‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleFermieri: Guvernul nu a îndeplinit marea majoritate din promisiunile făcute public în august

Fermieri: Guvernul nu a îndeplinit marea majoritate din promisiunile făcute public în august

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Astăzi, 19 octombrie, fermierii s-au organizat pentru a doua oară pentru a organiza proteste. Potrivit acestora, în mare parte, promisiunile făcute de guvernare au rămas nerealizate. Mai mult, aceștia susțin că măsurile adoptate în ultima perioadă vor duce la o criză și mai mare a sectorului agricol.

„Guvernul Chicu nu a îndeplinit marea majoritate din promisiunile declarate public în august. Compensațiile fermierilor afectați de secetă și grindină au fost alocate în sume insuficente și cu multe carențe. Executivul așa și nu a elaborat proiectul de lege privind reeșalonarea datoriilor agricultorilor față de bănci și organizațiile de microfinanțare. Procesul rambursării TVA și regimul de moratoriu la controale au fost stabilite doar pentru o perioadă foarte scurtă. Nu a fost simplificată procedura subvenționării. Guvernul nu a prezentat un plan de acțiuni privind crearea unui sistem extins de irigare a terenurilor agricole”, ne-au spus fermierii.

Mai mult ca atât, politica fiscală propusă de guvernare, potrivit fermierilor, prevede înrăutățirea condițiilor de activitate pentru producătorii agricoli prin majorarea TVA pănă la 12% și includerea taxelor rutiere în accizele la motorina.

„Acest lucru va duce la majorarea prețului combustibilului pentru fermieri, în condițiile în care la moment tractoarele nu sunt plătitoare de taxe rutiere. Totodată, promisiunea președintelui precum că în octombrie agricultorii vor primi compensațiile pentru grupa a doua a rămas o „bulă de săpun”, nimic mai mult”.

Agricultorii cer guvernării:

  • să identifică mijloace financiare pentru alocarea compensațiilor agricultorilor pentru grupa doua a culturilor agricole în mărime de cel puțin 3000 lei per hectar, în condițiile în care cheltuielile per hectar sunt de circa 8-10 mii de lei;
  • să elaboreze și să prezinte Parlamentului planul de acțiuni privind crearea unui sistem extins și durabil de irigare a terenurilor agricole;
  • să renunțe la ideea majorării TVA pentru producția agricolă;
  • să restituie agricultorilor, începând cu anul 2021 , după modelul țărilor UE, accizele pentru motorina cumpărată în scopul efectuării lucrărilor agricole.

„În spatele fermierilor revoltați sunt oameni și sate. Pe fundalul crizei, zeci de mii de fermieri mici și mijlocii din localități rurale riscă șă-și piardă afacerile, iar în locul lor vor veni câteva holdinguri mari, apropiate puterii, care ar aduce în sate șomaj și exod. Agricultorii protestatari actualmente își apără nu doar propriile interese economice, ci și stabilitatea social-economică în zonele rurale și se luptă pentru salvarea satelor”, au adăugat fermierii.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›