Cum a reuşit un oraş german să devină 100% independent energetic

Agrobiznes
-
0
Cum a reuşit un oraş german să devină 100% independent energetic

Imaginează-ţi un oraş care nu se mai bazează pe combustibili fosili sau energie nucleară, un loc unde rezidenţii au băgat mâna în propriul buzunar pentru a-şi construi propria reţea energetică, bucurându-se de beneficiile unor preţuri mai mici la electricitate şi gaz de pe urma investiţiei lor. Vorbim despre Feldheim, un oraş din Germania care este 100% independent din punct de vedere energetic, relatează Treehugger.com, citat de financiarul.ro.

Infrastructura pentru încărcarea autovehiculelor electrice este una din particularităţile acestui orăşel, situat la 90 de kilometri de Berlin. Însă, ceea ce îţi captează prima dată atenţia, pe măsură ce te apropii de oraş, este terenul întins acoperit de turbine eoliene, aflat la înălţime, în apropierea orăşelului de doar 150 de locuitori.

Această imagine întâmpină mii de vizitatori în fiecare an, oamenii îndreptându-şi atenţia spre Feldheim ca spre un model în ceea ce priveşte implementarea energiei regenerabile în infrastructura oraşului, acesta obţinând o independenţă energetică totală.

Şeful pompierilor din oraş, Thomas Gluck, a spus că, de la catastrofa de la Fukushima, oraşul a fost invadat de delegaţi japonezi care au venit să înveţe de la localnici.

Un câmp de 47 de turbine eoliene, care susţin oraşul din punct de vedere energetic, se află aşezat într-un mediul liniştit şi pastoral. Întrebat dacă zgomotul turbinelor eoliene îi deranjează pe rezidenţi, Gluck a recunoscut că „poţi auzi morile eoliene atunci când vântul bate dinspre ferma eoliană, dar sunetul constant şi încet poate fi ignorat cu uşurinţă”.

De asemenea, o serie de panouri solare aşezate la marginea oraşului alimentează reţeaua electrică. Rezidenţii oraşului au contribuit cu 3000 de euro fiecare pentru a-şi construi propria reţea de electricitate în 2010, ceea ce le-a oferit un control complet asupra preţurilor la energie. Acestea sunt cu 30% mai mici decât costurile medii în Germania şi sunt stabilite la întâlnirile comunităţii.

Rezidenţii trebuie să preconizeze cu atenţie consumul propriu, pentru a putea echilibra balanţa, iar penalizările se aplică pentru supra- sau sub-estimări.

Producţia independentă de electricitate ajută la funcţionarea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice, localnicii având o staţie de alimentare de tipul „bagă în priză şi plăteşte” amplasată în centrul oraşului.

Rezidenţii din Feldheim îşi încălzesc casele la un preţ mai mic cu 10% decât un german obişnuit. Unităţile de biogaz produc necesarul de gaz al oraşului, folosind ca materie primă deşeurile agricole rezultate de la nivel local. Unităţile au fost construire în 2008, la un cost de 1,7 milioane de euro, jumătate din bani provenind de la UE, ca şi finanţare pentru proiecte de energie regenerabilă, iar biogazul ajunge în fiecare clădire din oraş.

Compania Energiequelle lucrează cu oraşul Feldheim, furnizând un know-how tehnic şi financiar pentru a putea organiza aici proiecte energetice importante. Compania energetică a creat în oraş 30 de locuri de muncă. Gluck explică faptul că „după ce preţul grâului s-a prăbuşit, proiectele energetice au fost vitale pentru ca mica noastră comunitate agricolă să supravieţuiască.”

Însă, modelul ar putea să nu funcţioneze peste tot. Disponibilitatea deşeurilor agricole, terenurile întinse, dar şi motivaţia cetăţenilor reprezintă factori cheie ai succesului în acest caz.

Să sperăm că vizitele în acest oraş vor continua, pe măsură ce povestea oraşului Feldheim se răspândeşte în jurul globului, vorbind despre o schimbare radicală în ceea ce priveşte sustenabilitatea şi independenţa locală energetică.

Sfaturi utile despre alimentaţia corectă a porcilor

Agrobiznes
-
0
Sfaturi utile despre alimentaţia corectă a porcilor

Alimentaţia vierilor de reproducţie

În ceea ce priveste alimentaţia la această categorie trebuie avut în vedere să se menţină un echilibru între condiţia de reproducător şi producţia caracteristică, reprezentată de cantitatea şi calitatea materialului seminal.

La vierii tineri cerinţele sunt atât pentru definitivarea creşterii cât şi pentru producţia spermatică iar la vierii adulţi trebuie să se asigure un material seminal de bună calitate, evitandu-se variaţiile de greutate ale masei corporale şi în special îngrăşarea peste măsură.

Dacă se utilizează nutreţuri combinate, ţinând cont de regimul de folosire la monta şi greutate corporală, se recomandă un consum zilnic de 2,5-3,5 kg nutreţ combinat. Astfel pentru un vier cu masa corporală de 180-220 kg şi în perioada intensă de utilizare, raţia trebuie să asigure: 5,4 U.N.; circa 720 g proteină digestibilă; 8000-9400 kcal. Desigur că aceste cifre sunt orientative, calitatea furajul fiind influenţată de calitatea componentelor sale. Administrarea ovăzului în hrana vierilor îmbunătaţeşte valoarea biologică prin raporturile între aminoacizii esenţiali, creşterea nivelului fosforului şi vitamina E.

Se recomandă ca reţeta pentru această categorie să conţina pâna la 50 % un amestec de ovăz şi orz, 2-3 % făinuri animale, restul fiind completat cu sroturi (în special de leguminoase), porumb, tărâţe, făină de lucernă. Raţia poate fi completata cu ouă proaspete sau melanj de ouă, morcovi (în perioada de iarnă) sau lucernă palita (în perioada de vară). Dintre vitamine un rol important îl au vitamina A şi E iar dintre microelemente, seleniu.

