Ministrul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju urmează să se întâlnească cu fermierii protestatari. Întrevederea va avea loc mâine, 20 octombrie, la ora 11:00, la minister. Despre asta a menționat pentru Agrobiznes, Ecaterina Grigorean, șefa serviciului de presă din cadrul instituției.
„Acum o săptămână ministrul Perju s-a întâlnit cu câțiva fermieri. Aceștia au discutat despre cele 3 revendicări pe care le solicită, e vorba de accizele la motorină, întoarcerea TVA-ului și garanțiile bancare pentru reeșalonarea creditelor. Atunci, în cadrul discuțiilor, a fost stabilit un termen, timp în care ministerul urma să întreprindă anumite acțiuni. Acesta termen a fost 20 octombrie”, susține Ecaterina Grigorean.
Precizăm, că fermierii din 7 raioane au ieșit azi din nou la protest. Aceștia au venit la manifestație cu tractoarele. Printre revendicările solicitate de agricultori se numără și
achitarea despăgubirilor pentru a doua grupă de culturi.
Ministrul Agriculturii ar putea merge în unul din raioanele unde au loc proteste, dacă fermierii nu vor accepta să vină la Chișinău pentru a discuta cu autoritățile responsabile.
Comentarii