‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleFermieri: Nu avem cu ce achita datoriile față de distribuitori. Suntem chemați în judecată,...

Fermieri: Nu avem cu ce achita datoriile față de distribuitori. Suntem chemați în judecată, dar nu avem soluții

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Mai mulți fermieri afectați de secetă a căror contracte de achiziționare a inputurilor expiră, nu pot să-și achite datoriile către distribuitori. Și dacă unii au reușit să-și achite parțial datoriile, din contul compensațiilor oferite, alții n-o pot face, deoarece au semănat culturi de primăvară, pentru care banii încă nu au fost oferiți.

Aceștia deja au fost anunțați prin intermediul unor scrisori precum că vor fi dați în judecată, însă, susțin că, la moment, nu au nicio soluție.

„Colegul meu deja a fost înștiințat că va fi dat în judecată, la mine termenul expiră pe data de 30 noiembrie. La sigur nu sunt unicul în situația dată și aș dori să aflu cum se descurcă alți fermieri. Compania de la care noi am achiziționat inputuri nu merge la negocieri, nu știu cum fac altele. Am avut doar 5 ha de grâu, respectiv despăgubirile vor fi de până la 10 mii de lei, banii încă nu au intrat în cont, dar nici nu ar fi suficienți, pentru că datoriile la compania distribuitoare sunt de aproximativ 100 de mii de lei. Pentru suprafețele semănate cu porumb și floarea soarelui, despăgubirile nu au fost achitate, însă am avut peste 50 de hectare. Dacă ar fi fost achitați cei 1500 de lei per hectar pentru porumb, floarea soarelui, aș fi putut achita datoria”, susține Dumitru Chiperi, agricultor din Hâncești.

Despre același lucru ne-au anunțat mai mulți fermieri. Aceștia susțin că dacă vor vinde tehnica agricolă pentru a-și achita datoriile, nu vor avea cu ce realiza lucrările în noul sezon.

‹ adv ›

Pe de altă parte, nici companiile distribuitoare de inputuri nu pot oferi un termen prea mare în care producătorii să poată achita restanțele pe care le au, în condițiile în care au obligațiuni contractuale față de companiile cărora le sunt distribuitori.

Astfel, situația este de-a dreptul complicată, unii producători speră că totuși vor beneficia de compensații și-și vor putea achita datoriile în câteva luni, alții nu-și pun speranța în acestea.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›