TÜV AUSTRIA își va inaugura oficial reprezentanța din Republica Moldova în cadrul unui eveniment organizat pe 10 septembrie 2026, la Chișinău. Deschiderea marchează extinderea activității companiei pe piața locală, cu servicii în domeniul inspecției, certificării, testării, instruirii și analizelor de laborator.
Evenimentul va avea loc la Hotel Mimi, Sala Governor, str. Maria Cibotari 37, începând cu ora 10:00, și va reuni reprezentanți ai companiei, mediului de afaceri și instituțiilor relevante.
Potrivit programului anunțat, în cadrul inaugurării vor fi prezentate soluțiile și oportunitățile pe care TÜV AUSTRIA Inspection le propune pentru piața din Republica Moldova, precum și serviciile oferite prin TÜV AUSTRIA Academia, divizia de certificări și laboratoarele de expertiză tehnică și testare.
Unul dintre subiectele programului va fi dedicat oportunităților de investiții și contextului de afaceri din Republica Moldova, cu participarea unui reprezentant al Agenției de Investiții.
Participanții vor putea afla mai multe despre programele de dezvoltare a competențelor profesionale, serviciile de certificare, testare și expertiză tehnică, iar programul va include și o sesiune de întrebări și răspunsuri, discuții privind eventuale colaborări și networking.
Evenimentul este programat între 10:00 și 14:00, iar participarea este gratuită.
În plus, participanții la eveniment vor beneficia de un voucher cu o reducere de 20% pentru cursul „Auditor Intern ISO 9001:2015 – Sistemul de Management al Calității”, programat pentru perioada 28–30 octombrie 2026, la Chișinău.
Cei interesați să participe la inaugurarea TÜV AUSTRIA din Chișinău se pot înscrie sau pot solicita informații suplimentare de la organizatori:
Telefon: +373 68 377 990
E-mail: [email protected]
Înscriere online: https://www.tuv-austria.ro/seminarii/inscriere/63
Participarea este gratuită, în baza înscrierii.