Este extrem de important ca la vieri să se acorde o atenţie deosebită furajării, deoarece alimentaţia neraţională sau insuficienţa poate provoca tulburări de comportament sexual şi modificări ale calităţii spermei, ce se traduc prin indici de fertilitate reduşi, care perturbă grav fluxul tehnologic şi determină pagube economice însemnate.

Alimentaţia scroafelor de reproducţie

Aceasta reprezintă o problemă complexă deoarece într-o perioada de timp relativ scură scroafa trece prin diferite stadii fiziologice în care metabolismul său este modificat profund.

Ţinând cont de aceste considerente pentru scroafele lactante se recomandă o furajare „ad-libitum” (la discreţie), care depăşeşte uneori 6-7 kg de nutreţ combinat pe zi (până la 20000 kcal energie metabolizabilă pe zi). Tot la discreţie trebuie asigurat şi consumul zilnic de apă, necesar metabolismului crescut precum şi în procesul de producere a laptelui.

În momentul înţărcării se recomandă dieta absolută (inclusiv hidrica), minim 24 de ore, pentru a stopa producţia de lapte şi a preveni apariţia mamitelor.

La scroafele în aşteptare trebuie să se facă o hrănire stimulativă, atât în ceea ce priveşte refacerea organismelor epuizate în perioada de lactaţie cât şi pentru dezvoltarea foliculilor ovarieni. Astfel, îcepând cu ziua a 3-a dupa înţărcare scroafele trebuie să primească cca. 3-3,5 kg de nutreţ combinat din reţeta 0–5, cu un nivel de 14,5 % proteină brută. În primele 30 de zile de la monta se recomandă menţinerea aceleiaşi raţii deoarece aceasta corespunde cu perioada de organogeneza şi dezvoltare embrionară, după care ţinând cont de componenta de asimilaţie a metabolismului scroafei gestante, se recomandă reducerea raţiei (2 kg nutreţ combinat) pentru următoarele două luni, asigurând circa 6600 kcal energie metabolizabilă zilnic. În ultima perioadă de gestaţie (ultimele trei săptămâni) când fetuşii au o creştere mai rapidă în greutate, este necesar să se suplimenteze din nou raţia la nivelul normal.

Furajarea necorespunzatoare în perioada de gestaţie se traduce prin obţinerea unor loturi de fatare mai mici, purcei subponderali sau neviabili.

Alimentaţia purceilor sugari

În prima parte a vieţii, purcelul valorifică foarte bine hrana şi are un ritm de creştere accelerat, sporindu-şi masa corporală de la naştere de circa 5 ori până la vârsta de o lună şi de 10–12 ori până la vârsta de două luni.

Particularitatea principală a hrănirii purceilor este aceea că furajele se administrează în prima parte a vieţii numai ca un supliment faţă de laptele matern. În prima săptămână de viaţă purcelul trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru. Prin administrarea colostrului, pe lângă substanţele nutritive absolut indispensabile şi uşor accesibile, se face şi un transfer de gammaglobuline purtătoare de anticorpi, prin care se realizează o adevarată „vaccinare” a purcelului.

Vârsta la care se face înţărcarea purceilor este de foarte mare importanţă pentru orientarea hrănirii acestora. În prezent vârsta înţărcării purceilor s-a redus foarte mult. În unitaţile moderne de tip industrial, înţărcarea purceilor se face la vârsta de 3-4 săptămâni (acolo unde se asigură nutreţul combinat prestarter) sau la 5-6 săptămâni.

Echipamentul enzimatic digestiv fiind adaptat în special la hrănirea cu lapte, toate nutreţurile combinate şi înlocuitorii de lapte destinaţi purceilor în prima perioadă de viaţă se bazează pe lapte praf, completat în măsură mai mare sau mai mică cu alte furaje.

Purcelul este sensibil la gustul, mirosul şi culoarea furajelor. În general, purcelul consumă din furajele obişnuite mai puţin decât poate valorifica. Pentru a pune în concordanţă cantitatea de hrană ingerată cu posibilităţile de valorificare, trebuie ca prin încorporarea unor aditivi furajeri să se stimuleze ingerarea de hrană. Nu trebuie să se exagereze însă în această privinţă, adică prin creşterea palatabilităţii să se forţeze purcelul să ingere cantităţi prea mari de hrană pe care nu la poate digera normal, ceea ce ar conduce la unele tulburări gastrice. Trebuie avut în vedere, în acelaşi timp, că purcelul este foarte sensibil la stres, la frig şi umiditate, precum şi la afecţiuni gastro – intestinale.

Alimentaţia tineretului

Purceii înţărcaţi formează o grupă aparte, a tineretului de 2–4 luni. Printr-o bună organizare a înţărcării, prin asigurarea unor condiţii optime de microclimat şi cazare, precum şi asigurarea unei nutriţii corespunzatoare cu un furaj de foarte bună calitate, pot fi diminuate consecinţele nedorite ale crizei de înţărcare. Hrănirea tineretului înţărcat de la 2–4 luni trebuie să urmărească realizarea unor sporuri mari prin dezvoltarea musculaturii şi osăturii, indiferent dacă animalele sunt crescute pentru prăsilă sau pentru îngrăşare. Întrucât în această perioadă creşterea scheletului este intensă se va acorda o atenţie deosebită asigurării necesarului de vitamine şi săruri minerale, pentru a preveni rahitismul care apare frecvent, în special la rasele performante cu viteză foarte mare de creştere.

Pentru hrănirea purceilor, în primele 5 zile de la trecerea în creşa se foloseşte aceiaşi reţetă de furaj combinat ca în maternitate (reţeta 0–1), administrat la început în exclusivitate (1-2 zile), apoi înlocuindu-se câte 25 % în fiecare zi cu furaj pentru tineret (reţeta 0–2).

În practică tineretul porcin se furajează la discreţie, ţinându-se însă cont de consumul zilnic, astfel încât să nu staţioneze furajul în hrănitori mai mult de două zile, pentru a nu se altera.

