește prețurile pieței internaționale pentru cinci grupuri cheie de mărfuri – a rămas cu 6% peste valoarea sa înregistrată cu un an mai devreme.

Alături de cereale, Indicele FAO pentru prețurile la carne a scăzut cu 1,2% în cursul lunii, în timp ce Indicele FAO pentru prețurile la zahăr a scăzut cu 1,7% – datorită perspectivelor favorabile de recoltare a trestiei de zahăr în Brazilia, Thailanda și India, precum și datorită unei cereri mai mici  internaționale cauzate de taxele de import mai mari impuse de China și India.

Indicele FAO pentru prețurile la uleiurile vegetale a crescut cu 2,5%, determinat de creșterile cotațiilor pentru uleiurile de palmier, soia, rapiță și uleiul de floarea-soarelui. Indicele FAO pentru prețurile la produsele lactate a crescut de asemenea cu 1,4% față de iulie, determinat de creșterea cererii de grăsimi lactate în Europa și America de Nord.

Creștere accentuată a rezervelor și tranzacțiilor la nivel global

Noua previziune a FAO indică, de asemenea, o utilizare mai mare a cerealelor în alimentaţie, în special a grâului și orezului, în timp ce utilizarea boabelor grosiere pentru furaje este proiectată să atingă o valoare maximă.

Chiar și așa, se așteaptă ca stocurile de cereale mondiale să atingă un nivel record de 719 milioane de tone, în creștere cu 2% față de nivelurile deja ridicate la deschiderea sezonurilor actuale. Se așteaptă o creștere semnificativă a stocurilor de grâu în Federația Rusă și a stocurilor de porumb în Brazilia.

Se așteaptă, de asemenea, o creştere cu peste 2% a comerțului internațional cu cereale, ajungând la 403 milioane de tone, un nou record. Ultima prognoză a FAO este cu 8 milioane de tone mai mare decât cea anterioară, din cauza cererii mai ferme de import din partea Chinei, Braziliei, Uniunii Europene, Republicii Islamice Iran și Mexicului.

- Advertising -
Agroprofi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here