Aproape 600.000 de euro au fost investiți în dezvoltarea infrastructurii Institutului Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară (INCAAMV), prin intermediul Proiectului „Livada Moldovei”, inițiat de Guvern și implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cu sprijinul financiar al Băncii Europene de Investiții (BEI).
Una dintre principalele investiții este construirea unui depozit frigorific pentru material săditor viticol, cu o suprafață de aproximativ 396 de metri pătrați.
Spațiul este destinat păstrării coardelor și butașilor de viță-de-vie în condiții corespunzătoare, contribuind la menținerea calității materialului săditor pe durata depozitării și până la utilizarea acestuia.
Depozitul a fost racordat la infrastructura tehnico-edilitară, inclusiv la rețelele de energie electrică, alimentare cu apă și canalizare. Totodată, a fost amenajat și teritoriul aferent obiectivului.
În cadrul aceluiași proiect a fost înființată și o pepinieră de viță-de-vie cu o suprafață de peste 20 de hectare, destinată activităților de cercetare și producerii materialului săditor viticol.
Pentru mecanizarea lucrărilor din pepinieră, institutul a fost dotat cu tractoare și utilaje agricole specializate, printre care cultivatoare, mașini pentru fertilizarea solului, cositoare și echipamente pentru administrarea erbicidelor în plantațiile multianuale.
Dotările permit eficientizarea lucrărilor de întreținere, de la pregătirea solului și fertilizare până la cosire și combaterea buruienilor.
Proiectul „Livada Moldovei” prevede, în total, reabilitarea și dotarea a 13 instituții de învățământ și cercetare din domeniul agroalimentar.
Pentru realizarea investițiilor este disponibil un buget de 18 milioane de euro, asigurat cu sprijinul financiar al Băncii Europene de Investiții.








Comentarii