Serviciul fiscal de stat (SFS) infirmă informațiile prezentate de unii fermieri precum că ar obstrucţiona şi întârzia cu rambursarea TVA pentru producătorii agricoli, subliniind că funcţionează strict în cadrul legii şi că toate cererile sunt luate în considerare în strictă conformitate cu termenele stabilite.
Potrivit serviciului de presă al instituţiei, până pe data de 8 februarie au fost depuse 99 de cereri de rambursare a TVA fermierilor, dintre care 9 au fost retrase pentru efectuarea corectărilor. Alte 89 de cereri sunt în proces de lucru.
Doar o cerere a fost respinsă, din cauză că solicitantul n-a înregistrat suma TVA destinată deducerii în perioada ulterioară pentru perioada fiscală.
Prima cerere a fost depusă la data de 20 ianuarie 2023, iar termenul de executare, conform Legii, survine la data de 23 februarie curent.
Totodată, doar opt dintre cererile recepționate au fost depuse în cadrul Direcțiilor deservire fiscală ale SFS. Restul cererilor au fost depuse în mod electronic la adresa de e-mail a Serviciului Fiscal de Stat.
Instituția remarcă faptul că, până la moment, nu a fost recepționată nicio plângere cu privire la refuzul angajaţilor SFS de a accepta vreo cerere de rambursare a TVA sau referitoare la orice alte încălcări.
De remarcat că, condițiile de eligibilitate pentru cei care vor să aplice la Program sunt stabilite la art. 2 din Legea nr. 337/2022 privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli.
În sensul prezentei legi, eligibile pentru Programul de rambursare a TVA sunt considerate întreprinderile:
- pentru care nu mai puțin de 95% din activitatea desfășurată, pe parcursul anului 2022, reprezintă una sau mai multe dintre activitățile stipulate în grupele 01.1–01.6 din Clasificatorul activităților din economia Moldovei, aprobat prin Ordinul nr.28/2019 al Biroului Național de Statistică;
- care au suportat pierderi ca urmare a embargoului impus de Federația Rusă pentru importul producției de origine vegetală din Republica Moldova. În acest caz, se prezintă dovada deținerii în proprietate sau în folosință a plantației perene și certificatul cu privire la cultura agricolă și intrarea pe rod a acesteia, eliberat de către autoritatea administrației publice locale.
Comentarii