‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 23 aprilie, 2024
12.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriTineri antreprenori produc brânză de oi și cultivă roșii cherry cu echipament procurat din...

Tineri antreprenori produc brânză de oi și cultivă roșii cherry cu echipament procurat din granturi europene

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Seră pentru cultivarea roșiilor cherry, producerea brânzei de oi cu echipament procurat din grantul european sunt doar câteva dintre idei care au fost realizate de antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului grație susținerii financiare a Uniunii Europene. Granturile au fost oferite în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Rezultatele proiectului de abilitare a tinerilor în afaceri au fost prezentate la un eveniment desfășurat în Tiraspol.

Ajutor financiar – 13.500 de euro

O fermă de prepelițe sau seră pentru cultivarea roșiilor cherry – sunt doar câteva dintre ideile tinerilor, care au fost transformate în afaceri. Antreprenorii au primit sprijin din partea UE de până la 13.500 de euro și au beneficiat de instruiri în gestionarea afacerilor.

Pe unii beneficiari, granturile i-au convins să rămână acasă, alături de familii. Vitalii Kovali din Dubăsari, stânga Nistrului, era pe punctul de a migra în Federația Rusă când a aflat că a obținut peste 12 mii de euro pentru a-și crea propria afacere – o fermă de lactate.

Miere direct din borcan

Mai mulți apicultori și-au extins afacerea, unii și-au realizat ideile inovative – de confecționare a stupilor supraetajați, sau de colectare a mierii direct în borcan. Natalia Porhun, din satul Speia, raionul Grigoriopol din stânga Nistrului, a procurat echipament de stoarcere a mierii de pe faguri – muncă greu de îndeplinit manual. „Centrifuga”, cum o numește, este încorporată într-o camionetă.

„Asta îmi permite să prestez servicii și altor apicultori, inclusiv de pe malul drept”, spune antreprenoarea.

‹ adv ›

Brânză de oi

În vara anului 2016, Zinaida Stefanco și soțul său, Sergiu, care dețin o fermă de oi, au început să producă brânză de oi cu echipament procurat grație grantului european. „Ne-ar fi fost foarte greu să lansăm o astfel de afacere cu forțe proprii. Chiar dacă exista ideea și dorința, totuși partea financiară este cea care te ajută să te miști înainte”. Tinerii vând toată producția în stânga Nistrului.

Sfoară pentru legarea viței de vie

‹ adv ›

Au fost susținute financiar afaceri în domeniul reparației și testării tehnice a automobilelor. Andrei Climenco a închiriat la Tiraspol o hală veche, de tip sovietic, și a pornit strungurile care produc sfoară pentru legarea lăstarilor viței de vie – o nișă profitabilă și nevalorificată până la el.

Tineri antreprenori

Astfel, timp de doar un an de zile, 31 de tineri au creat peste 120 de locuri de muncă și au lansat pe piață noi produse și servicii.

„UE acordă atenție sporită antreprenoriatului în rândul tinerilor și va continua să sprijine tinerii care decid să-și urmeze ideile de afaceri. Prin intermediul acestei inițiative, am ajutat oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului să-și urmeze obiectivele. Cred cu tărie că podurile de încredere construite prin afaceri, dar de asemenea, și prietenia voastră, vor contribui la dezvoltarea comunităților”, a declarat Pirkka Tapiola, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, la evenimentul de finalizare al proiectului de abilitare a tinerilor în afaceri.

Proiectul de abilitare în afaceri a tinerilor din comunitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru a fost realizat în două etape (anii 2013 – 2014 și 2015 – 2016). 71 de tineri s-au lansat în afaceri și au creat peste 300 de locuri de muncă.

Programul finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea comunității de afaceri, reprezentanților societății civile și ai autorităților locale în proiecte comune. Bugetul total al Programului este de 10 milioane de euro, oferite de Uniunea Europeană și implementate de PNUD.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

  1. Uvazhaemie druzia!
    U nashei Company v Israel est’ unikal’naya tecnologua pererabotki Osadka Stochnih Vod v organicheskie udobrenia.
    Mi ishem zainteresovannih litc v Moldove.

    S uvazheniem,
    Dr Vazha Rodan, PhD

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›