‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriA fost semnat Memorandumul de Înțelegere privind finanțarea LEA 400kV Strășeni-Gutinaș

A fost semnat Memorandumul de Înțelegere privind finanțarea LEA 400kV Strășeni-Gutinaș

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova va fi conectat la rețeaua românească și cea europeană printr-o nouă linie electrică aeriană de 400 kV cu o lungime estimativă de 190 kilometri, fiind a treia conexiune directă dintre Moldova și România, unind stațiile electroenergetice Strășeni și Gutinaș. 

Construirea noii linii electrice aeriene 400 kV este prevăzută de Memorandumul de Înțelegere semnat între Guvernul SUA, reprezentat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), și Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de Ministerul Energiei.

Victor Parlicov, ministrul Energiei: 

„Această linie înseamnă securitate energetică și o condiție pentru a asigura creșterea economică a țării.

Întreprinderile își pot planifica activitatea pentru că au suficientă energie, iar cetățenii pot miza că au lumină acasă și tot confortul care depinde de aceasta”. 

‹ adv ›

Documentul a fost semnat de administratoarea adjunctă a USAID, Isobel Coleman, în timpul vizitei sale în Republica Moldova.

Isobel Coleman, administratoarea adjunctă a USAID: 

„Astăzi, sunt aici pentru a transmite angajamentul Statelor Unite de a sprijini Republica Moldova în implementarea unui proiect extrem de important.

Împreună, eforturile noastre vor contribui la construcția unei linii de înaltă tensiune care va conecta Moldova la rețeaua electroenergetică europeană, reprezentând o conexiune pozitivă, atât la mod direct, cât și simbolic”.

Construirea liniei de tensiune înaltă Strășeni-Gutinaș este parte a programului MoldovaConectată care constituie un efort mai amplu al USAID în ce privește consolidarea securității și autonomiei energetice moldovenești, legând infrastructură energetică locală de cea europeană.

‹ adv ›

Inițiativa MoldovaConectată își propune să sporească securitatea energetică a țării, să contribuie la creșterea economică, bunăstarea socială și independența Republicii Moldova față de influențele străine. 

Pe termen lung, linia de tensiune înaltă va furniza acces la multiple surse de energie regenerabilă, va facilita integrarea acestora în sistemul național, va asigura un aport energetic constant, generând și noi locuri de muncă.

Kent Longsdon, ambasadorul SUA în Moldova: 

„De la abordarea necesităților energetice imediate ale Republicii Moldova, până la accelerarea tranziției spre energia verde, parteneriatul dintre Statele Unite și Guvernul Republicii Moldova devine tot mai puternic.

Prezența Administratoarei adjunct a USAID Isobel Coleman astăzi aici pentru a semna acest Memorandum de Înțelegere reprezintă un simbol al angajamentului Statelor Unite de a consolida securitatea energetică a Republicii Moldova”.

‹ adv ›

Memorandumul de Înțelegere dintre Guvernul SUA și Guvernul Republicii Moldova prevede că etapade construcție va începe la sfârșitul anului 2025, după efectuarea mai multor studii de fezabilitate, iar finalizarea construcției este așteptată spre finele anului 2029.

Pe teritoriul Moldovei, linia electrică aeriană va avea o lungime de peste 70 de kilometri din totalul de 190 de kilometri și va începe la de stația electrică Strășeni. 

În anii următori sunt planificate investiții de 220 de milioane de dolari pentru a îmbunătăți stabilitatea rețelei electrice și pentru a crește oportunitățile de generare internă, folosind resursele de energie regenerabilă competitive din punct de vedere al costurilor.

Integrarea mai eficientă în piețele regionale de electricitate va facilita accesul Moldovei la electricitate la prețuri avantajoase și, pe viitor, posibilitatea de a exporta energie pe piața europeană.

Acest demers va propulsa Republica Moldova într-o poziție favorabilă în relațiile comerciale cu entitățile regionale de energie, va contribui la sustenabilitatea economică a țării, va îmbunătăți standardele sociale de viață și va crea condițiile necesare pentru dezvoltarea economiei Moldovei. 

Statele Unite susțin ferm eforturile de integrare a Moldovei în UE, iar această linie de electricitate de tensiune înaltă va ajuta Moldova să întărească legăturile cu UE pe măsură ce avansează cu aspirațiile sale de aderare.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›