În ceea ce priveşte furajarea purceilor după înţărcare, trebuie supravegheat consumul zilnic, deoarece există pericolul apariţiei unei toxicemii denumită „boala edemelor” tocmai la purceii foarte bine dezvoltaţi şi care ingeră o cantitate mare de furaje fără însă a avea tractul digestiv şi echipamentul enzimatic complet pregătit. Ca urmare a nedigerării complete şi a neutilizării totale a substanţelor nutritive apar reacţii de tip alergic cu edeme, care în funcţie de localizare se traduc prin simptome respiratorii, nervoase, etc., putând merge până la moarte. Prevenirea acestei afecţiuni se poate face prin obişnuirea cât mai timpurie a purcelului sugar cu cantităţi mici de furaj combinat şi supravegherea alimentaţiei purceilor după înţărcare.

Alimentaţia porcilor la îngrăşat

Deşi din punct de vedere tehnologic activitatea în îngrăşătorie este mai puţin pretenţioasă decât în celelalte sectoare, este necesară aplicarea cu atenţie a tehnologiilor de furajare în vederea realizării unui maximum de spor în greutate, cu un consum minim de furaje.

Cantitatea şi calitatea hranei influenţează atât evoluţia procesului îngrăşării cât şi calitatea produselor obţinute. Raţia porcinelor puse la îngrăşat trebuie să aibă un grad înalt de digestibilitate, să conţină cel mult 6-7 % celuloză, necesarul de unităţi nutritive, de proteină digestibilă şi de aminoacizi indispensabili. Pentru a asigura consumul raţiei în totalitate, furajele se vor asocia în aşa fel încât să prezinte un gust placut.

Îngrăşarea pentru carne este cea mai eficientă din punct de vedere economic şi urmăreşte valorificarea potenţialului de creştere a animalelor tinere care consumă cantitatea cea mai mică de hrană pentru 1 kg spor în greutate. Ea începe când purceii au 25-40 kg greutate vie şi ţine până ajung la 100-110 kg.

Furajarea porcilor destinaţi pentru carne se face, cu un nutreţ care să asigure 15,7 % P.B. până la atingerea unei mase corporale de 60 kg şi în continuare 13,7 % P.B. pănă la 100 kg.

Pentru porcul de carne cerinţele sunt să asigure o carcasă cu peste 56 % ţesut muscular şi un strat de grăsime sub 15 mm precum şi calităţi gustative deosebite ale cărnii.

Cum pot obţine fermierii moldoveni finanţare prin proiectul nipon 2 KR?

Agrobiznes
-
2

Succesul unei afaceri în agricultură constă în tehnologizare şi modernizare, însă veniturile mici şi puterea financiară scăzută ale agricultorilor fac din aceştia o ţintă mai puţin atractivă pentru instituţiile de creditare.

Deși la ora actuală, sectorul agricol din țară cunoaște un nivel extrem de scăzut de tehnologizare, din 2000 încoace agricultorii moldoveni au putut achiziționa tehnică agricolă în sistem de leasing prin intermediul Proiectului Creșterii Producției Alimentare din contul Programului Japonez 2KR, notează portalul eco.md.

Scopul proiectului este de a facilita accesul producătorilor agricoli autohtoni cu mijloace financiare limitate la tehnică agricolă performantă. Beneficiarii tehnicii agricole rambursează costul utilajului agricol în trei rate, în decurs de doi, maxim patru ani. Deoarece granturile acordate de guvernul nipon sunt nerambursabile, mijloacele financiare obținute din valorificarea tehnicii agricole beneficiarilor sunt depozitate în Fondul Partener 2KR, destinat pentru dezvoltarea agriculturii naționale.

Pe lângă faptul că beneficiarilor proiectului 2KR le este pusă la dispoziție achitarea în rate a tehnicii agricole la dobânda zero, acestora le sunt de asemenea prestate servicii de mentenanță, consultanță și instruire. Astfel, colaboratorii Unității de Implementare a Proiectului de Asistență pentru Fermierii Neprivilegiați 2KR consultă subiecții eligibili privitor la tehnica cea mai potrivită pentru a fi procurată în dependență de pământul sau de culturile pe care le prelucrează și le cultivă producătorul agricol autohton.

Cine poate beneficia de finanţare

Publicul țintă sau beneficiarii direcți ai Proiectului 2KR pot fi producătorii agricoli înregistrați ca persoană juridică, indiferent de forma organizatorică de activitate sau de tipul de activitate pe care îl practică. Potențialii beneficiari ai creditelor 2KR sunt puși în situația de a îndeplini o serie de condiții pentru a deveni eligibili. Condiţiile de eligibilitate sunt agreabile și nediscriminatorii, totuși fermierii, speriați de birocrație renunță uneori să aplice la acest proiect.

Condițiile de eligibilitate a beneficiarilor 2KR

Astfel, producătorul agricol care dorește să procure tehnică agricolă în sistem de leasing va adresa Unității de Implementare a Proiectului de asistență pentru fermierii neprivilegiați 2KR o cerere privind intenția de a procura tehnică agricolă, unde va indica numărul de unități și denumirea tehnicii care urmează a fi achitată în rate. De asemenea, producătorul agricol va prezenta copiile statului și contractului de constituire a agentului economic, certificatele de înregistrare și de atribuire a codului fiscal, toate autentificate notarial. Potențialul beneficiar va prezenta extrasul din Registrul de Stat al Întreprinderilor și Organizațiilor, eliberat de Camera Înregistrării de Stat, la data depunerii dosarului, iar conducerea va fi nevoită să confirme printr-o hotărâre luarea deciziei de procurare a bunurilor.

Pe lângă aceste acte, subiecții eligibili vor prezenta rapoartele financiare pe anul precedent și pe perioada anului în derulare, întocmite de Direcția teritorială pentru statistică. Potențialii beneficiari vor obține de la Inspectoratul fiscal teritorial fișa contului personal, cu semnătura și ștampila inspectorului, iar conducătorul va semna listele datoriilor debitoare și creditoare, întocmite la data depunerii cererii.

