‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriZelenski anunță o nouă rută de transport de cereale prin Republica Moldova către România

Zelenski anunță o nouă rută de transport de cereale prin Republica Moldova către România

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat în cadrul vizitei sale la Palatul Cotroceni din București, că în curând urmează să fie deschis un coridor de cereale din Ucraina, prin Republica Moldova, către România, scrie agrobiznes.ro.

„Lucrăm cu mai mulți parteneri pentru a întări sistemele antiaeriene din regiunea Odesa. Am convenit unii pași comuni care să ne permită apărarea acestor porturi. Altă direcție strategică este cooperarea în triunghiul Ucraina – Republica Moldova-România. În curând va începe funcționarea unui coridor pentru cereale din Ucraina prin Republica Moldova”, a declarat Zelenski.

Acesta este încrezător că demersul Ucrainei va fi susținut de UE și că vor fi direcționate sume importante pentru investiții, în regiune, cu beneficii pentru toate părțile implicate.

Volumele care vor tranzita România urmează să se majoreze până la 4 milioane de tone pe lună, au anunțat autoritățile române, ceea ce a stârnit nemulțumire în rândul fermierilor români, în condițiile în care prețurile au scăzut foarte mult, iar marfa românească nu se vinde.

‹ adv ›

Agricultorii români susțin că în loc să tranziteze țara, cerealele ucrainene au ajuns la procesare, încălcându-se acordurile convenite.

În condițiile în care Rusia a denunțat acordul privind transportul cerealelor prin Marea Neagră, iar relațiile cu alte trei state din regiune (Polonia, Ungaria și Slovacia) sunt destul de tensionate, importanța porturilor de la Dunăre a crescut foarte de mult.

De asemenea, se încearcă deschiderea de noi rute de tranzitare a mărfurilor, cum este coridorul prin Republica Moldova, care va fi funcțional cât de curând, după câte se pare. Între timp, fermierii români se pregătesc de proteste și încă chiar la Bruxelles.  

‹ adv ›

Președintele Ucrainei s-a aflat, marți, în prima sa vizită oficială în România, unde a avut convorbiri cu președintele Klaus Iohannis, precum și cu premierul Marcel Ciolacu.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›