‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 16 iulie, 2024
33.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFreshfel Europe: Consumul de fructe și legume în UE a scăzut 

Freshfel Europe: Consumul de fructe și legume în UE a scăzut 

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Asociația Europeană de Produse Proaspete (Freshfel Europe) a lansat recent Monitorul de consum al produselor proaspete, evidențiind necesitatea creșterii consumului de fructe și legume pentru a atinge recomandarea de minimum 400 g/zi de fructe și legume proaspete.

Directorul executiv al Asociației Moldova Fruct, Iurie Fală, cu sprijinul Proiectului USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, a participat la prezentarea acestui raport. 

Conform Freshfel Europe, consumul mediu de fructe și legume în UE a scăzut la 350 g/zi/cap de locuitor în 2022, cu 5% mai puțin față de 2021, și cu 12% sub recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) de 400 g/zi/cap.

‹ adv ›

Criza economică a redus puterea de cumpărare a consumatorilor, încetinind tendința pozitivă inițiată în timpul pandemiei.

Doar șase țări din UE ating acest obiectiv, indicând necesitatea stimulării consumului.

„În perioadele de incertitudini economice, consumatorii tind să aleagă alimente mai puțin sănătoase, dar mai ieftine. Dincolo de constatările Monitorului pentru 2022, datele preliminare pentru 2023-2024 confirmă o tendință de scădere a consumului de peste 10%”, a declarat Philippe Binard, Secretar General al Freshfel Europe.

Factorii ce influențează consumul includ reducerea achizițiilor în gospodăriile cu venituri mai mici, presiunea asupra produselor ecologice și „premium” și prețurile mai mari care duc la volume de vânzări mai mici. 

‹ adv ›

Uniunea Europeană pune un accent deosebit pe politicile de sustenabilitate, de la producție și ambalaj până la logistică și comerț.

Discuțiile au inclus reducerea emisiilor de carbon și modalitățile de adaptare la schimbările climatice, subliniind importanța cercetării și inovației.

Astfel, agricultorii din Moldova trebuie să identifice surse de finanțare pentru a se ajusta la noile tendințe și a rămâne competitivi pe piața UE. 

„De mai mulți ani, Asociația Moldova Fruct promovează consumul de fructe proaspete prin intermediul Programului „Fructe în școli”. Din păcate, aprobarea acestuia la nivel național întârzie din diverse motive. Fructele și legumele sunt o opțiune alimentară accesibilă, având în vedere numeroasele beneficii pentru sănătate. Sperăm ca sectorul fructelor și legumelor alături de autoritățile publice să-și consolideze eforturile pentru a cultiva o cultură de consum durabil și sănătos. Este esențial să acționăm prompt pentru a aborda provocările legate de consumul de fructe și legume, în special în rândul tinerilor”, a menționat Iurie Fală, directorul executiv al Moldova Fruct.

‹ adv ›

Asociația Moldova Fruct este membru activ al Freshfel Europe din 2021.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›