‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFermier, după întrevederea cu Chicu: N-am ajuns la un numitor comun pe partea celei...

Fermier, după întrevederea cu Chicu: N-am ajuns la un numitor comun pe partea celei mai importante revendicări, continuăm protestul

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Rezultatul întrevederii care a avut loc astăzi cu prim-ministrul Ion Chicu și cu membrii Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară nu a satisfăcut, pe deplin, așteptările fermierilor.

Potrivit lui Andrei Dînga la ședință s-a hotărât crearea a două grupuri de lucru, în cadrul cărora se vor discuta, în detaliu, revendicările fermierilor.

„Am convenit asupra creării a două grupuri de lucru: unul creat cu Ministerul Agriculturii și altul cu Ministerul Finanțelor. Cu primul ne vom întâlni astăzi la ora 17:00, iar cu cel de-al doilea luni la 10:00. După discuțiile ce le vom purta cu aceste grupuri, ne dorim ca Guvernul să pună în aplicare aceste decizii”.

‹ adv ›

Dînga a mai menționat că dialogul a ajuns în impas pe partea de solicitare a despăgubirilor pentru secetă.

„N-am ajuns la un numitor comun pe partea celei mai mari revendicări a noastre, cea legată de plata de 3 mii de lei la hectar afectat de secetă. Cred că aici încă vom purta discuții cu domnul prim-ministru pentru alocarea acestei sume, care, de fapt, e o sumă care ne va ajuta doar să supraviețuim și nu ne va acoperi pagubele. Acești bani ar putea să ne ajute să ne continuăm lucrările de toamnă”.

În ciuda acestui fapt, unele revendicări au fost parțial acceptate de către executiv.

„Practic s-a găsit, plus, minus, un numitor comun pe toate celelalte revendicări, cu excepția revendicării cu plata despăgubirilor de 3 mii de lei la hectar. Am reușit să convenim parțial pe partea de TVA, la eșalonarea creditelor, pe latura de impozitare am găsit, la fel, puncte comune care trebuie discutate și implementate”.

Totodată, Dînga a subliniat și faptul că protestul fermierilor pe șoseaua Hâncești continuă și astăzi.

„Fermierii rămân să protesteze fiindcă nu putem să rămânem cu promisiuni. Nu s-a realizat nimic. Noi trebuie să avem decizii pe aceste probleme iar hotărârile luate trebuie să fie implementate”.

‹ adv ›

Menționăm că, astăzi, 15 august, este cea de-a 5 zi de protest al fermierilor din Hâncești, Criuleni, Dubăsari, Șoldănești, Rezina, Drochia, Vulcănești, Căușeni și Ștefan- Vodă.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›