Piața Uniunii Europene reprezintă principala destinație pentru vinurile moldovenești îmbuteliate, cu o pondere de 61% în primele șapte luni ale anului 2026. Datele au fost prezentate de secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Andrian Digolean, care a calificat această pondere drept „stabilă”.
„Piața europeană este strategică pentru noi și ne-am stabilit ferm în ea”, a declarat oficialul, citat de Infotag.
Potrivit datelor Oficiului Național al Viei și Vinului, după Uniunea Europeană, țările CSI au reprezentat 25% din exporturile de vin, în timp ce America a avut o pondere de 4%, Africa – 6%, iar Asia – 10%.
Exporturile scad în volum, dar mai puțin în valoare
În perioada ianuarie–iulie 2026, Republica Moldova a exportat 61,5 milioane de litri de vin, în valoare de 116,2 milioane de dolari.
Comparativ cu aceeași perioadă din 2025, volumul exporturilor s-a redus cu 16%, în timp ce valoarea livrărilor a scăzut cu doar 5%.
Diferența dintre evoluția volumului și cea a valorii exporturilor este pusă de reprezentanții industriei pe seama creșterii prețului mediu de export. În special în cazul vinurilor vrac și îmbuteliate, prețurile medii au avansat cu aproximativ 8–15%.
Exporturile de divinuri și distilate, în creștere
În același timp, produsele din categoria „Divinuri” și distilate au înregistrat o evoluție pozitivă.
În primele șapte luni ale anului, exporturile acestei categorii au crescut cu 22% în valoare, ajungând la 34,7 milioane de dolari. În termeni fizici, livrările au fost cu 8% mai mari decât în perioada similară din 2025.
Datele indică astfel o creștere a valorii medii a exporturilor de vin și o consolidare a prezenței produselor vitivinicole moldovenești pe piața europeană, în pofida reducerii volumului total de vin exportat.







Comentarii