‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriDe astăzi, fermierii afectați de calamitățile naturale pot beneficia de rambursarea TVA

De astăzi, fermierii afectați de calamitățile naturale pot beneficia de rambursarea TVA

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Măsurile bugetar-fiscale pentru susținerea sectorului agricol afectat de calamitățile naturale au intrat în vigoare, după ce a fost publicat în Monitorul Oficial Regulamentul privind rambursarea TVA întreprinderilor care sunt înregistrate în calitate de contribuabili ai TVA şi înregistrează sume TVA spre deducere în perioada ulterioară.

Măsurile sunt orientate către producătorii agricoli afectați de calamitățile naturale asupra recoltei anului 2020.

Legea instituie condiții mai favorabile de aplicare la Programul de subvenționare a dobânzilor și Programul de rambursare a TVA de către producătorii agricoli afectați de calamitățile naturale.

‹ adv ›

Astfel, mărimea sumei pasibile rambursării TVA cu suma impozitului funciar calculat și declarat a fost majorată, iar condiția de achitare a impozitelor salariale, pentru a beneficia de rambursarea TVA a fost exclusă. De asemenea, a fost diminuat termenul de rambursare a TVA de către Serviciul Fiscal de Stat și Trezoreria de Stat de la 25 la 15 zile.

La fel, legea  prevede subvenționarea dobânzilor achitate indiferent de perioada contractării creditelor. Achitarea subvenției se efectuează pentru dobânzile achitate începând cu 1 mai 2020 și până în luna decembrie 2020 inclusiv.

De asemenea, a fost instituit moratoriul la controalele fiscale până la 31 decembrie 2020, cu excepția:

‹ adv ›
  • controlului efectuat în legătură cu restituirea/rambursarea impozitelor, taxelor și altor plăti de la bugetul public național;
  • controlului necesar pentru concretizarea cuantumului creanțelor statului, în cadrul procesului de insolvabilitate sau de lichidare a persoanelor fizice sau juridice care desfășoară activitate de întreprinzător.

Menționăm că, producători agricoli afectați de calamitățile naturale sunt considerați agenții economici care au suportat pierderi ale producției agricole de peste 50%, pe o suprafață de minim 30% din totalul terenurilor deținute, ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2020, determinate conform actelor de constatare aprobate de Comisiile pentru Situații Excepționale.

Aceste măsuri au drept scop atenuarea efectelor produse de secetă și alte calamități naturale asupra producției agricole prin alocarea de lichidități producătorilor agricoli.

Cererile de subvenționare a dobânzilor și rambursare a TVA, pot fi depuse de către producătorii agricoli afectați de calamitățile naturale, începând de astăzi, la Direcţia generală de administrare fiscală de la locul de deservire sau la Direcţia generală administrare contribuabili mari a Serviciului Fiscal de Stat, după caz, atât în format electronic, cât și pe hârtie.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›