Circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone este restricționată astăzi, 21 august, între orele 10:00 și 20:00, pe drumurile publice naționale din opt raioane și municipiul Bălți, aflate sub Cod portocaliu de caniculă, relatează MOLDPRES.
Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, restricțiile sunt valabile în Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni, Drochia, Râșcani, Soroca și municipiul Bălți, unde temperaturile maxime pot ajunge până la +36 de grade Celsius.
În celelalte regiuni ale țării, unde este în vigoare Cod galben de caniculă, cu temperaturi de până la +33…+35 de grade, restricțiile pentru vehiculele de mare tonaj nu se aplică.
Măsura este instituită pentru protejarea carosabilului de deteriorările provocate de temperaturile ridicate. În condiții de caniculă, asfaltul își pierde din rezistență, iar greutatea camioanelor poate favoriza apariția făgașelor, tasărilor și altor degradări ale drumurilor.
Restricțiile nu se aplică transportului de persoane, transporturilor de produse perisabile, echipamentelor medicale, animalelor vii, carburanților și transporturilor de urgență.
Administrația Națională a Drumurilor recomandă conducătorilor auto și operatorilor de transport să țină cont de avertizările meteorologice și să își planifice deplasările în funcție de restricțiile instituite.






Comentarii