‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleUCIP IFAD își extinde lista partenerilor de finanțare a microantreprenorilor

UCIP IFAD își extinde lista partenerilor de finanțare a microantreprenorilor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Finanțarea afacerilor mici devine mai facilă datorită unui nou parteneriat între UCIP IFADMikro Kapital. Recent, UCIP IFAD a semnat un contract de colaborare cu Mikro Kapital pentru finanțarea microantreprenorilor în cadrul Proiectului IFAD VII. 

OCN Mikro Kapital are ca obiect de activitate finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii, cât și a persoanelor fizice de pe teritoriul Republicii Moldova.

Mikro Kapital are prezență teritorială pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul celor 8 filiale din: Cahul, Bălți, Comrat, Soroca, Drochia, Edineț și două la Chișinău, în cadrul cărora micii antreprenori pot solicita suport financiar pentru dezvoltarea afacerilor.

‹ adv ›

Potrivit reprezentanților companiei, datorită noului parteneriat, micii antreprenori vor avea condiții și mai avantajoase de creditare și vor dezvolta afacerile armonios.

Mikro Kapital are un aport important în dezvoltarea economică a întreprinderilor mici și mijlocii, prin oferirea serviciilor finaciare de calitate. Tindem spre crearea unor relații de parteneriat de lungă durată, ce sunt bazate pe respect și încredere reciprocă. Ne bucurăm mult că avem alături un partener de încredere cum ar fi UCIP IFAD, împreună cu care ne propunem să asigurăm creșterea armonioasă a întreprinderilor din mediul rural”, explică Sergiu Țurcanu, director general Mikro Kapital.

Suntem responsabili față de societate și economia locală, de aceea pentru noi este primordial să punem la dispoziția micro antreprenorilor produse adaptate cerințelor acestora. Avem o abordare specială pentru fiecare idee, afacere și credem în reușita acestora, astfel ca fiecare micro antreprenor să aibă mai multă siguranță și suport atunci când desfășoară o activitate”.

Microantreprenorii (persoane fizice sau juridice), care sunt orientați comercial și planifică sau sunt la etapa de deschidere și dezvoltare a unei afaceri agricole sau neagricole pot accesa credite investiționale din cadrul Proiectului IFAD VII de până la 300 de mii de lei, pe un termen de până la 5 ani. 

Mai multe detalii privind condițiile de finanțare pot fi accesate pe pagina UCIP IFAD.

‹ adv ›
Avantajele creditării din resursele UCIP IFAD:
  • Dobânda anuală efectivă avantajoasă – de doar 6,75%; 
  • Comisioane limitate;
  • Procedura simplă și rapidă de finanțare;
  • Condiții de creditare atractive

Microantreprenorii pot depune cererea de finanțare la una din instituțiile financiare participante partenere la implementarea Programului IFAD: AEÎ Botna, BC FinComBank, OCN Mikro Kapital, BC Mobiasbanca – OTP Group, BC Moldindconbank, BC Moldova-Agroindbank.

Instituția financiară va face o analiză preliminară asupra eligibilității acestuia și va consulta potențialul beneficiar despre documentele necesare de a fi prezentate pentru dosarul de credit.

Programele IFAD au drept obiectiv îmbunătățirea nivelului de viață a populației rurale din Republica Moldova, intervențiile proiectului vizează reducerea sărăciei și fluxului de migrație din zona rurală, siguranța și securitatea alimentară, vulnerabilitatea la schimbările climaterice și sporirea competitivității.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›