Ce trebuie să se schimbe mai întâi pentru ca agricultura Moldovei să devină competitivă: statul sau fermierul? Pentru Anton Deleu, răspunsul nu poate fi pus exclusiv în responsabilitatea uneia dintre părți.
Statului îi cere să combată economia tenebră, să reducă birocrația, să digitalizeze sistemele și să ajute producătorii să ajungă pe piețe externe. Fermierilor le cere ceva la fel de incomod: să-și calculeze afacerea, să nu cumpere tehnică pe care nu o pot amortiza și să renunțe la ideea că statul trebuie să rezolve permanent problemele prin bani.
Iar apropierea de Uniunea Europeană face această discuție mai actuală. În opinia sa, subvențiile europene vor reprezenta o oportunitate, dar nu vor transforma o fermă ineficientă într-una competitivă.
Anton Deleu administrează o afacere agricolă în Iabloana, raionul Glodeni. A ajuns să privească agricultura și dintr-o perspectivă diferită după 14 ani petrecuți în România, la București și în Irlanda, unde a activat în domeniul studiilor clinice.
Revenit în Republica Moldova în 2020, a preluat ferma familiei și a trecut de la mediul corporativ la administrarea unei exploatații agricole.
Experiența ultimilor șase ani i-a schimbat inclusiv percepția pe care o avea despre agricultura de acasă. Astăzi vorbește despre fermă înainte de toate ca despre o afacere care trebuie măsurată, calculată și pregătită pentru perioade nefavorabile.
Sprijinul de la stat trebuie însoțit de responsabilitatea fermierului
Anton Deleu nu face parte dintre fermierii care resping subvențiile. Dimpotrivă, spune că accesează proiectele și formele de sprijin pentru care este eligibil și consideră firesc ca un antreprenor să folosească instrumentele legale puse la dispoziție.
„Este datoria mea morală, dacă există o portiță prin care eu pot să primesc ajutor, să o accesez”, spune acesta.
Pentru a evita speculațiile privind sprijinul primit, fermierul afirmă că a făcut publice proiectele accesate de afacere începând cu 2014, inclusiv ajutorul oferit de România pentru motorină.
Tânărul spune că nu poate fi construită o agricultură în care fiecare dificultate este urmată automat de solicitarea unor noi bani de la buget.
„Moldova nu este Elveția. Nu avem resurse care să ne permite să acoperim orice problemă. Eu cred că se oferă sprijin în limitele resurselor de care dispune statul”.
În schimb, fermierul așteaptă de la instituții ca regulile existente să fie aplicate tuturor.
Interviul complet poate fi vizionat pe acest link.
Fermierul care lucrează legal nu concurează în aceleași condiții cu cel care activează în economia tenebră.
Anton spune că își fiscalizează activitatea și achită cu mândrie impozitele, pentru că știe că asta înseamnă a fi patriot adevărat, de a contribui prin munca de zi cu zi la bunăstarea țării. Totuși, vede în sector producători care operează „la negru”, iar avantajul obținut de aceștia nu rămâne doar la nivelul taxelor neplătite.
„Problema ajunge inclusiv pe piața terenurilor agricole. Banii nefiscalizați sunt frecvent utilizați pentru cumpărarea cotelor, în timp ce o întreprindere care își achită obligațiile fiscale are mai puține resurse disponibile pentru aceeași competiție. Solicitarea mea este ca Fiscul într-adevăr să-și facă treaba. Sunt mulți fermieri care activează legal, achită impozite și sunt corecți, dar care au tot mai puține șanse la dezvoltare în asemenea condiții”.
Astfel, combaterea economiei tenebre poate reprezenta o formă de sprijin pentru fermierul corect, chiar dacă nu presupune transferarea niciunui leu din buget către acesta.
Terenurile înghit bani care ar putea ajunge în tehnologizare
O altă presiune financiară vine din structura terenurilor agricole. Fragmentarea proprietăților obligă fermele care vor să-și consolideze suprafețele să investească permanent în cumpărarea cotelor.
