Prima ediție Terra Moldova Expo începe vineri, 25 septembrie, la Chișinău Arena și se va desfășura până duminică, 27 septembrie. Evenimentul reunește agricultura, tehnologiile, gastronomia, turismul și soluțiile pentru dezvoltare durabilă. Agrobiznes este partener media al expoziției.
Deschiderea oficială este programată pentru vineri, la ora 12:00, iar în prima zi vor urma prezentări și discuții despre dezvoltarea rurală, sectorul semincer, sprijinul financiar pentru fermieri, adaptarea agriculturii la secetă, digitalizare, energie și turism.
Pe parcursul celor trei zile, programul va include și paneluri cu reprezentanți ai autorităților, asociațiilor și companiilor din sector. Printre subiectele anunțate se numără integrarea europeană și noile reguli pentru agricultorii din Moldova, dar și gestionarea responsabilă și reciclarea ambalajelor agricole.
Programul complet al evenimentelor poate fi consultat aici.
Prima ediție Terra Moldova
Terra Moldova este organizată în premieră în acest an și a fost concepută ca o platformă care să aducă într-un singur loc fermieri, antreprenori, companii, autorități, investitori și publicul interesat de dezvoltarea regiunilor rurale.
Conceptul pornește de la ideea că agricultura modernă este tot mai strâns legată de tehnologie, energie, turism, gastronomie și economia verde. Din acest motiv, expoziția este împărțită în mai multe zone tematice: Agro, Tech, Gastro, Turism și Green.
Zona Agro este dedicată tehnicii, inputurilor, serviciilor și soluțiilor pentru ferme, iar componenta Tech include tehnologii precum dronele agricole, sistemele de smart farming și aplicațiile digitale. În paralel, vizitatorii vor găsi producători locali, soluții de energie regenerabilă, inițiative de reciclare, precum și proiecte din turismul rural și gastronomie.
La ediția din acest an și-au confirmat participarea companii din domeniul tehnicii agricole, protecției plantelor, irigațiilor și energiei, iar organizatorii au pregătit și un spațiu separat pentru mici producători, cooperative și afaceri de familie.







Comentarii