‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriVânzările de vin pe plan mondial s-ar putea înjumătăţi

Vânzările de vin pe plan mondial s-ar putea înjumătăţi

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Închiderea barurilor şi restaurantelor în vederea împiedicării răspândirii pandemiei de coronavirus (COVID-19) a redus vânzările de vin pe plan global, iar veniturile producătorilor de vin în Europa ar putea scădea la jumătate, a avertizat joi Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), care reprezintă 47 de ţări producătoare de vin, transmite Agerpres.

Deşi vânzările de vin se vor redresa probabil după atenuarea restricţiilor, criza ar putea aduce schimbări ireversibile ale acestui sector.

Producătorii europeni, în special cei din Franţa, Italia şi Spania, au cerut ajutor de urgenţă, iar producătorii de vin din Franţa sunt afectaţi, atât de restricţii, cât şi de tarifele vamale suplimentare de 25% impuse de SUA.

„În Europa, închiderea acestui important canal de distribuţie ar putea duce la o reducere de 35% a volumului şi la o reducere de aproape 50% a vânzărilor”, a apreciat directorul general al OIV, Pau Roca.

‹ adv ›

Acesta a explicat că distribuţia s-a mutat spre retaileri şi spre achiziţiile online, dar consumul general şi preţurile ar urma să scadă, afectând profitabilitatea producătorilor de vin.

În condiţiile în care anul trecut profiturile de pe urma vinului au atins un nivel record pe plan global, declinului sectorului este comparabil cu cel înregistrat la finalul celui de Al Doilea Război Mondial, a adăugat şeful OIV.

Cele mai afectate vor fi ţările mediteraneene, deoarece ele depind puternic de baruri, restaurante şi terase şi, chiar dacă se ridică restricţiile, turismul rămâne la un nivel limitat.

‹ adv ›

Ministrul francez al Agriculturii, Didier Guillaume, declara joi că producătorii de vin din Franţa „sunt în genunchi” şi a cerut mai mult ajutor de la UE. Cele mai mari pieţe din lume, Europa şi SUA, şi-ar putea reduce importurile, a apreciat oficialul francez.

Comerţul internaţional cu vin – valoarea globală a exporturilor de vin – a depăşit 31,8 miliarde de euro în 2019, un nou nivel record, a anunţat OIV, liderul fiind Franţa, cu 9,8 miliarde de euro.

Consumul de vin în UE este puternic afectat de măsurile de izolare, se arată într-un raport publicat luni de Comisia Europeană. În timp ce pe segmentul de retail cresc vânzările de vin, consumul în restaurante şi baruri este oprit, ceea ce afectează negativ vinurile cu valoare ridicată şi vinurile spumoase. Consumul de vin în UE ar urma să scadă la 108 milioane de hectolitri, cu 8% sub media din ultimii cinci ani. Şi exporturile de vin ale UE vor fi afectate, previzionându-se un declin de 14% în perioada 2019-2020.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›