Guvernul Republicii Moldova a prezentat politica fiscală pentru anul 2027, un pachet de măsuri care vizează reducerea poverii fiscale asupra veniturilor din muncă, stimularea investițiilor și creșterea contribuției la buget din partea sectoarelor cu profituri ridicate și a produselor considerate nocive. Proiectul a fost prezentat de prim-ministrul Vasile Tofan și urmează să fie supus consultărilor publice.
Potrivit premierului, noua politică fiscală urmărește să încurajeze angajarea legală, reinvestirea profitului în economie și simplificarea sistemului de impozitare.
Scutirea personală va crește la 40.000 de lei
Una dintre cele mai importante măsuri prevede majorarea scutirii personale de la 29.700 la 40.000 de lei anual. Astfel, veniturile salariale neimpozabile vor crește cu 10.300 de lei pe an, iar impactul estimat asupra bugetului de stat este de aproximativ 800 de milioane de lei.
Potrivit premierului, măsura va lăsa mai mulți bani în buzunarul angajaților și, împreună cu majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, ar urma să contribuie la reducerea muncii nedeclarate.
Profitul reinvestit va fi scutit de impozit
Executivul propune aplicarea unei cote de impozitare de 0% pentru profitul reinvestit, iar plafonul de eligibilitate pentru această facilitate va fi majorat de la 100 la 200 de milioane de lei.
În același timp, dividendele vor fi impozitate cu 8%, față de 6% în prezent, pentru a încuraja companiile să reinvestească profiturile în dezvoltarea afacerilor.
TVA redusă pentru produsele esențiale
Guvernul propune menținerea cotei reduse de TVA de 8% pentru produsele de bază, inclusiv pâine, legume și fructe, majoritatea produselor lactate și medicamente.
Pentru alte produse alimentare și pentru sectoare precum agricultura, HoReCa, cazarea și turismul este propusă o cotă de TVA de 12%.
În cazul energiei și gazelor naturale, noile reguli vor intra în vigoare din 1 aprilie 2027. Astfel:
- pentru primii 150 m³ de gaze naturale consumați lunar va fi aplicată TVA de 8%;
- pentru primii 100 kWh de energie electrică TVA va fi de 0%;
- energia termică va beneficia, de asemenea, de cota zero;
- consumul care depășește aceste limite va fi taxat cu cota standard de 20%.
Accize mai mari pentru tutun, vaping și băuturile cu zahăr
Politica fiscală prevede majorarea accizelor la produsele din tutun cu 20% și la produsele de vaping cu 50%. Totodată, vor fi introduse accize pentru băuturile cu zahăr, băuturile energizante și articolele pirotehnice, acestea din urmă urmând să fie taxate cu 25% din valoarea produsului.
În sectorul jocurilor de noroc va fi introdusă o taxă de 6%, măsură estimată să aducă aproximativ 500 de milioane de lei suplimentar la bugetul de stat.
Impozite mai mari pentru dividende, câștiguri de capital și bănci
Executivul propune majorarea impozitului pe veniturile din creșterea de capital de la 6% la 12%, precum și a cotei aplicate dividendelor, de la 6% la 8%.
Totodată, va fi introdusă o taxă de solidaritate pentru sectorul bancar, prin majorarea impozitului pe profitul băncilor de la 12% la 18%, măsură care ar putea genera venituri suplimentare de circa 450 de milioane de lei anual.
TVA pentru comenzile de pe platformele externe
Guvernul intenționează să elimine diferențele de tratament fiscal dintre comercianții locali și cei externi. Astfel, bunurile comandate de pe platformele online din străinătate vor fi supuse TVA, iar pentru fiecare colet va fi aplicată o taxă fixă de 12 lei.
Proiectul politicii fiscale pentru anul 2027 va fi supus consultărilor publice cu mediul de afaceri, sindicatele, autoritățile locale și cetățenii, înainte de a fi aprobat de Guvern și transmis Parlamentului.






Comentarii