‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleCum se descurcă fermierii fără seminare și vizite în câmp organizate de companii

Cum se descurcă fermierii fără seminare și vizite în câmp organizate de companii

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Seceta, temperaturile anomale înregistrate pe parcursul sezonului, dar și alte intemperii provoacă mari probleme producătorilor în acest sezon. Colac peste pupăză, restricțiile impuse de pandemie nu permit fermierilor să se informeze în cadrul evenimentelor organizate tradițional în ceilalți ani de companiile de profil, chiar dacă necesitatea, potrivit acestora, este stridentă.

Agrobiznes a solicitat părerea mai multor fermieri din țară pentru a afla cum fac față situației și ce le lipsește mai mult în această perioadă.

„Acum, merge munca intens în câmp, deoarece ploile și temperaturile înregistrate au stimulat dezvoltarea agenților patogeni. Avem grijă de culturi, dar, ce-i drept, este mult mai greu fără zilele câmpului sau seminare organizate anterior. Ne pregătim pentru recoltare, chiar dacă recoltele sunt mai mici. Ne informăm datorită portalului Agrobiznes, dar și canalelor Youtube. Utilizăm la maxim ceea ce avem. Nu putem risca în timpul pandemiei. Consider că, ar fi foarte binevenite mai multe articole despre situația în câmp și recomandări ce ar veni din partea companiilor de profil. Unele s-au adaptat, altele nu. Pentru noi este foarte esențială această informare și ne dorim o mai bună interacțiune cu experții din sector”, ne-a spus Valentin Airini.

Și alți fermieri ne-au confirmat faptul că în această perioadă au nevoie de susținere, recomandări, sfaturi, chiar dacă au o experiență destul de vastă.

„Ne descurcăm..uneori mai greu, alteori mai ușor. Citesc articolele publicate pe Agrobiznes, dar și cele publicate de site-uri de profil din România. Am fost nevoiți să oferim mai multă atenție mediului online, însă acest lucru nu e o problemă prea mare. Dacă ar fi mai multe informații prezentate de companii despre starea câmpurilor, experiențele realizate, eficiența produselor, ne-ar fi mai ușor. Pentru noi este important să avem o conexiune permanentă, deoarece nu mai avem ocazia să discutăm cu mai mulți fermieri din diferite zone, să aflăm ce se întâmplă la ei, nu mai sunt organizate seminare. Acest lucru, vrem sau nu, ne afectează”, ne-a explicat Igor Tcaci, fermier.

‹ adv ›

Alți fermieri au reușit să-și stabilească din timp mai multe surse de informare, astfel încât, chiar dacă nu mai au posibilitatea să participe în cadrul seminarelor, reușesc să obțină informația necesară.

„Nu aș spune că am nevoie de recomandări, experiența îmi permite să ne descurcăm. Seminarele sunt necesare tot timpul, însă acum nu avem de ales. De-a lungul anilor am reușit să-mi creez mai multe surse de informare, să organizez singur seminare pentru fermieri. Anul acesta, totuși, este unul de excepție, cu o sumedenie de probleme, de aceea și așteptările sunt altele decât cele din anii precedenți”, ne-a spus Gheorghe Panfil, fermier.

În urma discuțiilor purtate cu peste 30 de fermieri, putem constata că marea majoritate din aceștia consideră că ar fi binevenite articole despre starea loturilor demonstrative, rezultatele intermediare, dar și recomandări, informații despre starea culturilor în diferite zone, bolile și dăunătorii ce se dezvoltă în această perioadă.

În special, acest lucru ne-a fost confirmat de fermierii mici și mijlocii.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›