Piața Uniunii Europene (UE) a devenit și mai accesibilă pentru producătorii din Republica Moldova.
La data de 30 mai 2024, a fost publicat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1437 al Comisiei din 24 mai 2024 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019 cu privire la anumite plante destinate plantării din specia Prunus L., originar din Moldova.
Conform Regulamentului menționat, riscul fitosanitar care decurge din introducerea pe teritoriul UE a plantelor relevante este considerat accesibil, cu condiția respectării cerințelor speciale corespunzătoare din anexele II, III, VII și X la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072. Documentul în limba română poate fi accesat aici.
Adoptarea Regulamentului dat este rezultatul cooperării, la nivel tehnic, între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor şi Comisia Europeană, a schimbului de informații, a discuțiilor pentru argumentarea riscurilor fitosanitare pentru materialului săditor din genul Prunus L..
Astfel, destinate exportului și comercializării pe teritoriul UE vor fi speciile pentru plantare de genul Prunus armeniaca, Prunus avium, Prunus canescens, Prunus cerasifera, Prunus cerasus, Prunus davidiana, Prunus domestica, Prunus dulcis, Prunus fontanesiana, Prunus persica, Prunus salicina, Prunus tomentosa, în vârstă de până la 2 ani, cu rădăcini goale, fără frunze și hibrizii între speciile menționate, cu un diametru maxim de 17 mm la baza tulpinii, originare din Republica Moldova.
În acest context, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă persoanele cointeresate să stabilească relații comerciale cu parteneri/producători privind livrarea produsului dat în statele-membre ale Uniunii Europene.
De notat că, obținerea dreptului de a exporta material săditor din genul Prunus L. în Uniunea Europeană constituie o reușită importantă pentru Republica Moldova, care va oferi noi oportunități pentru producătorii autohtoni.
Buna ziua . Apăsăm „aici” și nu se deschide Regulamentul. Puteți să ne ajutați să-l accesăm. Cu stimă Victor Covali 069110044.