‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleCultivarea pătrunjelului pentru rădăcină. Sfaturi utile

Cultivarea pătrunjelului pentru rădăcină. Sfaturi utile

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Pătrunjelul este o plantă bienală, în primul an formează rozete de frunze și rădăcina tuberizată, iar în al doilea flori și semințe. Cultivarea pătrunjelului pentru rădăcină presupune mai multe lucrări importante, printre care se numără:

  • cerințele pătrunjelului față de factorii ecologici;
  • pregătirea terenului pentru semănatul pătrunjelului;
  • semănatul semințelor de pătrunjel – perioadă, scheme de semănat;
  • irigarea culturii de pătrunjel;
  • fertilizarea pătrunjelului.

Cerințele pătrunjelului față de factorii ecologici

Seminţele de pătrunjel încep să germineze la 4,4°C, temperatura optimă fiind de 20-25°C. Dacă sunt create condiţii optime de temperatură şi umiditate plantele răsar după 21-24 zile de la semănat.

Dacă primăverile sunt reci, secetoase, plantele răsar abia după 30-40 de zile.

‹ adv ›

Pătrunjelul este o cultură cu cerințe înalte față de lumină, nu suportă umbrirea, de aceea este important să înlăturăm buruienile la timp.

La capitolul necesarul de apă, fazele critice sunt în faza de încolțire a semințelor și îngroșare a rădăcinii. Dacă este prezent excesul de umiditate, plantele răsar neuniform, pe rădăcini se formează pete galbene.

Pregătirea terenului pentru semănatul pătrunjelului

Pentru cultura pătrunjelului sunt potrivite terenuri plane sau ușor înclinate, soluri fertile, afânate, luto-nisipoase, nisipo-lutoase.

‹ adv ›

Citește și despre Cultivarea țelinii pentru rădăcini. Sfaturi utile.

Culturile după care este recomandat a fi semănat pătrunjelul sunt: roșiile, ardeiul, cartoful, curcubitaceele, cerealele spicoase.

Nu se recomandă de cultivat pătrunjelul după alte rădăcinoase, bulboase și varză. Pe același teren poate fi cultivat după 3-4 ani.

‹ adv ›

Toamna se realizează o arătura la adâncimea de 25-28 cm și se administrează îngrășăminte minerale în funcție de analiza solului.

Primăvara se realizează o cultivare și grapare la 10-12 cm realizând concomitent încorporarea îngrășămintelor cu azot (de exemplu azotat de amoniu, aproximativ 100-150 kg/ha).

Nu se recomandă aplicarea îngrășămintelor organice în anul pregătirii terenului pentru pătrunjel. În acest caz se vor forma rădăcini cu ramificări.

Semănatul semințelor de pătrunjel – perioadă, scheme de semănat

Pătrunjelul poate fi semănat toamna, astfel încât să nu răsară până la înghețarea solului (15-25 noiembrie) sau se seamănă primăvara în prima decadă a lunii martie pentru consumul de vară sau în prima decadă a lunii aprilie pentru păstrare.

Dacă în cazul cultivării pătrunjelului pentru frunze semințele se plasează în apă pentru 2 zile, la cultivarea pentru rădăcină nu este necesar acest lucru, altfel se spală potasiul, iar plantele se vor dezvolta mai anevoios.

Semințele de pătrunjel se seamănă la adâncimea de 1,5-2 cm pe soluri grele și 2,5-3 cm pe solurile ușoare. Pentru a semăna un hectar de pătrunjel sunt necesare 4-5 kilograme de semințe.

În medie, se recomandă o desime de 450-500 de mii de plante la hectar.

Dacă terenul este modelat, pătrunjelul se seamănă în 4 rânduri pe stratul înălțat, iar pe teren nemodelat în benzi formate din 4-5 rânduri. Distanța dintre benzi e de 60, iar dintre rândurile din bandă de 25-30 cm.

Distanța recomandată între plante pe rând este de 4-5 cm. Mai multe detalii găsiți în următoarea schemă:

După semănat este recomandată realizarea unei tăvălugiri pentru asigurarea unui contact mai bun a semințelor cu solul.

Îngrijirea plantelor de pătrunjel

Înlăturarea buruienilor este un factor de bază pentru o cultură reușită. După răsărirea culturii se fac prașile mecanice și manuale pentru a combate buruienile. Acestea se realizează, de obicei, după ce au fost realizate udările.

Plantele de pătrunjel se răresc în faza de 3-4 frunze, lăsându-se o distanță de 5-6 cm între plante.

În perioada de vegetație, în funcție de condițiile din câmp, sunt realizate 3-4 udări cu norma de 300-350 de m3 apă/ha.

În cazul cultivării pe suprafețe mici, pătrunjelul se udă de 3-4 ori, utilizând aproximativ 20 de litri de apă la 1 m2. Udarea este recomandat a fi realizată dimineața, cu apă la temperatura de afară.

Dintre bolile ce pot apărea cele mai des întâlnite sunt septorioza (Septoria petroselini), ca și în cazul morcovului, și cercosporioza produsă de Cercospora depressa.

Bolile fiind produse de ciuperci, trebuie aplicate tratamente cu fungicide aprobate pentru această cultură.

Pătrunjelul are dăunători similari morcovului, printre aceștia numărându-se nematozii, păduchele verde al morcovului și musca morcovului.

În cazul suprafețelor mici, pentru a fortifica planta sunt recomandate tratamente foliare cu macerat de urzică sau tătăneasă începând cu faza de 8-10 frunze adevărate.

Pentru a combate musca morcovului ca alternativă a insecticidelor sintetice, sunt recomandate tratamentele cu infuzii de plante puternic mirositoare (pelin, foi de ceapă, usturoi).

Totodată, pe suprafețe mici puteți utiliza plasa antiinsecte în lunile mai-iunie.

Fertilizarea pătrunjelului pentru rădăcină

Fertilizarea suplimentară se realizează fie în două reprize, în lunile mai și iunie cu 50 s.a. azot și 25 kg s.a. K20 (necesar pentru formarea rădăcinii la începutul îngroșării rădăcinii).

Totodată, pot fi utilizate îngrășăminte organice speciale pe care le puteți achiziționa din magazinele agro. Acestea au eficiență bună și un impact negativ redus asupra solului.

Recoltarea pătrunjelului pentru rădăcină se face imediat după căderea primelor brume (din a doua decadă a lunii octombrie până aproximativ pe 15 noiembrie).

Pentru consum în timpul verii, rădăcinile de pătrunjel se recoltează când au cel puțin 0,5 cm diametru și se valorifică cu frunze.

Citește și despre Tehnologia de creștere a morcovului. Irigarea.

‹ adv ›
‹ adv ›

2 Comentarii

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›