Pentru asigurarea riscului de neplată, producătorii agricoli vor elabora lista bunurilor propuse spre gajare, cu indicarea costului de bilanț al acestora. În plus, aceștia vor fi nevoiți să elaboreze și un business-plan pe toată perioada de răscumpărare a tehnicii. Prioritate li se va acorda beneficiarilor tehnicii care nu au restanțe și care și-au îndeplinit toate angajamentele contractuale asumate anterior, dar care doresc în continuare să își mărească potențialul tehnologic. Pretendenții care sunt dispuși să achite cea mai mare parte a primei rate din costul de răscumpărare a utilajului agricol vor avea de asemenea prioritate.

Beneficiarii sunt obligați, în termen de cinci zile de la data semnării procesului-verbal cu Unitatea, să achite prima rată, în valoare de 50% din costul tehnicii. În cazul în care această condiție nu se îndeplinește, dreptul de acordare a tehnici trece la următorul pretendent. Beneficiarii care vor încălca prevederile contractului riscă să le fie retrasă tehnica procurată și propusă noilor pretendenți. Cererea, însoțită de actele menționate mai sus vor fi prezentate la adresa str. Calea Basarabiei, 18, mun. Chișinău, MD 2023. Pentru mai multe detalii puteți suna la numărul de telefon (22) 27-84-63.

Impunerea TVA-ului frânează implementarea proiectului 2KR

Deși în cadrul ceremoniei de transmitere a celei de-a noua tranșe de tehnică agricolă, care este și ultima până la momentul dat, oficialii japonezi au intenționat să continue implementarea proiectului agricol în RM pentru intensificarea industriei alimentare 2KR, totuși la ora actuală încă nu au fost inițiate negocieri privind acordarea unei noi tranșe de tehnică agricolă pentru anul în curs.

Directorul de Unitate, Valeriu Bulgari, fost ministru al Agriculturii, ne-a declarat că Unitatea este în proces de reorganizare, în condițiile în care nu mai sunt scutiți de taxa pe valoare adăugată la achiziția și importul echipamentului, ceea ce implică costuri suplimentare din partea beneficiarilor. În același context, Bulgari este de părerea că lucrurile ar putea să se miște în sens pozitiv și noi negocieri ar putea fi demarate într-o lună.

Corneliu Golban, responsabil de monitorizare și comunicare cu clienții din cadrul proiectului, a declarat că 2KR îi inspiră pe producătorii agricoli autohtoni să investească mai mult și să își dezvolte afacerile. Acesta spune că dacă la început, fermierii ținteau spre popularele în perioada sovietică modele de tractoare „Belarus”, acum aceștia își permit să procure tehnică agricolă performantă provenită din Germania, Franța, Finlanda, etc. În cazul în care anul agricol se dovedește a fi unul secetos, se recurge uneori la prelungirea termenului de răscumpărare a tehnicii agricole de către beneficiari.

2KR – cel mai mare distribuitor de tehnică agricolă

Pe parcursul celor 12 ani de activitate, guvernul Japoniei a acordat granturi privind proiectul de asistență tehnică pentru creșterea producției agricole în valoare de peste 26,54 mil. dolari americani, ultima tranșă, în valoare de 1,6 mil. dolari, fiind acordată în aprilie 2012. Proiectul 2KR a devenit unul dintre cei mai mari distribuitori de tehnică agricolă din Moldova, în această perioadă fiind semnate peste 3000 de contracte.

Timp de 12 ani în jur de 3 mii de agricultori moldoveni au cumpărat unităţi agricole în condiţiile proiectului, astfel încât în medie fiecare sat din Moldova a primit câte 4 unităţi de tehnică agricolă. Prin urmare, au fost procurate peste șase mii de echipamente agricole moderne, au fost create 18 mii noi locuri de muncă și se cultivă cu acest echipament peste 400 mii ha de suprafeţe agricole.

O familie de albine din cinci va pieri de foame până la noua recoltă de miere

Agrobiznes
-
0
O familie de albine din cinci va pieri de foame până la noua recoltă de miere

Între 20% şi 30% din familiile de albine vor pieri până la noua recoltă de miere. Acestea sunt estimările preliminare ale apicultorilor moldoveni.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Apicultorilor, Ştefan Condratiuc, a declarat pentru Info-Prim Neo că seceta de anul trecut a împiedicat culegerea mierii şi albinele, pur şi simplu, mor de foame.

„Situaţia reală o vom cunoaşte spre sfârşitul lunii martie, când temperatura va fi de circa 15 grade Celsius, dar deja atestăm un grad de pierderi”, a spus Ştefan Condratiuc.

Potrivit specialiştilor, o familie de albine are nevoie de 8 kg de miere pentru a ierna. Vara trecută mierea de salcâm a fost compromisă, la fel şi cea de tei. Seceta a influenţat şi culesul de la floarea soarelui.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Apicultorilor a spus că un fagure cu albini, de circa 350 de grame, costă între 70 şi 100 de lei, iar un stup conţine 10 faguri. Respectiv, apicultorii care vor avea pierderi, pentru a-şi umple un singur stup vor trebui să plătească între 700 şi 1000 de lei.

Potrivit site-urilor cu anunţuri de vânzare/cumpărare, mierea se vinde începând cu 35 de lei kilogramul angro.

Potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Apicultorilor, în Moldova sunt circa 5 mii de apicultori.

Berkshire – rasa ideală de porci pentru creştere în sistem gospodăresc

Agrobiznes
-
0
Berkshire – rasa ideală de porci pentru creştere în sistem gospodăresc

Porcii din rasa Berkshire sunt o alegere excelentă pentru agricultorii americani care doresc să crească animale cu un gust apreciat de către consumatori.

Potrivit revistei ferma.ro, cu ceva vreme în urmă existau foarte multe ferme mici care creşteau porci Berkshire şi obţineau un profit bun de pe urma lor.

În ultimul timp, sistemul de creştere a porcilor, a fost mutat în marile ferme cu peste 1000 de porci, crescuţi sub acelaşi acoperiş.

Micii fermieri care au rezistat concurenţei constată că profiturile lor cresc din nou datorită calităţii deosebite a cărnii de porc Berkshire şi văd că tot mai mulţi consumatori direcţi (restaurante în special) sunt interesaţi în afară de gustul cărnii şi de sistemul de creştere a lor.

