‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 24 noiembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticole4 fermieri din Bilicenii Vechi au contribuit la construcția unui drum de 1,67 km

4 fermieri din Bilicenii Vechi au contribuit la construcția unui drum de 1,67 km

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În comuna Bilicenii Vechi din raionul Sângerei locuiesc, conform datelor ultimului recensământ, peste 3 mii de oameni, iar pe parcursul anilor s-au realizat mai multe proiecte de importanță socială și economică, pornind de la asigurarea cu apă potabilă, iluminat și continuând cu gazificarea și construcția drumurilor.

În anul 2020, datorită implicării și contribuției a patru agenți economici și a primăriei, comuna Bilicenii Vechi a beneficiat de un grant din partea Programului IFAD, implementat de UCIP IFAD, destinat construcției unei porțiunii de drum necesare pentru desfășurarea activităților agricole din localitate.

Rezultatul eforturilor comune bucură, iar membrii grupului de beneficiari, care au contribuit la realizarea acestui proiect, spun că s-a meritat atât investiția cât și munca, mai ales că rezultatul final este unul de calitate. 

‹ adv ›

Construcția drumului cu o lungime de 1670 de metri a fost efectuată în cadrul Programului Proiectul de Reziliență Rurală (IFAD VII), unde 50% din suma totală a fost acoperită din cadrul Programului, iar alte 50% au constituit contribuția grupului de beneficiari.

Ala Guzun, primarul satului Bilicenii Vechi, spune că în localitate există, de mai mulți ani, necesitatea de a îmbunătăți infrastructura utilizată de către agenții economici care activează în sectorul agricol și nu doar. 

„Este cunoscut faptul că administrația publică locală, cu banii pe care îi are, nu poate să-și permită să construiască drumuri, dar datorită faptului că am reușit să implicăm câțiva agenți economici, care au fost susținuți de finanțator s-a reușit construcția porțiunii de drum cu beton asfaltic cu o lungime de 1670 de m. Suntem bucuroși și mândri că am fost selectați și am putut beneficia de grantul oferit în cadrul Programului IFAD VII. Aducem mulțumiri întregii echipe UCIP IFAD pentru receptivitate, colaborare, dar și finanțatorilor care au oferit resurse financiare pentru acest proiect important pentru localitatea noastră”. 

Ajunși până la recepționarea finală a drumului construit, Ala Guzun îndeamnă colegii primari să nu se limiteze doar la banii publici disponibili, pentru că sunt puțini și este imposibil de a soluționa toate problemele. 

„Cred că și primarii din alte localități ar trebui să depună efort ca să poată beneficia de suportul financiar oferit prin intermediul Programelor IFAD. Această oportunitate îi va ajuta să crească capacitățile și posibilitățile localității”.

‹ adv ›

Valeriu Matcovschi, reprezentat al grupului de beneficiari, susține că porțiunea construită era deteriorată, ceea ce afecta activitatea producătorilor agricoli care își desfășoară activitatea în această zonă a localității.

„Am reușit, împreună cu alți patru agenți economici, să beneficiem de suportul oferit în cadrul Programului IFAD. Suntem bucuroși de lucrările realizate și mulțumim pentru colaborarea pe care am avut-o. Menționez că, echipa UCIP IFAD a fost una pozitivă, deschisă, care ne-a ajutat, ghidat, școlarizat pornind de la pregătirea actelor necesare, până la ultimele lucrări. Țin să menționez că, lucrările de construcție a drumului au durat aproximativ 3 luni, iar ceea ce vedem astăzi este un drum realizat calitativ, care sperăm că îl vom putea întreține și păstra împreună cu întreaga comunitate. Acest drum este extrem de necesar pentru noi, agenții economici, pentru că avem acces la producere.
La fel, este un lucru benefic și pentru localnicii din comună, care au posibilitatea să meargă pe un drum bun până la locuințele lor și la sectoarele agricole pe care le au în gestiune. Sper că, în viitor, și alți agenți economici să aibă posibilitatea și dorința să participe la astfel de Programe și să realizeze lucruri frumoase pentru localitatea lor”.

Vasile Morgoci, responsabil tehnic din cadrul proiectului, a explicat că lucrările de construcție a drumului au început în luna iunie și s-au finisat în septembrie 2021. 

„Antreprenorul care a executat lucrările de construcție a porțiunii de drum din satul Bilicenii Vechi este S.A Drumuri Bălți, conform proiectului și tuturor normelor în vigoare. Drumul a fost dat în exploatare în septembrie 2021. Pe parcursul anului 2022 a fost monitorizată calitatea lucrărilor efectuate. Drumul are o lungime de 1670 de metri, lățimea de 6 metri cu consolidarea acostamentelor de 0,5 m din pietriș. Suntem mulțumiți de rezultatul muncii și sperăm că acest drum va deservi atât agenții economici, cât și populația de rând mulți ani de acum înainte”.

Victor Cervatiuc, specialit infrastructură în cadrul Unității Consolidate pentru Implementarea Programelor IFAD, a ținut să remarce faptul că datorită implicării atât a primăriei, cât și a agenților economici, s-a reușit finanțarea construcției drumului din beton asfaltic care face legătura dintre artera principală a drumului cu o porțiune necesară pentru activitatea producătorilor agricoli din zonă, dar și a populației de rând. 

„Solicitarea de construcție a drumului a fost depusă de Primărie în parteneriat cu un grup de agenți economici în anul 2019. În anul 2021 a fost începută construcția. Proiectul a fost finanțat în cadrul Programul IFAD VII, unde 50% din costul total a fost contribuția beneficiarilor și 50% a reprezentat grantul din partea IFAD. Costul total al proiectului a fost de 6 mln. 700 de mii de lei. După expirarea termenului de garanție a avut loc recepția finală a proiectului. La momentul dat, lucrările de construcție au fost finalizate. Suntem bucuroși că, există interes atât din partea primăriilor, cât și din partea agenților economici de a realiza asemenea proiecte”. 

‹ adv ›

În urma construcției porțiunii de drum din satul Bilicenii Vechi, agenții economici și comunitatea are acces la drumuri amenajate, ceea ce facilitează circulația antreprenorilor și a consumatorilor la depozitele și terenurile agricole, zonele de producere, dar și de locuit.  

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›