‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriRecolte de 6 tone de grâu per hectar obținute de unii fermieri din sudul...

Recolte de 6 tone de grâu per hectar obținute de unii fermieri din sudul țării

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Seceta a afectat grav culturile de toamnă, iar o bună parte din fermierii din sudul țării au fost nevoiți să reînsămânțeze câmpurile sau au anunțat recolte de medii de doar câveta sute de kilograme grâu per hectar. Totuși, printre aceștia se numără și producători care au reușit în condițiile acestui an să obțină producții demne de invidiat.

Potrivit lui Victor Șterebeț, specialist în cadrul companiei WeTrade, fermierii care au obținut în raionul Cahul recolte de grâu de 5-6 tone per hectar au respectat tehnologia, dar și au avut noroc de precipitații în perioada necesară.

„Fermierii care respectă tehnologia, fie și în condiții de secetă, recoltează minim 1,5-2 tone de grâu. În Cahul, unde a fost problemă cu precipitațiile sunt fermieri care recoltează 5-6 tone per hectar, iar acest lucru se datorează respectării tehnologiei. Chiar pe loturile noastre avem o recoltă de 6 tone de grâu per hectar. Este important să nu uităm de asigurarea nutriției plantelor, dar și de asolament. Cei ce seamănă grâu după floarea soarelui, în zadar speră că vor avea recolte bogate. La noi, peste 90% din producători seamănă în acest mod, iar asta și e una dintre cele mai mari probleme. Cei ce aleg drept premărgător mazărea, soia, adică boboasele, se bucură de recolte mult mai bune”, a menționat pentru Agrobiznes Victor Șterebeț.

În satul Lucești din Cahul compania în cadrul căreia activează a recoltat circa 6 tone de grâu per hectar.

FOTO: Victor Șterebeț

„Producem grâu pentru semințe. Am utilizat și culturile siderate – mazăre, pentru a asigura plantele cu azotul necesar la nivelul rădăcinilor. Atunci când azotul este oferit sub formă de îngrășăminte administrate în sol, acestea pot afecta perișorii absorbanți ai plantelor. Recomand tuturor fermierilor să utilizeze culturi în calitate de îngrășăminte verzi. Evident, în condiții de secetă nu putem miza pe recolte mari, însă chiar putem minimiza riscurile implementând corect tehnologia. Totuși, pe aceste loturi au fost și ceva precipitații”, a conchis Victor Șterbeț.

‹ adv ›

Pentru a reduce efectele secetei, specialistul recomandă fermierilor să-și optimizeze tehnologia de producere, să utilizeze îngrășăminte verzi, dar și respecte asolamentul.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›