Şi asta pentrucă se urmăreşte tot mai mult rasele de nişă care sunt crescute în condiţii în care este respectată bunăstarea animalelor şi în care este protejat mediul înconjurător.

Citește aici și despre Boala Aujeszky sau Pseudorabia porcilor – semne și prevenire.

Porcii din rasa Berkshire trăiesc în aer liber şi sunt adaptaţi perfect pentru creşterea pe păşune. Carnea lor este mai închisă la culoare, mai suculentă şi mai aromată decât ceea ce găsim pe rafturile magazinelor alimentare.

Berkshire sunt porci care aparţin uneia dintre cele mai vechi rase identificate. Aceşti porci negrii, cu puncte albe (zona picioarelor, bot şi coadă), au fost aduşi cu peste 350 de ani în Statele Unite ale Americii iar în 1875, crescătorii de porci au format asociaţia american Berkshire (ABA), făcând astfel primul grup de crescători din lume care aveau şi un registru de certificare a rasei.

Porcii din această rasă sunt de două varietăţi, una pentru untura (care aveau o piaţă puternică până în anii 1960), şi alta pentru carne, care a prosperat până în anii 1980 când marile corporaţii americane au preluat controlul asupra pieţei.

Porcii Duroc, Hampshire şi Yorkshire au început să domine piaţa şi pentrucă aceştia, erau crescuţi în sistem intensiv şi astfel într-un interval de timp mult mai scurt.

Mai nou, renumiţi bucătari din Statele Unite ale Americii, fac o bună reclamă acestei rase, prin reţele gastronomice bazate pe carne de porc, şi mai ales că în urma testelor şi analizelor, a 19 rase, s-a constatat că este rasa care dă cea mai gustoasă carne de porc.

Cu toate că a trecut prin dificultăţi în ultimii 40 de ani, micii fermieri ţin registrul de reproducţie în continuare pentru a păstra intactă trăsăturile rasei Berkshire. Mai nou carnea de porc din această rasă este căutată la export, îndeosebi în Japonia.

Porcii din rasa Berkshire se pretează în special la un sistem ecologic de creştere.

Citește și despre Porcii Bazna. Carne delicioasă, rezistenți și nepretențioși.

Fermierii, prin asociaţie, primesc doar porci certificaţi. Unii se ocupă cu creşterea porcilor până la înţărcare (producătorii certificaţi Berkshire) iar alţii care deţin furaje proprii şi spaţii pentru păşunat se ocupă cu îngrăşarea acestora de la înţărcare până la livrare.

Cumpărarea porcilor înţărcaţi şi vânzarea directă a celor îngrăşaţi se face, în special, prin anunţuri postate pe internet.

Danemarca va găzdui în 2013 conferinţa şi expoziţia europeană în domeniul Biomasei

Agrobiznes
-
0

Organizaţia de atragere a investiţiilor şi promovarea exporturilor din Moldova (MIEPO) informează agenţii economici din Republica Moldova privind desfăşurarea Conferinţei şi Expoziţiei Europene în domeniul Biomasei (CEEB), ediţia a 21-a, în perioada 3-7 iunie 2013, la Copenhaga, Danemarca.

Evenimentul reprezintă o platformă de discuții și un generator de informații cu referire la analiza pieței, politica energetică, eficiența energetică și sursele de energie regenerabilă, experiența mondială și inovații precum și informații privind tehnologiile de ultimă generație.

De asemenea, în cadrul acestei conferințe internaționale, tradițional participă oameni de știință, factori de decizie politică, furnizori de energie, producători, investitori, consultanți de valoare, reprezentanți ai întreprinderilor, agențiilor naționale, regionale și locale, cît și reprezentanți ai diverselor sectoare energetice, alcătuind un cadru valoros pentru stabilirea de noi contacte.

Evenimentul este susținut de către organizațiile europene și internaționale precum Comisia Europeană (EC), Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), Consiliul Mondial pentru Energie Regenerabilă (WCRE), Asociația Europeană a Industriei de Biomasă (EUBIA), și alte organizații.

Pentru detalii suplimentare la acest subiect, accesați site-ul următor: www.conference-biomass.com

Boala infecţioasă la oi şi la capre „Agalaxia contagioasă”

Agrobiznes
-
8
Boala infecţioasă la oi şi la capre „Agalaxia contagioasă”

Agalaxia contagioasă a oilor şi a caprelor (Răsfugul alb) este o boală infecţioasă produsă de Mycoplasma agalactiae, manifestată anatomoclinic prin oprirea secreţiei lactate, tulburări oculare şi locomotorii, notează revista ferma.ro

Caracterele epidemiologice

Sunt receptive la boală atât oile cât şi caprele în lactaţie, iar mai puţin receptivi sunt berbecii şi tineretul ovin. Sursa principală de infecţie o reprezintă animalele bolnave şi cele trecute prin boală, care elimină prin secreţii şi excreţii micoplasme (mai ales prin lapte). Sursele secundare de infecţie sunt apa, aşternutul şi furajele contaminate. Boala este foarte contagioasă şi, odată intrată într-o turmă, îmbracă un caracter staţionar.

Tabloul anatomoclinic

Boala evoluează printr-una din următoarele forme clinice: acută, subacută şi cronică. Forma acută, destul de rară ca frecvenţă, se manifestă cu febră, stare de abatere şi moartea în 6-7 zile. Forma subacută este forma evolutivă cea mai des întâlnită, poate prezenta localizări mamare, articulare şi oculare.

Clik aici pentru a afla despre Cum hrănim mieii pentru o creștere rapidă și sănătoasă.

