Defrișarea unei livezi nu înseamnă întotdeauna eșec. Intrarea pe piața Uniunii Europene nu depinde doar de acorduri comerciale. Iar o linie modernă de sortare de peste un milion de euro nu este neapărat o investiție bună dacă este cumpărată de un singur fermier.
Sunt câteva dintre ideile exprimate de pomicultorul Nicolae Pascal, administratorul Prodcar SRL, într-o discuție despre transformările prin care trece sectorul pomicol din Republica Moldova.
Din perspectiva sa, agricultura performantă trebuie privită tot mai mult ca un business care începe de la piață și abia apoi ajunge în livadă.
Soiul, tehnologia, sistemul de protecție, infrastructura post-recoltare și chiar momentul în care fructele ajung pe raft trebuie gândite pornind de la ceea ce poate fi vândut peste cinci sau zece ani.
O plantație poate arăta bine agronomic și, în același timp, să fie slabă economic
În ultimii ani, imaginile cu livezi defrișate au generat deseori discuții despre declinul sectorului. Nicolae Pascal privește însă acest fenomen dintr-o perspectivă economică.
În opinia sa, menținerea unei plantații care nu mai corespunde pieței poate fi mai periculoasă decât defrișarea ei.
„Nu trebuie să privim defrișarea unei livezi ca pe o tragedie. Dacă soiul nu mai este cerut, dacă nu oferă calitatea necesară sau este prea sensibil la boli și dăunători, trebuie să ai capacitatea să-l înlocuiești.”
El amintește exemple de soiuri care, la momentul plantării, păreau promițătoare, dar care ulterior s-au dovedit mai greu de valorificat sau de gestionat tehnologic.
Problema unei livezi nu începe, astfel, în momentul în care nu mai produce, dar atunci când produce un fruct pe care piața nu îl mai dorește.
Piața tradițională s-a schimbat înainte ca mulți producători să accepte acest lucru
O altă idee pe care Nicolae Pascal insistă este schimbarea profundă a piețelor de desfacere pentru fructele moldovenești.
El spune că și-a dat seama cu aproximativ opt ani în urmă că piața Federației Ruse nu mai poate reprezenta perspectiva principală pentru pomicultura din Republica Moldova.
Motivul pe care îl invocă este unul economic. Potrivit lui, investițiile realizate în ultimii ani în pomicultura rusă, inclusiv în regiuni precum Voronej, Krasnodar sau Ingușeția, au redus treptat dependența acestei piețe de importurile de fructe.
„Noi am pierdut piața rusească. Și eu nu spun asta din punct de vedere politic. Ei au investit foarte mult în livezi. Era normal să ajungă într-un moment în care să-și asigure tot mai mult consumul din producția proprie.”
Din perspectiva sa, problema producătorilor moldoveni a fost că această transformare putea fi observată mult mai devreme.
În urmă cu cinci-șase ani, pentru el devenise deja evident că modelul bazat pe exportul tradițional spre Est trebuia schimbat.
Mai mult, el consideră posibil ca, pe termen lung, producătorii ruși să devină inclusiv competitori pe unele piețe externe. Din acest motiv, soluția pentru Republica Moldova este construirea accesului către altele noi.
UE nu cumpără „fructe moldovenești”. Cumpără fructe care corespund cerințelor
Nicolae Pascal vede integrarea economică în spațiul european drept una dintre principalele direcții pentru sector, dar avertizează că simplul acces formal la piață nu înseamnă automat și vânzări.
„Piața europeană este o piață privată. Pe cumpărător îl interesează ce calitate ai, ce preț ai și dacă poți livra ceea ce ai promis.”
În locul întrebării „ne primesc sau nu ne primesc în Europa?”, producătorul ar trebui să întrebe: Ce calibru cere cumpărătorul? Ce toleranțe de reziduuri acceptă? Ce ambalaj? Ce volum? Ce termen de livrare? Ce continuitate putem garanta?
Ideea că piața europeană ar fi deja complet „îndestulată” și că pentru fructele moldovenești nu mai există loc este prea simplistă.
În retailul privat, marfa concurează prin calitate, preț, aspect, gust și disponibilitate.
„Dacă fructul nostru este calitativ și nu se deosebește de unul produs în Franța sau Germania, comerciantul se uită la produs și la condițiile comerciale.”
În această ecuație există o dificultate importantă, și anume cea în care producția locală este deseori favorizată în perioadele de recoltare.
Este firesc, spune Pascal, ca rețelele din diferite state să prefere producția fermierilor locali atunci când aceasta este disponibilă. Dar asta nu înseamnă că piața este închisă, ci că producătorul moldovean trebuie să găsească fereastra potrivită de comercializare.
Uneori avantajul nu este să recoltezi mai mult, ci să vinzi mai târziu
De aici apare unul dintre subiectele pe care le consideră decisive pentru următoarea etapă de dezvoltare a sectorului, păstrarea și condiționarea fructelor.
Dacă producătorii moldoveni încearcă să intre pe o piață exact în perioada în care fermierii locali recoltează volume mari, presiunea asupra prețului va fi mult mai puternică.
Pe de altă parte, capacitatea de a păstra fructele și de a le livra după epuizarea producției locale poate schimba radical poziția comercială.
„Trebuie să putem păstra produsul și să ieșim cu el atunci când piața are nevoie. Nu neapărat în momentul când toți recoltează.”
