‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 12 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticole14 soiuri de piersic și cais - testate în condițiile Moldovei

14 soiuri de piersic și cais – testate în condițiile Moldovei

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Asociația Moldova Fruct în parteneriat cu proiectul Livada Moldovei și Centrul de Cercetare al Producției Vegetale din Cesena, Italia au lansat o inițiativă de a testa mai multe soiuri de piersic plat și de cais în condițiile Republicii Moldova. 

Pentru acest scop au fost selectate 14 soiuri care vor fi testate în condițiile regiunii de sud și centru ale republicii.

Platimoon, Oriola, Sweet Cap, Ufo, Alissa sunt doar o parte din soiurile care au fost selectate cu ajutorul partenerilor italieni și plantate pe terenurile a două întreprinderi membre ale Asociației.  

„Moldova nu dispune, în prezent, de capacități de cercetare și testare a soiurilor noi, iar producătorii sunt nevoiți să testeze diferite soiuri de fructe în condiții de producție și deseori riscă cu investiții. Am decis să facem primii pași în domeniul testării pentru ca oamenii să vadă în practică cum se comportă diferite soiuri de piersic și cais, iar ulterior să ia decizia corectă”, spune Eugeniu Bumacov, specialist agrobusiness în cadrul Moldova Fruct. 

‹ adv ›

Piersicul plat a fost selectat pentru testare pentru că este o cultură care devine tot mai populară și de perspectivă pentru producători din punct de vedere al profitabilității.

Specialiștii afirmă că la moment există piață de desfacere pentru toate speciile de fructe, dar trebuie să fie selectate soiurile moderne care fac față cerințele de piață. 

„Împreună cu membrii Asociației, în ultimii ani am fost în vizite de studiu în Spania, Italia  – țări unde știința este în continuă dezvoltare, se fac cercetări, iată de ce ei produc soiuri moderne, dulci, cu fermitate bună și care pot fi transportate la distanțe mari. Soiurile produse la noi sunt învechite și există probleme cu păstrarea lor, iar producătorii sunt nevoiți să renunțe la ele. Din păcate, la noi etapa de testare în condițiile climaterice ale Moldovei cel mai frecvent este neglijată sau omisă in general, deoarece businessul nu are interes în a efectua cercetări, iar suportul din partea științei lipsește. Drept consecință, avem des situații în care materialul săditor este procurat de peste hotare, iar ulterior, peste 5 ani, se dovedește că nu este bun, nu este rezistent sau există alte probleme”, menționează Eugeniu Bumacov. 

Din păcate, domeniul de cercetare din RM a rămas cu mult în urmă față de occident și este necesară o reformare a lui, de rând cu reformarea altor sectoare și ale cadrului legislativ.

‹ adv ›

Pentru a fi competitivi, sunt necesare și investiții majore care în viitorul apropiat nu se prevăd. Toate aceste procese vor dura în timp, dar sectorul horticol are nevoie de soluții acum, de aceea, asociația împreună cu partenerii au întreprins primii pași pentru a oferi aceste soluții producătorilor, iar pe viitor vor fi aduse mai multe soiuri de fructe care vor fi testate. 

„Asociația invită și  reprezentanții instituțiilor de cercetare să facă observații și cercetări în cadrul loturilor de testare și să vină cu recomandări. Suntem recunoscători producătorilor care s-au oferit ca voluntari pentru a testa soiurile pe terenurile lor. În următoarea perioadă, toată experiența căpătată va fi împărtășită în cadrul seminarelor pe care le organizăm pentru membrii noștri, dar și pentru toți producătorii interesați care ne urmăresc pe rețelele de socializare sau pagina oficială Moldova Fruct”, a spus Iurie Fală, director executiv, Moldova Fruct.  

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›