Localizarea mamară se exprimă prin:

  • Mamită cu evoluţie benignă: oile afectate prezintă sensibilitatea ugerului, scăderea producţiei de lapte, laptele are aspect apos, lăsat în repaus se separă, formând un depozit grunjos şi o parte lichidă de culoare verde murdar, gustul fiind sărat.
  • Mamită cu evoluţie gravă: oile afectate prezintă febră, tulburări generale, agalaxie (lipsa secreţiei lactate, de unde şi denumirea bolii). Se mai constată edemul cald, dureros şi dur al glandei mamare. Din uger se poate mulge o secreţie apoasă, galben-verzuie, cu aspect vâscos sanguinolent şi gust sărat. Uneori, ugerul se atrofiază, prezintă induraţii, şi chiar abcese.

Durata bolii, în localizarea mamară, este de 1-2 săptămâni, după care ugerul de obicei se reface, dar producţia de lapte rămâne compromisă.

Localizarea articulară este mai rară, ea putând evolua în asociere cu localizarea mamară. Se constată şchiopături precedate de edeme calde, dureroase, localizate la articulaţiile tarsiene sau carpiene. La tineret apar poliartrite. Durata bolii este de 2-7 săptămâni, dacă nu apar complicaţii care pot produce anchiloze.

Localizarea oculară afectează, de regulă, un singur ochi, se manifestă cu lăcrimare, conjunctivită, lumina deranjează, motiv pentru care animalul ţine ochiul închis. Pe globul ocular apar zone de opacifiere ale corneei şi chiar ulcere corneene care duc la pierderea globului ocular.

Forma cronică este foarte rară, se manifestă prin slăbire progresivă, noduli în parenchimul mamar, atrofia glandei mamare.

Diagnosticul

Pentru confirmarea diagnosticului este necesar examenul de laborator. În acest scop se recoltează şi se trimit probe de lapte, lichide articulare, uneori oculare, în eprubete sterile, care trebuie să ajungă la laborator în timpul cel mai scurt. În laborator se face examenul bacteriologic şi proba alcalinităţii laptelui.

Profilaxia şi combaterea

Boala poate fi prevenită dacă se aplică atât măsuri generale, nespecifice, cât şi măsuri specifice. Profilaxia nespecifică constă în interzicerea contactului turmei, la păşune sau adăpat, cu animale bolnave, procurarea de animale numai din efective indemne, respectarea carantinei profilactice de 21 de zile, la introducerea de animale noi în turmă.

Profilaxia specifică (imunoprofilaxia) se realizează cu ajutorul vaccinului contra agalaxiei contagioase a oilor şi caprelor (Agavac), obţinut din mai multe tulpini de Mycoplasma agalactiae, inactivate cu formol şi căldură şi adsorbite pe hidroxid de aluminiu.

În zonele în care boala a fost semnalată în ultimii ani, se recomandă vaccinarea oilor mame la jumătatea perioadei de gestaţie, iar la restul efectivului (berbeci şi tineret), pe parcursul lunii mai.

Vaccinul se inoculează subcutanat, în doză de 1 ml, indiferent de vârsta şi talia animalului. Imunitatea se instalează după 10-14 zile şi durează un an.

Dacă boala a apărut, se va face examenul clinic al tuturor animalelor în timpul mulsului, pentru depistarea oilor bolnave şi izolarea lor în vederea tratamentului. Animalele bolnave se tratează, în funcţie de localizare, cu antibiotice cu spectru antimicoplasmic (tylosină, lincospectin).

În localizarea mamară se recomandă mulgerea de trei ori pe zi şi infuzii cu antibiotice în mamelă. În forma articulară, se fac aplicaţii locale cu tinctură de iod. În forma oculară, se aplică unguente cu antibiotice.

Se va face vaccinarea de necesitate a animalelor clinic sănătoase din efectivele infectate. Se fac dezinfecţii în saivane şi padocuri. Animalele vindecate se introduc în turmă la sfârşitul sezonului de lactaţie. Timp de un an, în turmele infectate, nu se vor introduce animale noi nevaccinate.

Vezi aici cum are loc Îngrijirea oilor înainte și după fătare.

Impresii după o călătorie prin satele Uniunii Europene

Agrobiznes
-
0
Impresii după o călătorie prin satele Uniunii Europene

Anul trecut mi-a fost dat ca în şase deplasări majore cu mijloace auto şi tren din ianuarie până în decembrie să vizitez douăsprezece ţări din UE (Grecia, Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Luxemburg, Belgia, Olanda, Spania, Portugalia, Slovenia şi Italia) în diferite sezoane agricole, toate lăsându-mi o puternică impresie asupra nivelului de dezvoltare a spaţiului rural.

În paralel am comparat şi am ajuns la unele păreri asupra a ceea ce urmează să facem şi noi în această direcţie, după recenta aderare la comunitatea europeană.

Diferenţa între rural şi urban

Peste tot unde am călătorit nu am observat diferenţe marcante între sat şi oraş, între spaţiul rural şi urban în ceea ce priveşte accesibilitatea, condiţiile de locuit, posibilităţile de aprovizionare cu cele necesare traiului zilnic sau de petrecere a timpului liber, învăţământ şi educaţie, servicii de tot felul pentru uşurarea activităţilor cotidiene etc.

Comunităţile rurale sunt mai avantajate în ceea ce priveşte mediul de viaţă mai curat, nepoluat şi nu întâmplător orăşenii, la sfârşit de săptămână îndeosebi, se deplasează în masă în acest spaţiu mai liniştit pentru recreare.

Infrastructura

Extinderea permanentă a reţelelor de autostrăzi şi de căi ferate cu trenuri de viteză mare scurtează mult distanţele şi siguranţa circulaţiei între oraşe şi sate.

Drumurile de legătură între localităţi sunt foarte bine întreţinute la fel şi în interiorul localităţilor, fie ele sate sau oraşe. Dar ce m-a surprins cel mai mult au fost căile de acces la fermele agricole şi la parcele în câmp, care sunt în totalitate asfaltate s-au pietruite, astfel că accesul tractoarelor şi utilajelor se face uşor, fără a se împotmoli pe terenul umed, fără noroi pe roţi.

Pe tot traseul nu am întâlnit nici o căruţă trasă de cai sau alte animale, nici o turmă de oi sau alte animale care să încurce circulaţia. Pe şosele, transportul animalelor se face numai cu mijloace auto amenajate în acest scop.