În cazul său, Anton spune că o parte importantă a resurselor o direcționează către teren.
Aceiași bani ar putea merge în modernizarea tehnicii, digitalizare, depozitare sau dezvoltarea unor noi activități.
Problema terenurilor îl duce și spre una dintre propunerile sale mai neobișnuite: utilizarea tehnologiilor digitale pentru o evidență mult mai transparentă a proprietății și exploatării parcelelor.
Aici, am putea face o analogie cu infrastructura tehnologică din spatele Bitcoin. Ar putea fi creat un sistem în care informațiile despre cote să poată fi urmărite digital. Acest lucru va permite să poată fi verificat cine deține terenul și cine îl lucrează, limitând spațiul pentru aranjamente informale și abuzuri.
Fermierii au nevoie și de instrumente pentru analiza economică a afacerii
Fiind economist la bază, spune că încearcă să privească investițiile prin prisma costului, amortizării și riscului, nu a dorinței de a avea cea mai nouă tehnică.
Un utilaj performant nu este în orice circumstanțe și o investiție rentabilă. Dacă suprafața fermei este prea mică pentru valoarea tractorului sau a combinei cumpărate, investiția poate deveni o povară financiară.
Din acest motiv, Anton Deleu propune crearea unor platforme publice unde să se discute „economia agriculturii pe bune”.
Un fermier din Briceni sau Comrat ar trebui să poată avea acces la informații care să îl ajute să răspundă unor întrebări elementare pentru orice business: cât îl costă producția, ce investiție își permit, în câți ani o să o amortizeze și ce se întâmplă dacă vine un an prost?
UE va aduce bani, dar și concurență
Aceeași logică o aplică atunci când vorbește despre integrarea europeană. Anton Deleu vede aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană drept o oportunitate pentru fermieri, inclusiv prin prisma sistemului de plăți și a accesului la resurse pentru dezvoltare.
Dar banii europeni reprezintă numai o parte a ecuației. Odată cu integrarea într-o piață mult mai mare, fermele moldovenești vor trebui să concureze cu producători care au trecut prin decenii de modernizare și care dispun de tehnologii, infrastructură și experiență.
De aceea, consideră că pregătirea trebuie să înceapă înainte de aderare. În acest context vorbește și despre ceea ce numește un „socialism foarte latent” și despre reflexele unei mentalități „colhoznice” care încă pot fi întâlnite în sector.
Apropierea de UE presupune și o schimbare de abordare, în care fermierul trebuie să gândească tot mai mult ca un antreprenor.
Vrea să investească în zootehnie, dar nu în modelul tradițional
Un exemplu interesant de cum privește tânărul agricultor lucrurile este planul său de a dezvolta o fermă de ovine.
„Vreau să folosesc o parte din cerealele pe care le producem în zootehnie, să nu rămânem doar la producerea și vânzarea materiei prime. Eu văd frumos dezvoltarea acestei direcții, așa cum este în Canada: o fermă modernă, tehnologizată, unde munca să fie ușoară, iar oamenii să nu fie nevoiți să muncească în condiții grele. Vreau să construim un model eficient, în care tehnologia să ne permită să facem zootehnie altfel”, explică Anton Deleu.
Proiecte-tip finanțate o singură dată și oferite fermierilor pentru investițiile în zootehnie
Deși există programe de sprijin pentru dezvoltarea zootehniei, Anton Deleu atrage atenția asupra cheltuielilor mari care apar înainte ca fermierul să ajungă efectiv la construcția fermei. Una dintre acestea este proiectarea arhitecturală, care, potrivit lui, poate ajunge la zeci de mii de euro.
Soluția propusă de fermier este ca statul să finanțeze o singură dată elaborarea mai multor proiecte-tip pentru ferme zootehnice de către specialiștii universităților sau instituțiilor de profil, proiectele să fie diferențiate în funcție de specie, capacitate și dimensiunea exploatației. Ulterior, aceste modele ar putea fi puse la dispoziția producătorilor care vor să investească în sector.
