‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 16 aprilie, 2024
26.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleGheorghe Haruța a lansat o afacere cu struți

Gheorghe Haruța a lansat o afacere cu struți

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

După ce au adunat ceva bani lucrând peste hotare, Gheorghe Haruța și Marina Buzdugan au decis să revină acasă și să lanseze propria lor afacere.

Analizând mai multe variante, într-un final, tinerii au optat pentru o fermă de struți, iar acesta s-a dovedit a fi abia începutul, planurile pentru viitor fiind mult mai mari.

„Inițial, ne gândeam să investim într-o afacere cu iepuri, însă, analizând particularitățile de creștere, am decis, totuși, să investim într-o afacere cu struți. Am lucrat peste hotare, dar și la noi în țară și asta ne-a stimulat să lansăm propria afacere. De 2 ani avem ferma, dar sunt deja 4 ani de când suntem implicați în acest domeniu. Inițial, priveam diferite videouri, însă acestea nu reflectă pe deplin toate cele necesare. Este o lipsă acută de informație”, ne-a spus Gheorghe Haruța.

Pentru a obține informații despre creșterea struților au mers în România la unele dintre cele mai performante ferme.

„În România sunt fermieri care au reușit să dezvolte și prelucrarea pielii, tăbăcirea, producerea încălțămintei sau a accesoriilor din piele de struți. Acest lucru ni-l propunem și noi. Scopul nostru este de a dezvolta o fermă mare, cu abator, utilaje pentru tăbăcirea pielii. În acest mod, vom ajuta și alți producători care doresc să crească struți să aibă unde îi comercializa. Unii cumpără, îi cresc, însă nu știu ce să facă cu ei după”.

Tinerii au identificat din start un partener căruia să-i vândă produsele.

„De la bun început am analizat piața și am găsit un cumpărător pentru carne – un restaurant din Chișinău. Chiar dacă carnea e destul de scumpă, avem mulți consumatori care pot să-și permită acest deliciu. Cheltuielile pentru întreținerea struților sunt destul de mari, fiecare pasăre consumă peste 1,5 kg de hrană pe zi, iar componentele pentru aceasta sunt destul de scumpe, în total fiind 13. Până la vârsta de un an struții cresc în grupuri mari, după care aceștia se separă în familii: 2 femele și un mascul. Masculul este mai agresiv, își apără familia. Însă dacă nu te implici prea mult în viața lor, sunt chiar foarte cuminți”.

Comercializează struți și ouă, datorită faptului că au construit și dotat cu toate cele necesare o cameră pentru incubator.

„Am cumpărat un incubator cu ecluzor și transport beneficiind de susținerea Programului PARE 1+1, ODIMM în valoare de 250 de mii de lei. Acum deja adunăm comenzi pentru puișorii de struți ce urmează să eclozeze în lunile iunie, iulie. Perioada de incubație este de 42 de zile. După o lună, puii sunt vaccinați și gata pentru a părăsi familia. Este important să menținem umiditatea și să evităm curenții de aer. Sunt păsări foarte rezistente, însă necesită suficient spațiu pentru a se deplasa”.

Sunt mulțumiți de ceea ce au reușit și-și doresc mult să realizeze cât mai multe planuri.

‹ adv ›

Citiți și despre Ion Negru din satul Ciutulești, raionul Florești care dezvoltă o afacere cu struți.

„Ne place afacerea pe care am lansat-o și credem că vom izbuti să dezvoltăm ceva și mai frumos. Articolele din piele de struț sunt foarte scumpe și destul de solicitate. Astfel, acesta ar fi următorul pas în afacerea noastră. Anul acesta vindem pui, iar la anul îi vom crește pentru a mări numărul acestora”.

Întrebați care ar fi numărul de struți pentru care vor opta într-un final, Gheorghe și Marina ne-au spus, glumind, nelimitat, pentru că planurile de viitor sunt mult prea mari și nu le permit să stabilească o limită acum.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

2 Comentarii

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›