Taluzele căilor de acces sunt înierbate sau plantate cu arbuşti şi arbori decorativi, permanent şi bine întreţinute, nu întâlneşti resturi menajere sau de altă natură pe marginea lor.

Resursele de apă

Comunităţile rurale din UE au un vizibil cult pentru gestionarea resurselor de apă cu care au fost înzestrate mai mult sau mai puţin de la natură. Toate cursurile de apă sunt regularizate, existând numeroase acumulări de apă pentru irigaţii, acvacultură şi agrement. Chiar şi cele mai mici surse de apă sunt captate şi reţinute pe loc pentru multiple nevoi ale fermelor, realizarea unui microclimat adecvat, diversificarea şi armonizarea peisajului rural.

În apropierea cursurilor şi acumulărilor de apă sunt plantaţi arbori pentru fixare malurilor, drenaj biologic, umbră, atenuarea vântului, reducerea evaporării apei etc. Pe lacurile mai mari din spaţiul rural sunt diferite instalaţii şi ambarcaţiuni de agrement care atrag mulţi turişti.

Fondul funciar

Întreg fondul funciar al unei localităţi se vede, de departe, că este foarte bine organizat pe parcele mai mari, cu limite clare între modurile de folosinţă (pădure, pajişte, arabil, plantaţii de vii, pomi fructiferi, măslini etc.).

Terenurile în pantă sunt, în cele mai multe cazuri, terasate, unele de sute de ani, cu taluze antierozionale bine întreţinute.

Ceea ce frapează la fondul funciar este alternanţa continuă între gospodării, terenuri arabile, pajişti, plantaţii, ape, pâlcuri de arbori, aliniamente forestiere care încântă privirea. De regulă, fermele familiale sunt cu aproximaţie în mijlocul exploataţiei agricole, unele având o vechime de trei secole, menţinându-şi funcţionalitatea din generaţie în generaţie până azi.

Terenul fermelor este împrejmuit cu garduri din diferite materiale în funcţie de resurse, din piatră acolo unde s-a adunat de pe teren, din lemn în zonele cu pădure, din stâlpi de beton cu sârmă etc.

În acest fel nu este posibil ca animalele să circule în voie de pe o proprietate pe cealaltă, totul este sub control şi sunt interdicţii scrise pe tăbliţe avertizoare de a nu se intra pe proprietatea privată, fie ea şi extensivă, de sute de hectare.

La fel, nu am văzut autoturisme cu oameni la iarbă verde, camparea la întâmplare pe terenul altora fiind interzisă.

Culturile agricole în arabil

Terenurile arabile din ţările UE vizitate sunt în întregime cultivate cu diferite plante de cultură, dintre care predomină cerealele păioase. Este aproape incredibil în ce condiţii de sol şi până unde se cultivă cerealele pe terenuri pietroase, pe terase, la marginea şi chiar în mijlocul pădurii, lângă clădirile marilor oraşe, marginea autostrăzilor şi pistei aeroporturilor, peste tot cereale şi iar cereale care produc grăunţele atât de necesare hranei oamenilor şi animalelor.

După cereale păioase, suprafeţe mari sunt cultivate cu porumb, rapiţă, floarea soarelui pentru biocombustibil şi uleiuri, sfeclă de zahăr, cartofi, legume, plante furajere etc. Nici o ţară nu-şi permite luxul să nu cultive integral şi intensiv terenul arabil, chiar şi cel cu soluri slab fertile, care sunt ajutate să producă prin administrarea unor cantităţi foarte mari de îngrăşăminte chimice şi în regim de irigare.

Agrotehnica aplicată la aceste culturi este una de vârf, fără fisuri în lanţul tehnologic, fapt remarcat de departe prin uniformitatea lanurilor, absenţa buruienilor, culoarea plantelor şi alte criterii care nu scapă unui ochi avizat şi experimentat. Producţia de cereale este depozitată de regulă centralizat, în silozuri imense, proprietatea unor cooperative, unde se face în comun condiţionarea, conservarea şi mai apoi valorificarea ei.

O atenţie aparte este acordată producţiei secundare din cultura cerealelor, îndeosebi paielor, care se adună integral, se balotează, se depozitează şi se valorifică pentru diferite scopuri (ca aşternut la animale, celuloză şi încălzire sub formă de brichete). Pe suprafeţe imense de cereale păioase văzute cu coada ochiului din fuga trenului sau mijloacelor auto nu am întâlnit nici măcar un metru pătrat de mirişte sau paie arse. Absolut totul se valorifică la nivel superior, nimic nu se risipeşte în agricultura UE. Altfel, nu ar exista performanţă şi nici eficienţă.

Pajiştile naturale

Terenurile agricole pe care nu s-au putut cultiva cereale şi alte culturi în arabil din cauza condiţiilor pedoclimatice, sunt ocupate de pajişti naturale rezultate în special după defrişarea pădurilor.

Pajiştile naturale sunt considerate, fără excepţie, şi tratate ca oricare altă cultură agricolă. În fiecare an, pe păşuni se fac lucrări de curăţire, nivelare, fertilizare iar fâneţele se cosesc cel puţin de două ori după ce se fertilizează şi uneori se irigă corespunzător. Anul trecut la început de aprilie, spaţiul rural din întreaga Austrie mirosea a gunoi de grajd după aplicarea tulburelii de grajd (gülle) pe pajişti. Acest fapt nu a deranjat pe nimeni, întrucât este o practică de foarte mulţi ani, cu care locuitorii erau obişnuiţi.

Grav ar fi fost să nu se întâmple acest lucru prin care se menţine productivitatea ridicată a pajiştilor din această ţară. Mă întrebam adesea cum de reuşesc fermierii din Elveţia, Austria, Germania şi Franţa să aibă pajiştile de o culoare verde atât de intensă? Răspunsul trebuie găsit în seriozitatea cu care, an de an, aceşti vrednici gospodari le fertilizează cu îngrăşăminte organice şi chimice, asemenea culturilor din arabil.