„Să elaborăm, de exemplu 10 schițe de ferme pentru oi, 10 schițe pentru bovine în funcție de particularitățile existente și să le multiplicăm […] orice fermier să poată să construiască”.
Logica sa este că nu ar fi eficient ca zeci sau sute de fermieri să achite separat pentru proiectarea de la zero a unor construcții care îndeplinesc funcții similare, chiar dacă statul oferă subvenții.
În loc ca aceeași categorie de cheltuială să se repete la fiecare investiție, ar putea exista un portofoliu de soluții deja elaborate, din care producătorul să aleagă varianta potrivită fermei sale.
Astfel, programele de finanțare existente ar putea fi completate prin reducerea costurilor suportate de fermier în etapa de pregătire a investiției, iar o parte mai mare din resursele disponibile ar putea fi direcționată către construcția, echiparea și tehnologizarea propriu-zisă a fermei.
Fermierul produce. Dar cine îi găsește cumpărătorul din…Nigeria?
Aceeași delimitare a responsabilităților apare în discuția despre export. Anton spune că diplomația economică a Republicii Moldova ar trebui să fie mult mai implicată în găsirea piețelor pentru produsele agricole.
Tânărul vorbește despre necesitatea construirii unor hub-uri comerciale prin intermediul ambasadelor și instituțiilor statului.
„Statul ar trebui, prin ambasadorii lui, prin tot Ministerul Afacerilor Externe să găsească pârghiile de a crea niște hub-uri foarte puternice pentru agricultură.”
Argumentul său este că un agricultor trebuie să știe să producă bine, dar nu poate fi simultan și specialist în fiecare piață externă.
În această zonă, statul poate face lucruri pe care un fermier individual, indiferent cât de performant este, nu le poate face singur.
Ferma nu trebuie să rămână captivă vânzării de materie primă
Pentru propria afacere, aplică aceeași idee a diversificării. Pe un orizont de 10–15 ani, vrea să continue modernizarea tehnicii și digitalizarea, dar și să investească în zootehnie, silozuri și procesare, prosibil și într-o eventuală oloiniță.
Obiectivul este ca ferma să nu depindă exclusiv de momentul și prețul la care poate vinde cerealele după recoltare.
Vinăria ca „fond de pensionare”
Diversificarea merge și dincolo de ferma de câmp. Anton Deleu dezvoltă împreună cu un prieten din copilărie o afacere în domeniul vinificației, pe care o privește dintr-o perspectivă neobișnuită: propriul său „fond de pensionare”.
El spune că nu are încredere în ideea de a-și baza bătrânețea exclusiv pe sistemul public de pensii și consideră că fiecare persoană ar trebui să se gândească din timp la propria securitate financiară.
Vinăria este o investiție pe care vrea să o dezvolte în următorii 20 de ani, astfel încât să îi poată asigura venituri pe termen lung. Iar o altă idee care stă în spatele acestui business și pe care am apreciat-o mult e asocierea.
După 14 ani peste hotare: nu vă întoarceți doar pentru că vă este dor de casă
Poate cea mai personală concluzie economică a interviului este adresată celor din diasporă. Experiența celor șase ani de după întoarcere îl face să le recomande celor care se gândesc la același pas să nu idealizeze revenirea.
Întoarcerea trebuie calculată la fel ca o investiție. Cât capital ai? Ce suprafață vei lucra? Ce venit poate produce? Ce se întâmplă într-un an prost? Ce nivel de trai poate avea familia? Cât timp poți susține afacerea dacă lucrurile nu merg conform planului?
Anton Deleu avertizează și asupra revenirii în țară pentru a face agricultură pe suprafețe mici, fără o evaluare prealabilă a rentabilității.
Celor din diasporă le recomandă să calculeze investiția, să ia în considerare inclusiv un scenariu nefavorabil și să fie pregătiți pentru diferențele dintre viața construită peste hotare și cea pe care o vor avea după revenire.
Comentarii