Astfel, competitivitatea nu mai depinde exclusiv de producția la hectar. Depinde tot mai mult de ceea ce se întâmplă după recoltare: răcire rapidă, păstrare, sortare, calibrare, ambalare, trasabilitate și logistică.
Pentru unele categorii de fructe, diferența dintre profit și pierdere poate fi determinată tocmai de această verigă.
O linie de un milion de euro nu trebuie cumpărată de fiecare fermier
Problema este că infrastructura necesară pentru accesarea piețelor premium este foarte scumpă. Fermierul oferă exemplul liniilor performante pentru cireșe, ale căror costuri pot depăși un milion de euro.
Pentru un singur producător, o asemenea investiție este extrem de greu de amortizat.
„Livada nu este veșnică. Dacă investești un milion sau mai mult într-o linie și o folosești doar pentru producția ta, trebuie să vezi foarte bine în câți ani poți recupera acești bani. Un producător investește într-o linie pentru cireșe, altul într-una pentru prune, altul într-o soluție pentru mere. În loc ca fiecare exploatație să reproducă aceleași investiții foarte costisitoare, echipamentele sunt utilizate în comun.”
Astfel poate fi crescut gradul de utilizare al utilajelor și redus timpul de amortizare.
„Doi, trei sau patru producători adevărați se pot înțelege. Unul pune linia pentru cireșe, altul pentru prune, altul pentru mere. Altfel, fiecare încearcă să aibă tot și ajungem să investim enorm în utilaje care lucrează prea puțin.”
Agricultura cu reziduuri reduse înseamnă mult mai mult management
Accesul pe piețele exigente schimbă inclusiv modul în care este făcută protecția plantelor.
Nicolae Pascal vorbește despre trecerea către soluții de protecție integrată și biologică, impusă inclusiv de cerințele cumpărătorilor privind reziduurile.
Fermierul utilizează produse pe bază de extract de coajă de portocală, săpun de potasiu, uleiuri horticole sau feromoni pentru dezorientarea dăunătorilor.
Avantajul este reducerea presiunii chimice, dar managementul devine mult mai complicat.
„Înainte aplicai un insecticid cu spectru larg și rezolvai mai multe probleme odată. Produsele biologice sunt mult mai specifice. Pentru fiecare problemă trebuie să găsești soluția potrivită, dar merită.”
Această schimbare presupune monitorizarea permanentă a livezii și intervenții precise. Pot apărea inclusiv dăunători care anterior erau controlați indirect de tratamentele cu spectru larg.
Prin urmare, reducerea reziduurilor nu trebuie interpretată ca o simplă înlocuire a unui produs chimic cu unul biologic. Este, mai degrabă, o schimbare a întregului sistem de management al livezii.
Pentru producătorii care vor să ajungă în rețele premium, Nicolae Pascal consideră această transformare inevitabilă.
Diaspora a deschis uși pe care instituțiile nu reușeau întotdeauna să le deschidă
Unul dintre cele mai interesante exemple discutate de Pascal ține de rolul diasporei moldovenești. În experiența sa, accesul pe anumite piețe a fost facilitat direct de moldoveni stabiliți peste hotare.
El povestește despre implicarea unor reprezentanți ai diasporei în promovarea cireșelor moldovenești în Elveția și în facilitarea discuțiilor cu rețele comerciale.
Un exemplu similar a fost, potrivit lui, Marea Britanie, unde moldovenii stabiliți acolo au contribuit la promovarea produselor către retaileri, inclusiv rețeaua Waitrose.
„Sunt oameni care merg personal, discută cu magazinele, explică cine suntem și de ce produsul nostru merită încercat. Diaspora ne-a ajutat mai mult decât ne așteptam. Practic, a făcut lucrul ambsadorilor”
Subvențiile ar trebui să cumpere perspectivă
Nicolae Pascal are o poziție exigentă și în privința modului în care ar trebui utilizate fondurile publice. Statul trebuie să susțină investițiile care demonstrează o perspectivă economică adevărată și o capacitate de a genera venituri, exporturi și valoare adăugată.
„Trebuie să vedem unde va fi afacerea peste cinci sau zece ani. Nu doar că cineva vrea un utilaj și atunci îi dăm bani pentru utilaj.”
Următoarea etapă poate fi mai puțin despre livezi clasice și mai mult despre controlul sezonului
Întrebat unde vede perspective de investiții, Nicolae Pascal consideră interesante pomușoarele, inclusiv afinele și coacăzul, în condițiile în care consumul acestora este în creștere pe mai multe piețe.
Dar mai importantă decât cultura în sine este tehnologia care ar proteja fermierii de riscurile climatice. În această perspectivă, serele, tunelurile și sistemele de protecție sunt văzute drept strategice de pomicultor.
Pomicultura viitorului începe înainte de plantarea pomilor
Modelul în care agricultorul plantează o livadă, obține producție și abia ulterior încearcă să găsească unde să o vândă nu funcționează.
Ordinea trebuie inversată.
Mai întâi trebuie analizată piața: ce se consumă, ce soiuri sunt cerute, când există deficit, ce standarde sunt impuse și cât costă să ajungi până la cumpărător. Apoi trebuie stabilite soiul, tehnologia, infrastructura și investiția.
În acest model, defrișarea unei livezi necompetitive nu este neapărat o pierdere, asocierea nu este o formalitate, iar standardele europene nu sunt o obligație administrativă.
Toate sunt elemente ale aceleiași transformări, trecerea de la agricultura orientată spre producție la agricultura orientată spre piață.
Comentarii