Piatră seacă, loturi mici şi măsline amare: pentru Malta, asta e reţeta succesului agricol. 

Malta este o stâncă ieşită din mare. O stâncă cu pământ puţin şi destul de neroditor. Din antichitate, de când insula a fost „descoperită” de fenicieni ca punct strategic în Mediterana, hrana locuitorilor ei a fost adusă de corăbii (ulterior vapoare) de pe ţărmurile „grănarelor” din jur (Egipt în Africa, Italia în Europa). Ca şi acum două milenii şi jumătate, foarte puţin din ce pun de fapt în farfurie maltezii este produs în Malta.

Pentru marea majoritate a maltezilor care se ocupă de agricultură, producţia înseamnă doar o sursă în plus de venit sau o reducere a cheltuielilor prin auto-gospodărire. Pământul „rămas” agricol este doar terenul care nu a putut fi vândut din cauza plasării sau a reliefului accidentat pentru diferitele proiecte imobiliare destinate turismului sau reşedinţelor de lux. Agricultura se face astfel pe supafeţe mici şi puţin ofertante.

Visul agricultorilor maltezi – al celor foarte-foarte puţini locuitori ai insulei care se ocupă de cultivarea pământului – este acela de a găsi acea cultură care cultivată pe suprafeţe mici (suprafaţa medie a exploatărilor agricole malteze este sub 2 hectare) să le aducă câştiguri mari la cantităţi mici de produs.

Maltezii erau foarte aproape să renunţe de bună voie şi nesiliţi de nimeni la o astfel de „cultură de vis” – măslinul maltez (soiul Bidni).

Măslinele din soiul Bidni (soi care nu creşte decât în Malta- fiind de fapt rezultatul adaptării maslinului adus de fenicieni din Asia Mică la mediul insulei) dau un ulei amar. Această trăsătură de gust l-a făcut să fie cosiderat a fi un produs de „slabă calitate” chiar şi de producătorii săi. Această evaluare – făcută din perspectivă culinară („amarul” pronunţat nu este o nunaţă de gust dorită în arta gastronomică) – a dus în timp la reducerea la zero a livezilor de măslini maltezi – maltezii preferând să consume uleiul de măsline importate din Italia, Grecia, Franţa.

Schimbarea de optică a venit când cineva a sesizat că acea nuanţă de amar indica prezenţa unui polifenol flavenoid care plasează uleiul măslinelor malteze printre cele de cea mai bună calitate atunci când sânt luate în considerare proprietăţile anti-oxidante.

Proprietăţile indicate de gustul amar al uleiului de măsline au fost descoperite destul de recent – popularizarea descoperirilor fiind făcută încet încet în ultimii 5 ani. Un studiu complet în materie a fost de altfel publicat abia în 2011, de cercetătorii de la Monell CSC (a se vedea Monell Chemical Senses Center (2011, January 27). NSAID receptor responsible for olive oil’s ‘cough’ and more), în revista Science Daily.

Amarul pronunţat îl face foarte valoros (dacă în bucătărie nu a avut noroc) în laboratorul de cosmetică (pentru creme protective şi reparatorii) şi farmacie (pentru produsele destinate scăderii colesterolului, reglării presiunii sangvine, reducerii bolilor coronariene).

„Multă lume a spus că din măslinele malteze nu vom obţine niciodată un ulei bun pentru că este amar. Azi ne dăm seama că acest gust amar indică cea mai bună calitate a lui” remarcă Sam Cremona, un bijuier pensionat transformat în antreprenor agricol, pentru un material citat de Saudi Gazette.

Cantităţile de ulei de măsline de care au nevoie laboratoarele de cosmetică sau de farmacie sînt mult mai mici decât cele de care au nevoie bucătăriile. Preţul materiei prime, cu atât mai mult cu cât este ceva ce nu creşte decât într-un anume loc de pe planetă aduce câştiguri mul mai mari per unitate de măsură.

Maltezii s-au reapucat aşadar să reînvie cultura măslinului maltez.

Maltezii au înfiinţat în 2006 un proiect dedicat conservării soiurilor locale de măslin şi revitalizării cultivării acestora – proiect denumit PRIMO – Project for the Revival of the Indigenous Maltese Olive. Unul dintre obiectivele declarate ale proiectului este şi obţinerea etichetei de Denumire de Origine Protejată (Protected Designation of Origin – PDO). În 6 ani au reuşit să planteze peste 3000 de arbori (destul de mult ţinând cont de faptul că pe 1 hectar desitatea este de 200-300 de arbori)

Revitalizarea sectorului de producţie a uleiului de măsline în Malta pune însă şi alte probleme decât cultivarea soiurilor locale. Nemaicultivându-se măslini pentru producerea uleiului, au dispărut odată cu copacii şi presele (şi „specialiştii” care ştiau toate secretele obţinerii a ceia ce iese mai bun din pulpa uleioasă a fructului). Astfel, cei implicaţi în cultivare şi-au pus problema unor investiţii atât în achiziţionarea unor astfel de echipamente dar şi în formarea de specialişti.

Maltezii caută deja pieţe de export pentru uleiul obţinut dintr-un soi de măsline care până acum 6 ani era o specie pe cale de dispariţie.

Potrivit statisticilor de la inceputul secolului au fost tăiaţi în Malta peste 80 000 de măslini din soiul local, in momentul iniţierii proiectului se estimează că pe insulă nu erau mai mulţi de 100, în 6 ani au fost plantaţi 3000.

Sursa: agrointel.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here