Pajiştile folosite prin păşunat sunt în întregime împrejmuite şi împărţite în parcele cu garduri fixe sau mobile (electrice) iar animalele au apă permanentă la discreţie şi mai ales umbră de la arborii plantaţi pentru acest scop. Nicăieri nu am întâlnit animale pe păşune fără apă şi umbră, iar spre toamnă, când producţia păşunii este mai scăzută, animalele primesc suplimentar fân la discreţie în iesle mobile, direct pe păşune.

Peste tot se simte grija permanentă pentru animalul de pe păşune, să aibă un confort cât mai mare şi să nu-i lipsească nimic. Numai aşa, animalul va da produse la nivelul aşteptărilor. În aceeaşi direcţie se poate da ca exemplu sistemul agrosilvopastoral din ţările cu climat mai arid, mediteranean, prezentat în paginile revistei noastre (Ferma nr. 6/2006), sistem care se extinde în actualele condiţii de încălzire globală a climei terestre.

Fâneţele naturale sunt recoltate de cel puţin două ori pe an, având o diversitate floristică excepţională, care imprimă calitatea şi savoarea inconfundabilă a unor mărci de brânzeturi obţinute din laptele vacilor care sunt hrănite cu aceste fânuri înmiresmate.

În urma celor prezentate, nu greşim dacă, alături de cultul pentru cereale, integrăm majoritatea ţărilor din UE în cultul şi civilizaţia pajiştilor, ca resursă majoră pentru economia agriculturi.

Un articol scris de Teodor Maruşca, pentru revista ferma.ro.

Cum poţi face profit din plantaţiile de salcie energetică

Agrobiznes
-
0
Cum poţi face profit din plantaţiile de salcie energetică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ.

În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă, notează ferma.ro.

Aceste centrale necesită însă o cantitate mare de combustibil solid, astfel că cererea pe piaţă pentru aşchiile din lemn este asigurată pe termen lung. Dintre tipurile de plantaţie potrivite pentru producţia de aşchii, cea mai bună alegere o reprezintă realizarea plantaţiilor de salcie cu posibilitate de recoltare frecventă.

În plantaţiile de salcie energetică, butaşii se sădesc la distanţe relativ mici şi în număr mare şi se recoltează la fiecare 2-3 ani, iar după exploatare, plantele cresc din nou.

Tehnologia şi butaşii, din Ungaria

Plantaţiile de salcie energetică sunt deja foarte răspândite în Ungaria. Tehnologia plantaţiilor energetice, adaptată noilor tendinţe din Europa Centrală, a fost elaborată de societatea Holland Alma Kft., Ungaria fiind totodată şi ţara cu cea mai mare producţie de material de înmulţire din Europa. La Holland Alma se înmulţesc numai speciile de top – preponderent „Inger”, chiar şi dintre cele mai noi specii de salcie energetică suedeze.

Piaţa de desfacere fiind asigurată pe termen lung, din ce în ce mai mulţi producători realizează faptul că pe anumite terenuri agricole plantaţiile energetice au o rentabilitate mai mare în comparaţie cu alte culturi vegetale de pe terenurile arabile.

Particularităţi tehnologice

Pregătirea terenului. O plantaţie de salcie energetică cu funcţionare sigură şi rentabilă poate fi realizată numai pe un teren pregătit în mod corespunzător. Aratul la adâncimi medii, care reprezintă lucrarea de bază a pământului, se va efectua la un grad de umiditate optim al solului. Discuirea însă, spre deosebire de practicile obişnuite, trebuie să fie realizată până la sfârşitul toamnei. În lipsa unei pregătiri corespunzătoare, reuşita culturii poate fi pusă sub semnul întrebării.

Perioada, modul şi calitatea plantării reprezintă un alt aspect critic. În limite rezonabile, se poate aplica teoria: „cu cât mai repede, cu atât mai bine”. Perioada optimă de plantare a speciilor de salcie suedeze este de la sfârşitul lunii martie până la mijlocul lunii mai.

Butaşii potriviţi pentru plantare vor fi plantaţi manual sau cu ajutorul maşinii de plantat puieţi forestieri. Capacitatea de plantat a maşinilor este între 3 şi 4 hectare/zi, în funcţie de tip, însă cea mai bună creştere se poate asigura prin plantarea manuală, care se poate realiza şi pe suprafeţe mari.

Plantaţie curată de buruieni

Plantaţia va avea producţie bună numai în cazul în care prin erbicidare şi/sau metode mecanice vom menţine cultura curată de buruieni încă din primul an. Întrucât puieţii plantaţi înmuguresc rapid, erbicidul combinat împotriva buruienilor cu germeni – care se poate utiliza foarte eficient şi în cantităţi mari – va fi dispersat cu 1-3 zile după plantare.

Erbicidarea va fi completată frecvent cu utilizarea cultivatorului la viteze crescute şi ocazional cu săpat manual, însă numai în anul plantării.

În cultură extensivă, pentru 20-25 ani

Din cele prezentate anterior, rezultă clar că în primul an al realizării unei plantaţii de salcie energetică considerată extensivă este nevoie de o lucrare a pământului aproape la fel de intensivă, ca şi în cazul unei culturi vegetale. În acest caz însă, punem bazele unei culturi cu o durată de viaţă constantă de 20-25 de ani. Pentru acest lucru nu este nevoie de altceva, decât de respectarea cu stricteţe a tehnologiei aferente primului an.

O bază de producţie care în al doilea an are ca rezultat o cantitate semnificativă de biomasă se poate realiza numai dintr-o cultură curată cu vârsta de un an. Îngrijirea în anii următori constă în suplimentarea ocazională cu nutrienţi în urma recoltării, dacă situaţia plantaţiei o impune.

Înfiinţarea plantaţiilor energetice este rentabilă în cazul acelor persoane, administraţii locale sau societăţi economice care pot asigura materialul necesar centralelor energetice şi termice de ardere, produs pe suprafeţe mari, sau care au în plan achiziţionarea unei centrale de încălzire proprii, dacă nu dispun deja de aşa ceva.

1...2.2432.2442.2452.246Pagina 2.244 din 2.246