‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 29 martie, 2024
11.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriCaşcaval francez produs în Moldova. Istoria lui Thierry Ernst, bucătarul venit în ţara noastră...

Caşcaval francez produs în Moldova. Istoria lui Thierry Ernst, bucătarul venit în ţara noastră pentru a inspira moldovenii

‹ adv ›
‹ adv ›

Chiar dacă datele statistice nu sunt deloc îmbucurătoare şi indică un număr mare de moldoveni ce pleacă în fiecare an peste hotare, sunt totuşi şi oameni ce demonstrează că poţi să-ţi croieşti un viitor aici, în Moldova. Străinii, ce vin în simple excursii, rămân îndrăgostiţi de ţara noastră, iar unii chiar abandonează posturi de muncă bine plătite, îşi iau familia şi vin aici, pentru totdeauna. Sunt exemple unice, însă acestea inspiră şi demonstrează că tot ceea ce e făcut cu suflet şi dibăcie, într-un final, este răsplătit pe deplin.

Aceasta este istoria lui Thierry Ernst, care venit pentru prima dată în Moldova în 1993, cu scopul de a oferi ajutor umanitar a rămas îndrăgostit de această ţară. Dacă la-început venea în simple vizite, atunci peste ani a decis să deschidă o afacere aici pentru a ajuta familiile defavorizate.

„Am venit în Moldova în anul 1993, pentru a oferi ajutor umanitar, iar în 2010 am venit aici împreună cu familia pentru a dezvolta un proiect. Am decis să deschidem o afacere, pentru a ajuta oamenii şi a le asigura un post de muncă. Împreună cu echipa am cumpărat şcoala veche din satul Horodişte, Rezina pe care am transformat-o într-o fabrică de produs brânzeturi franceze. Dorim, în viitor să construim şi un centru de plasament pentru copiii defavorizaţi. Am cumpărat şi o casă pe care am reparat-o pentru a avea şi o pensiune pentru turişti. Am văzut că aici, în Moldova este nevoie de ajutor şi nu poţi să oferi bani continuu, trebuie să faci ceva pentru a stimula oamenii şi a le demonstra că nu e chiar atât de greu”, a explicat Thierry Ernst.

Pentru a ajuta micii producători din regiune, procură lapte de la aceştia cu un preţ mai înalt decât fabricile. Acesta se axează pe calitate şi produce caşcaval cu multă dragoste.

FOTO: facebook/Fromage- fabricat in Moldova

„Cumpărăm lapte de capră, oaie, vacă de la producătorii locali cu un preţ bun, pentru a ajuta aceste familii, apoi din el producem brânzeturi franţuzeşti. Reţeta după care producem este, la fel, pur franceză. Producem două feluri de caşcaval: maturat şi proaspăt, şi anume de „tomme” maturat o lună și „égouttés”- proaspăt cu busuioc și usturoi, cu nuci sau cu piper negru. Sunt de profesie bucătar, am văzut că aici prea puţini cunosc cum se produce caşcavalul  adevărat, astfel, am studiat tehnologia intensiv”.

Spune că moldovenii savurează cu multă plăcere caşcavalul produs de ei, iar în momentul în care cumpărăm „Fromage-Fabricat în Moldova”, nu numai că consumăm brânzeturi de calitate, dar şi susținem populația rurală dezavantajată.

„Moldovenii cumpără produsul nostru, deoarece acesta are gustul cu adevărat francez. Puţini însă, înţeleg ce este un caşcaval, ce poate fi numit cu adevărat caşcaval. Vindem tot ceea ce producem şi dorim să mărim cantitatea. Vindem caşcavalul doar în restaurante sau realizăm la comandă. Acesta este absolut diferit.  Capacitatea noastră de producere este de aproximativ 300 de kilograme de caşcaval pe lună şi ne dezvoltăm continuu, pentru a produce mai mult. Acum am mai angajat o femeie din sat pentru a reuşi. Suntem extrem de mulţumiţi când oamenii procură iar şi iar caşcaval de la noi”.

‹ adv ›
FOTO: facebook/Fromage- fabricat in Moldova

„Fromage – fabricat în Moldova” este un proiect social, de economie solidară, care vizează îmbunătățirea condițiilor de viață ale familiilor dezavantajate. Brânzeturile produse în cadrul acestui proiect sunt ecologice, fără substanțe chimice, iar producătorii susţin că utilizează în exclusivitate sare de mare. Practica lui Thierry Ernst şi a altor producători autohtoni, care încearcă să schimbe ceva prin activitatea lor, arată că în Moldova pot fi fabricate produse de înaltă calitate din materie primă autohtonă. Şi nimic nu poate fi mai gustos, decât pâinea produsă din grâul crescut la noi în ţară sau caşcavalul fabricat din laptele autohton, fie el şi după reţeta franceză.

‹ adv ›
‹ adv ›

3 Comentarii

Dă-i un răspuns lui Dorina Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii