Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) identifică noi oportunități pentru dezvoltarea infrastructurii logistice și consolidarea conexiunii feroviare spre Portul Giurgiulești, una dintre principalele rute pentru transportul de mărfuri și comerțul internațional al Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.
Unul dintre proiectele aflate în etapa de comunicare și consultare cu partenerii interesați prevede construcția unui modul multifuncțional la stația Prut, destinat dezvoltării serviciilor logistice, operațiunilor de transbordare și manipulare a mărfurilor, precum și îmbunătățirii conexiunii dintre infrastructura feroviară și cea rutieră.
„Discutăm posibilitatea prelungirii liniei feroviare până la Portul de Stat Giurgiulești. Soluția ar permite încărcarea și descărcarea mărfurilor direct în zona portuară, fără operațiuni suplimentare de transport intermediar”, explică CFM.
Potrivit întreprinderii, acest lucru ar putea reduce costurile și crește eficiența operațiunilor logistice.Pentru pregătirea acestei etape, CFM a realizat mai multe lucrări de reabilitare și consolidare a infrastructurii feroviare spre Giurgiulești.
Printre acestea se numără reabilitarea sectorului Văleni, inclusiv consolidarea terasamentului și a malului râului Prut, repunerea în funcțiune a conexiunii Prut–Fălciu, care asigură legătura cu infrastructura feroviară din România, precum și reabilitarea estacadelor de la Cahul, Prut și Iargara.Reluarea transportului de containere și dezvoltarea fluxurilor de mărfuri au contribuit la creșterea activității pe acest tronson.
Conform CFM, doar în ultimele trei luni, valorificarea tronsonului feroviar a generat venituri de peste 20 de milioane de lei pentru întreprindere.
„Lucrările realizate și proiectele aflate în pregătire urmăresc valorificarea potențialului strategic al conexiunii feroviare spre Giurgiulești și consolidarea acesteia ca rută pentru transportul de mărfuri între Republica Moldova, România, Ucraina și piețele europene”, indică Calea Ferată din Moldova.







Comentarii