Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un Cod portocaliu de caniculă pentru 5 august, avertizând că temperaturile vor atinge valori deosebit de ridicate în mai multe regiuni ale țării.
Potrivit meteorologilor, temperatura maximă a aerului va ajunge la +35°C, iar în zonele aflate sub incidența Codului portocaliu valorile vor urca la +36…+38°C.
Specialiștii recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide și să limiteze activitățile fizice desfășurate în aer liber.
O atenție sporită trebuie acordată copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice, categoriile cele mai vulnerabile la efectele temperaturilor extreme.
De asemenea, autoritățile îndeamnă agricultorii să ia măsuri pentru protejarea culturilor și a animalelor, asigurând acces permanent la apă și adăpost împotriva căldurii excesive. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor pot accentua stresul hidric al culturilor și pot afecta activitățile agricole.







Comentarii