‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
6.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleVIDEO. „Agricultorii își taie creanga de sub picioare”. Sute de familii de albine au...

VIDEO. „Agricultorii își taie creanga de sub picioare”. Sute de familii de albine au pierit în mai multe localități din țară

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Se pare că albinele nu sunt considerate importante în țara noastră. În fiecare an, din cauza utilizării incorecte a pesticidelor și lipsei colaborării dintre agricultori și apicultori, albinele pier pe un capăt. Și chiar dacă în alte țări, sunt căutate în mod activ alternative a pesticidelor nocive pentru albine, fermierii mizează pe o agricultură ecologică și conservare a mediului, totuși, populațiile de albine se reduc considerabil de la an la an.

Te invităm în Grupul Apicultorilor pe Viber. Accesează următorul link.

Contactat de către Agrobiznes, Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova (ANARM), a relatat că doar în această lună, apicultorii au suportat pierderi esențiale de albine din cauza stropirilor fitosanitare neautorizate. Cel mai grav este că abia urmează apogeul de lucrări din noul sezon agricol și asta ar putea avea impact negativ asupra apiculturii din țară.

„Situația se repetă de la an la an. La moment, au anunțat despre pieirea albinelor câțiva apicultori din Ungheni, Călărași, Briceni și Ialoveni, dar este abia începutul sezonului. Unii lideri, chiar dacă sunt obligați să anunțe Primăria despre orarul efectuării tratamentelor în plantații, nu o fac. Își taie ramul pe care stau, aceștia nu prezintă pașaportul fitosanitar, unii din ei nici măcar nu îl au. Doar în Hâncești, anul trecut au pierit peste 3 mii de familii de albine, ceea ce este îngrozitor. Agricultorii folosesc substanțe toxice, ce își păstrează efectul mai multe zile, deci, albinele oricum au de suferit. Am observat că și lanurile de cereale după ce sunt tratate dăunează albinelor, dacă sunt în apropierea prisăcii. Cred că cea mai bună soluție pe care o pot prezenta agricultorii este utilizarea produselor cu un grad redus de toxicitate sau organice. Specialiștii ANSA din regiune doar dau din mâini, de parcă nu-nțeleg ce trebuie să facă. Nu vorbim doar de pierderile de moment, ceea ce urmează după moartea albinelor e îngrozitor”, a spus Ion Maxim.

Ion Pascaru, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor din raionul Ungheni, a relatat pentru Agrobiznes că deja mai mulți apicultori au anunțat despre pieirea albinelor în zonă. Iar în timpul unei vizite pe la livezile din regiune a văzut mai multe albine și bondari ce zac morți pe sol.

„Chiar astăzi am fost contactat de un apicultor, ce și-a inițiat afacerea recent. Are doar 15 familii, însă toate sunt moarte, după ce a fost stropită o livadă de prun din regiune, a rămas doar albina din fagure, în rest toate până la ramă sunt moarte. Sunt mulți ce au avut de suferit, dar este foarte greu să-și facă dreptate. În unele livezi zac moarte albine, viespi și bondari, ți-e jale să te uiți. Doar unii agricultori anunță despre tratamentele efectuate, iar cei ce au un hectar sau două de livadă nu prea-și bat capul și nu-nțeleg cât este de importantă colaborarea. Aceștia au doar de câștigat, deoarece albinele polenizează gratuit și asigură recolte de calitate, de ce să nu prețuiască acest dar?! Vor să scape roada, dar omoară totul în jur”, a spus Ion Pascaru.

Unii apicultori ce au înregistrat pierderi în prisacă în acest an ne-au povestit că sunt cu moralul la pământ, iar acum urmează să demonstreze că albinele au decedat anume din cauza pesticidelor, procedură mult prea anevoioasă și durabilă.

„Nu am timp pentru nimic, doresc doar să demonstrez că motivul pieirii sunt tratamentele efectuate. Este foarte greu acest lucru, la noi legea de parcă e făcută doar să ne poarte pe drumuri. Sper însă s-o scoatem la capăt”, ne-a spus un apicultor din Hâncești.

Am solicitat opinia și altor apicultori, însă aceștia, din diferite motive, au refuzat să vorbească deschis despre această problemă, cu toate că au anunțat despre pieirea albinelor în prisacă reprezentanța Asociației.

Potrivit lui Ion Maxim, doar anul trecut în Moldova au avut de suferit de pe urma stropirilor circa 15 mii de familii de albine (cazurile în care apicultorii au anunțat ANARM și au fost înregistrate, decedând, în mare parte, albinele lucrătoare), numărul real însă este cu mult mai mare.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

4 Comentarii

  1. În toată țara este aşa nu ştiu de ce apicultorilor le e frica sa vorbeasca de aceasta problemă aceştea care stropesc cu aceste insecticide acea planta după aia provoaca cancer unu la mană doi la mână dacă planta nu e polenizată nu dă roadă aşa de bogată mintea moldovanului de apoi

  2. Da si eu am 12 famili de albine si din cauza unui inconștient mi-a murit din cantitatea de albina ,Si nu numai mie si la toți apiculori care au stupina aproape de livadă stropită..Chiar nu e lege pt astfel de oameni care stropesc fara sa anunte ?

  3. TREBUIE DE VOTAT OAMENI CARE O SA PUNA MOLDOVA PE ROATE……….SI NU VA MAI VAICARATI ATITA……….NOI SINTEM DE VINA,SINTEM O SOCIETATE BOLNAVA DE TOT………MERGEM PE CAPURII UNUL PESTE ALTUL………TARA MEA COLTUNI CU BORTI STAI IN EA PIN NU MAI POTI…………….PASTE FERICIT.

  4. În Italia nu se stropesc pomii în floare .Daca il vezi si chemi 112 ii dă 5000 euro amenda.La noi e tara lui Papură.Vodă .În primul rand ar trebui sa fie amendate si magazinele care vand subst toxice pe perioada floriturii Exista calipso biscaia si altele care nu fac rău albinelor

Dă-i un răspuns lui Rosca Ionel Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›