Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Agenția Austriacă de Dezvoltare (ADA) și Agenția Federală de Mediu Austria, au semnat un Memorandum de Înțelegere.
Memorandumul confirmă acordul comun de elaborare a unui proiect de gestionare a secetei în sudul țării, ce va fi propus spre finanțare din Fondul Verde pentru Climă.
Astfel, părțile au inițiat elaborarea în comun a proiectului „Soluții de adaptare la schimbările climatice în regiunea de sud a Moldovei prin măsuri de adaptare bazate pe ecosistem (AbE)”, cu o valoare estimativă de circa 15 milioane de dolari.
Scopul proiectului este de a reduce riscurile asociate schimbărilor climatice pentru comunitățile rurale vulnerabile din regiunea de sud a Republicii Moldova, prin protecția și utilizarea durabilă a ecosistemelor semi-aride.
Proiectul se încadrează în prioritățile politicii naționale în domeniul schimbărilor climatice și conservării diversității biologice, prevăzute de Strategia națională de dezvoltare „Moldova 2030”, Strategia de adaptare la schimbarea climei până în anul 2020, Strategia privind diversitatea biologică pentru anii 2015-2020, Contribuția Națională Determinată a Republicii Moldova (2NDC).
Proiectul răspunde pe deplin angajamentelor asumate față de obiectivele Acordului de la Paris în vederea menținerii ratei de creștere a temperaturii medie globale cu mult sub 2°C, cât și Deciziei XIII/4 a Convenției ONU privind diversitatea biologică în vederea integrării abordării ecosistemice de adaptare la schimbările climatice în planificarea strategică intersectorială.
La rândul său, șeful Biroului de Coordonare a Cooperării Tehnice Chișinău, Agenția Austriacă de Dezvoltare, Gunther ZIMMER, a comunicat:
Proiectul include trei componente:
- Integrarea măsurilor de adaptare bazate pe ecosistem (AbE);
- Conservarea ecosistemelor;
- Guvernarea Climei.
Prin primsa acestor componente, printre rezultatele scontate ale proiectului, urmează a fi obținut suport în elaborarea şi implementarea politicilor naționale de gestionare a secetei, care ar include activități de gestionare a apei și a secetei în regiunile din sudul Moldovei, precum și dezvoltarea planurilor de adaptare la nivel comunitar, cu accent pe agricultura rurală.
Proiectul are ca scop să contribuie, de asemenea, la îmbunătățirea rezilienței ecosistemelor și comunităților vulnerabile prin implementarea măsurilor de protecție și restaurare a zonelor umede din câmpiile inundabile în partea inferioară a râului Prut; reabilitare a zonelor de stepă; împădurire și extindere a centurii forestiere în zona de sud a Moldovei, implicând intervenții la nivel comunitar.
Notă: Bugetul estimativ al proiectului este de aproximativ 15 milioane de dolari, iar perioada de implementare a proiectului este de circa 48 luni.
Comentarii